Ce gogorita uriasa a mai inventat Victor Ponta ca sa ne bage pe gat cianura de la Rosia Montana

Se știe deja, Guvernul României condus cu atâta diletantism din studiourile de televiziune de către Victor Ponta (vorba reclamei de la Carlsberg: probabil cel mai slab premier din istoria României, de la Barbu Catargiu încoace) a refuzat să-și asume proiectul Roșia Montană, aruncându-l în parlament. Probabil, fiindcă se cunosc urmările catastrofale ale acestuia, așa că, pe post de cartof fierbinte, guvernanții l-au azvârlit în mâinile parlamentarilor, pentru ca răspunderea să fie cât mai difuză.

Ce-i drept, Executivul a mai produs pe genunchi un fel de proiect plin de greșeli grosolane, încălcări flagrante ale Constituției (de exemplu, posibilitatea unei filme private să facă expropieri), că nici ministrul Justiției n-a putut să-l avizeze pozitiv. Una peste alta, cred că nici cei de la Gabriel Resources nu-și puteau face un proiect mai favorabil. Apropo, nici măcar obligativitatea expresă a ecologizării zonei după cei aproximativ 20 de ani de exploatare nu este trecută foarte apăsat în proiect.

Iar se știe, la nivelul parlamentului s-a format o comisie care să analizeze proiectul, membrii acesteia fiind luați deja de premier de urechi și trimiși la Roșia Montană. Ceea ce nu este – nu-i așa? – o interferență a Executivului pe treaba Legislativului! Același Ponta nu ne-a spus să fi scăpat de starea schizoidală de care suferă (susține proiectul ca premier, îl respinge ca deputat), dar, din tot ceea ce face, toată lumea a cam înțeles cum stă treaba. Adică nu trebuie să fii Freud și nici măcar rezident la Psihiatrie, ca să-ți dai seama că premierul Ponta l-a bătut la curul gol pe parlamentarul Ponta, care nu se mai manifestă sub nicio formă. De la circăreala ieftină cu „salvarea” minerilor, până la tot ceea ce face, este clar ca lumina zilei că Victor Ponta a ajuns primul „cianurist” al țării.

În fine, comisia parlamentară ar trebui să analizeze întreaga situație de la Roșia Montană, cântărind foarte bine toate argumentele pro și contra proiectului. Iar în această perioadă, guvernul să nu se implice deloc în această chestiune. Eventua, să mai guverneze și el ceva! Dar uite că nu se întâmplă așa ceva. Direcția de Strategii Guvernamentale, instituție aflată în subordinea executivului, a produs un document absolut halucinant, menit să producă o manipulare grosolană în ceea ce privește Roșia Montană. Și nu cred că vreodată o instituție a statului a putut să debiteze niște enormități mai mari, cum există în acest text.

Lucrarea vorbește, nici mai mult, nici mai puțin, despre ce și-a propus guvernul să facă din cele patru miliarde de euro pe care i-ar fi primit pe loc de la investitorii de la Roșia. De unde patru miliarde? Nu se spune. Probabil sunt scoși din aceeași burtă la fel ca alte două miliarde de euro cu care Ponta speria poporul că trebuie dați celor de la RMGC, drept despăgubiri dacă nu se întâmplă proiectul. Culmea, cei de la companie calculaseră doar 500 de milioane de euro!

Să revenim la documentul reprodus cu surle și trâmbițe ca un lucru extrem de serios de media care trăiește din cianura de la Roșia. Astfel, cei mai mulți bani din cele patru miliarde (2,2 miliarde) ar fi dați pe sănătate. Cum să nu te sensibilizezi în acest caz? Nu mai puțin de 40 de spitale din Transilvania ar fi fost modernizate, dacă nu se băga liderul PNL Crin Antonescu împotriva proiectului. Alte șase spitale de urgență erau dotate cu 800 de paturi! Peste un miliard de euro urma să intre în infrastructură. Cică 165 de kilometri din Autostrada Transilvania s-ar fi făcut cu acești bani! Alți 280 de milioane de euro erau investiți în educație. Din acești bani se făceau exact 400 de grădinițe, 300 de școli și 15 cămine studențești în Cluj, Timișoara, Brașov, Sibiu și Oradea. Nu în ultimul rând, 200 de milioane de euro intrau în domeniul social. Cu acești bani s-ar fi ridicat 110 azile de bătrâni!

Toate acestea s-ar fi făcut cât ai bate din palme, dacă Soros nu plătea oamenii să iasă în stradă în București, Timișoara, Cluj etc. Iar acum nu se mai pot face. Lăsând gluma la o parte, or fi românii ușor de manipulat sau de cumpărat la alegeri. Dar o minciună atât de gogonată, absolut grețoasă, nu cred că ar putea prinde nici măcar la cel mai ușor de manipulat cetățean din România. Dacă nu cumva documentul îi vizează pe pacienții de la Bălăceanca sau alte stabilimente de acest gen, cei mai fideli votanți ai PSD! La fel de fideli ca morții din cimitire, probabil alți destinatari ai grosolanei tentative de manipulare guvernamentală.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 18:49 )

cine-i Barbu Catargiu ?

Cineva a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 21:07 )

Ponta este un pisoi cu aere de premier. Il joaca Basescu ca pe o papusa mecanizata. Nevasta-sa il triseaza cu unul zis „judetul Bucuresti” pentru ca desi are studii superioare el scrie in PV judetul Bucuresti si nu municipiul Bucuresti
Pe de alta parte ce sa faca daca trebuie sa apere forma contractului incheiat de madam Diculescu Sova???

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă

În perioada 20-21 aprilie s-a desfășurat campionatul național de judo, la categoria sub 15 ani și sub 13 ani, la Arad, unde au participat peste 750 de copii. Aşadar, o competiţie puternică, la care au participat cele mai titrare cluburi din ţară. Un club cu performanţe în peisajul acestui sport olimpic din România, Promotrica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un club mic, cu o inimă mare! O medalie muncită şi calificare la Balcaniadă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Top