Szekely duce Poli pe primul loc / FOTO

Szabolcs Szekely este omul momentului la Timișoara. Cu două goluri marcate și în meciul cu Gaz Metan, atacantul lui ACS Poli își aduce echipa pe primul loc, la egalitate cu Pandurii. Formația lui Velcea a reușit, luni seară, o victorie de senzație, în zece oameni.

Poli - Medias7 (4)

Cele două formații au avut o primă repriză deloc spectaculoasă, cu ocazii de poartă puține, dar cu destul de multe cartonașe galbene. Vali Velcea a început meciul în formula Nuno Claro, Nohai, Scutaru, Şeroni, Marovic, Nicola, O. Petre, Trandu, Bărbuţ, Boldea și Szekely. Timișorenii au avut prima șansă de gol în minutul 23, după ce Bărbuț a obținut un corner, iar Marovic a ratat de puțin poarta.

Oaspeții puteau deschide scorul în minutul 30, când Vitinho a tras de la 14 metri spre poartă, Claro a respins, dar mingea a fost scoasă in extremis de Șeroni. În minutul 37, Velcea a făcut o schimbare inspirată, trimițându-l în teren pe Nanu, în locul lui Nicola. ACS Poli a marcat în cele din urmă, în minutul 43, când Șeroni i-a pasat extraordinar lui Nanu, care l-a găsit din prima pe Szekely: 1-0 pentru gazde.

Repriza a doua începe cu schimbări la Gaz Metan, Cristi Dulca trimițându-i în teren pe Cojocnean, un fost jucător al Timișoarei, și pe Llulaku. Arbitrul Avram nu face economie la cartonașe și, în zece minute, îi avertizează pe Scutaru și pe Nanu. În minutul 68 iese Ovidiu Petre, iar Poparadu preia și banderola de căpitan. „Găzarii” sunt mai vizibili în joc și reușesc egalarea în minutul 73, după o lovitură liberă excelent executată de Buzdean.

Centralul Avram a lăsat gazdele în zece, după ce Marovic a văzut – meritat, de altfel – cel de-al doilea „galben”. În acest moment, întrebarea era dacă jucătorii lui Velcea se mulțumesc cu un rezultat de egalitate sau vor încerca să forțeze victoria. Răspunsul a venit cu zece minute înainte de final, când Trandu l-a servit pe Szekely la marginea careului de șase metri. Super-atacantul timișorenilor n-a avut nicio secundă de ezitare, a driblet scurt și a marcat din nou: 2-1 pentru gazde!

ACS Poli este, în acest moment, lider în Liga I, la egalitate cu Pandurii Târgu-Jiu, iar Szekely, cu cinci reușite în trei partide, este primul în clasamentul golgeterilor. Velcea & co joacă, la finalul săptămânii, în deplasare, cu Săgeata Năvodari, echipă aflată acum pe locul al cincilea.

Invalid Displayed Gallery

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

orza a spus: (august 5th, 2013 at 22:43 )

Hai Poli!!!

doliu la beerhouse a spus: (august 5th, 2013 at 22:45 )

Inca o victorie a Politehnicii Timisoara pe ‘ Cel mai frumos loc de pe pamant ‘ , Stadionul Dan Paltinisanu .
Nu va chinuiti sa numarati spectatorii , au fost multi , cam de 20 de ori mai multi ca la ASU.

ino the perfect spirit a spus: (august 6th, 2013 at 02:21 )

BRAVO POLI TIMIȘOARA!BRAVO SZEKELY!ȘI SPECTATORII CARE AU SPRIJINIT-O PE POLI TIMIȘOARA!!CEI DE LA ASU PU LI SĂ O SU GE ȚI LA TOȚI SPECTATORII!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH OF LIFE!!!

birlic a spus: (august 6th, 2013 at 11:50 )

ma bucur de rezultt ,dar de joc nu merita sa mai vorbim ,la asa dascali asa joc ,parca am vazut pe MM cu Reghe la marcarea golurilor si mai ales la sfarsit,cum se imbratisau dascalu.. cu directoru.. ce-am facut am intrat cumva in grupe aseara si nu stiu eu

@ birlic a spus: (august 6th, 2013 at 14:03 )

te-am vazut cum te-ai bucurat la MAREA „PROMOVARE” DE MARE SUCCES IN DIVIZIA D ! asa ca ciocu mic. cu cioara vopsita in SASE CULORI(asu.cu albastru de la Gottlob,verde de la Deta,rosu de la Belint,galben de la Bobda,violet(furat de la POLI) si PORTOCALIU culoarea PARTIDULUI TATA !)

@ doliu la biere...... a spus: (august 6th, 2013 at 14:06 )

esti nebun cu aritmetica? pey, pe „stiinta” au fost vreo, hai sa zicem 70! deci 70 ori 20 = 1.400 !!! Deci numai 1.400 spectatori au fost cu Mediasul, pe EL MONUMENTAL?????Lasa-ne, lasa-ne!!!!

hentz a spus: (august 6th, 2013 at 15:39 )

acs poli nu a artat rau nici ieri, chair daca au fost momente in care jucatorii au avut caderi. dar sunt explicabile pe undeva daca tinem cont ca majoritatea jucatorilor nu prea are experienta. cu inca trei sau patru transferuri, cate unul in fiecre compartioment, poli poate deveni o echipa de temut.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top