Fostul baron PSD Gelu Milutinovici, tot mai aproape de-a primi pe tava reabilitarea Zonei Cetate

Firma Cipalser, a fostului baron PSD, Gelu Milutinovici, azi „doar” om de afaceri, are mari șanse de-a primi contractul reabilitării centrului istoric al Timișoarei. Cipalser este a doua firmă dintr-o asociere al cărei lider este societatea spaniolă Ortiz Construcciones. Asociere care a fost însă pe locul II la licitația cu accente de telenovelă proastă organizată de Primăria Timișoara, dar care pare să aibă sprijinul mai multor instituții ale statului care fac presiuni asupra municipalității ca să-i acorde lucrarea. Caz în care Primăria va plăti mai mult cu 2,3 milioane de lei, jumătate din bugetul anul al lui Poli.

În luna mai a a cestui an, lucrările perntru reabilitarea centrului istoric al Timișoarei ar fi trebuit demarate, potrivit graficului Primăriei Timișoara. Licitația pentru această importantă lucrare a vut loc la începutul anului, ulterior apărând nenumărate contestații și tergiversări. Licitația din luna februarie a fost câștigată de o asociere condusă de compania Romprest, care a ofertat 35 de milioane de lei plus TVA. Pe locul II a venit asocierea Ortiz – Cipalser, care a ofertat cu mai bine de două milioane în plus, respectiv 37,2 milioane de lei plus TVA. Comisia de licitații a primăriei a decis, pe cale de consecință, să încredințeze lucrarea asocierii conduse de Romprest.

Trebuie spus aici că firma în cauză este patronată de controversatul Florian Walter (ex-Bușcă), cunoscut mai mult ca om de fotbal, trecut pe la Dinamo, U Cluj și Petrolul Ploiești. Walter a fost un apropiat al PSD-ului în perioada 2000-2004, și în special al fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. De altfel, afacerile lui au prosperat, în contracte cu statul, în perioada lui Mitrea, cu care Walter a avut legături de rudenie prin alianță. Ca tot românul imparțial, ulterior a fost apropiat de PDL, având lucrări în mai multe orașe cu primari portocalii. S-a speculat că ar fi avut legături și cu PNL, ceea ce e fals. A avut contracte doar cu Andrei Chiliman, primarul Sectorului I, care a fost dat afară însă din PNL.

Asocierea Ortiz – Cipalser a contestat însă licitația, pe motiv că prețul Romprest ar fi prea mic, fiind subevaluate lucrările de descărcări arheologice. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), aflată în subordinea premierului, a anulat procesul verbal de stabilire a câștigătorului. De menționat că, potrivit legii, CNSC nu poate stabili un câștigător al unei licitații, poate doar să ceară anularea procesului verbal de stabilire a căștigătorului. Comisia de licitație are dreptul să procedeze, în continuare, cum crede de cuviință. Respectiv să dea contractul firmei de pe locul II ori să refacă întreaga procedură de licitație.

Ceea ce primăria a făcut, organizând o nouă licitație electronică. De fapt, au mai fost două, prima anulată, tot de către CNSC. În fine, a treia licitație este câștigată tot de către Romprest, în luna august. Cei de la Ortiz – Cipalser se adresează justiției. E o perioadă în care primarul Nicolae Robu acuză tot felul de interese obscure, solicitând chiar intervenția unor organe ale statului. Am bănuielile mele asupra ceea ce se întâmplă acolo, dar sunt doar simple bănuieli şi nu îmi pot permite să fac declaraţii publice. Am făcut sesizare publică, dar vreau să vă spun că unii au profitat de această ocazie ca să facă băşcălie. Eu nu nominalizez instituţii, se ştiu ele care, fiecare îşi cunoaşte misiunea (…) Au fost diverse speculaţii pe acest subiect şi eu am spus că este adevărat că sunt două firme care au o anumită arondare politică, dar nu am motive să cred că politicul are vreun rol în acest subiect. Nu am vrut să se facă speculaţii că aceste legături cu PSD, respectiv PDL ar avea vreo influenţă asupra ceea ce se întâmplă aici”, declara primarul în luna august.

S-a vorbit chiar de interesele unor oameni din primărie privitoare la acest subiect. Poate fără relevanță în cazul de față, dar e de amintit că unul dintre consilierii personali ai lui Robu a fost angajat al lui Gelu Milutinovici, patronal Cisalper. În fine, Curtea de Apel Timișoara intervine în problemă și dă o soluție favorabilă pentru Ortiz – Cipalser. Dar și această decizie are o mare doză de ambiguitate în ea. Fără referiri directe la cazul de față, nu e un secret însă că, în instanțele civile din România, decizile se dau ca la tarabă. Recent, CNSC a anulat și a treia licitație făcută de primărie. Reamintim, această instituție nu are dreptul legal de-a stabili câștigătorul unei licitații, ci doar de a descalifica un participant, decizia fiind la mâna Comisiei de licitații.

Îngrijorat că banii europeni pentru această lucrare, ar putea fi pierduți, primarul Robu pare acum să fie dispus să acorde lucrarea asocierii Ortiz – Cipalser. „Vom primi cât de curând şi motivarea CNSC. Numai rezoluţia este publicată.  Din păcate rezoluţia CNSC fără motivare are şi ea ambiguităţi pentru că le reia pe cele din hotărârea instanţei judiciare, Curţii de Apel. Să sperăm ca motivarea să fie mai clară. S-a dat câştig de cauză firmei Ortiz, firmă spaniolă care are şi partener român, numai că este o ambiguitate pe care sperăm să o lămurească motivaţia. Aşa cum am spus, noi ne dorim să semnăm cât mai repede contractul cu oricare din firme din moment ce acestea au îndeplinit fiecare condiţiile impuse în procesul de licitaţie. Vrem să începem proiectul şi sperăm să facem lucrul acesta cât de curând”, a fost ultima declarație a lui Robu vizavi de acest subiect.

Dar cine este Gelu Milutinovici, cel care pare protejat de mai multe instituții ale statului, în această poveste? În perioada 2000- 2004, era un adevărat baron de Timiș, făcând parte dintr-o troică, împreună cu Dan Poenaru (ex-președinte PSD Timiș) și Dan Ioan Șipoș (ex-președinte CJT), care tăia și rădea tot ce mișcă în județ. Tot în acea perioadă făceau senzație chiar națională beizadelele sale, care terorizau întregul oraș, începând de la polițiști, până la fotbaliști ai lui Poli. Retras din prim-planul politicii (unde și-a lăsat soția, șefă a femeilor din PSD Timiș), Milutinovici și-a continuat aventura în afaceri, având o carieră de piatră la Lucareț. După revenirea PSD la conducerea administrației, firma Cipalser a primit mai multe contracte de construcții la nivel local, direct, dar mai ales indirect, ca și subcontractor. De fapt, mulți lideri PSD-iști au devenit un fel de agenți comerciali pentru firma lui Milutinovici, căutându-i contracte. Un exemplu ar fi neobositul Radu Țoancă, care căuta contracte pe zona DRDP și a firmelor care lucrează cu această direcție. (foto: www.cjtimis.ro) 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

cineva a spus: (septembrie 12th, 2013 at 14:22 )

ce baron domle’ ca asta era ospatar pe timpuri nu-i asa?

 
Angajatul primăriei a spus: (septembrie 12th, 2013 at 15:00 )

Aici s-a vrut clar sa-l scoată pe Romprest câștigător si CNSC-ul si CURTEA DE APEL s-a opus pe buna dreptate!!!daca intra DNA-ul pe fir va afla ca la mai multe licitatii,Robu a făcut la fel….are șeful nostru o foame de bani ceva de nu s-a mai întâlnit!!!

 
Omu' vechi a spus: (septembrie 12th, 2013 at 23:10 )

Gelu Milutinovici este un om serios , un om de onoare. A ajutat pe multi fara sa pretinda sau sa primeasca ceva in schimb.

 
brusc a spus: (octombrie 8th, 2013 at 15:03 )

Ba … luati bani , cumparati-va jeep-uri, case ,ce vreti voi , dar faceti zona cetate cum trebuie va rugam banditilor nu ne luati chiar tot

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Aeroportul International Timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție importantă făcută de CJ Timiș pentru un nou corp de clădire la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj

Investiție importantă făcută de Consiliul Județean Timiș pentru un nou corp de clădire al Centrului Școlar pentru Educația Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj. Nu mai puțin de 800.000 de lei au fost destinați pentru această construcție. Noua clădire construită este destinată în principal terapiilor copiilor cu deficiență mintală. De asemenea, a fost achiziționat un microbuz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție importantă făcută de CJ Timiș pentru un nou corp de clădire la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj
Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

Iar trofeul „Primar de 4 stele” merge la… „primarul porno” din Coşteiu

Petru Carebia, primarul PSD al comunei Coşteiu, a fost recompensat zilele trecute cu trofeul „Primar de 4 stele” de către Asociaţia Comunelor din România (ACoR). Carebia a devenit mai cunoscut, în urmă cu aproximativ doi ani, când încerca să cucerească femei, pozându-se dezbrăcat. Edilul PSD din Coşteiu a primit premiul „primar de 4 stele” la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iar trofeul „Primar de 4 stele” merge la… „primarul porno” din Coşteiu
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Trădaţi de ratări, în momentele importante din finalul jocului. SCM Politehnica pierde în premieră pe teren propriu

SCM Poli Timişoara pierde o mare şansă de a avansa în clasament, după un meci pe care l-a controlat în mare parte, chiar dacă nu decisiv, în faţa liderului campionatului, AHC Dobrogea Sud. „Marinarii” s-au impus la un scor mincinos, 30-27, după ce mai tot timpul au fost în… recuperare. Meci cu apărări solide și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trădaţi de ratări, în momentele importante din finalul jocului. SCM Politehnica pierde în premieră pe teren propriu
CCIAT

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste jumătate de milion de oi vor fi exportate din Timiș, în Iran

Vești excelente pentru crescătorii de ovine din România. Nu mai puțin de 800.00 de oi de la agenții economici din România vor fi exportate în Iran, după ce Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a deschis piața de export pentru ovine cu Republica Iran. Discuțiile dintre oamenii de afaceri români și companiile din Iran se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste jumătate de milion de oi vor fi exportate din Timiș, în Iran

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa „Plantăm fapte bune în România” revine în Timiș pentru a face din nou diferența. Zeci de mii de puieți urmează să fie plantați la Cralovăț. În data de 16 martie, în satul care aparține de comuna Topolovățu Mare, va fi împădurit un teren de cinci hectare. Vor fi plantați nu mai puțin de 25.000 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune de aploare pentru împădurirea a cinci hectare de teren! O mie de voluntari sunt așteptați să planteze 25.000 de puieți, în Timiș
SCM Poli Timişoara pierde o mare şansă de a avansa în clasament, după un meci pe care l-a controlat în mare parte, chiar dacă nu decisiv, în faţa liderului campionatului, AHC Dobrogea Sud. „Marinarii” s-au impus la un scor mincinos, 30-27, după ce mai tot timpul au fost în… recuperare. Meci cu apărări solide și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trădaţi de ratări, în momentele importante din finalul jocului. SCM Politehnica pierde în premieră pe teren propriu
Nepăsarea, ignoranța și lipsa bunului simț domnesc în trafic și e întâlnită pe fiecare stradă sau tronson de drum. Se manifestă ca o dizabilitate majoră. Din cauza ei, șoferii nu pot observa sau pur și simplu nu le pasă că unele locuri sunt destinate persoanelor cu dizabilități, parcându-și autoturismele pe ele, deși nu suferă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ignoranța, principala dizabilitate a unor șoferi din Timișoara, care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap
Vești mai puțin bune pentru elevi. Viitorul an școlar va începe cu o săptămână mai devreme. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Anul școlar 2019 – 2020 va începe în 9 septembrie, față de 15 septembrie, cum erau obișnuiți elevii. Școlarii vor avea 15 săptămâni de cursuri în primul dintre semestre și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești proaste pentru elevi. Viitorul an școlar va începe cu o săptămână mai devreme
Mii de cazuri de îmbolnăviri cu viroză și alte sute cu pneumonie au fost înregistrate săptămâna trecută în Timiș. Însă vestea bună e că numărul cazurilor scade de la o săptămână la alta. Cele de gripă, însă, rămân pe aceeași linie. În săptămâna 11 – 17 februarie, Direcția de Sănătate Publică Timiș transmite că în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de persoane cu pneumonie și alte zeci de cazuri de gripă, confirmate în Timiș
Petru Carebia, primarul PSD al comunei Coşteiu, a fost recompensat zilele trecute cu trofeul „Primar de 4 stele” de către Asociaţia Comunelor din România (ACoR). Carebia a devenit mai cunoscut, în urmă cu aproximativ doi ani, când încerca să cucerească femei, pozându-se dezbrăcat. Edilul PSD din Coşteiu a primit premiul „primar de 4 stele” la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iar trofeul „Primar de 4 stele” merge la… „primarul porno” din Coşteiu
Președintele Partidului Mișcarea Populară Eugen Tomac a făcut declarații surprinzătoare astăzi, la adresa premierului Viorica Dăncilă. Liderul PMP a spus marți, într-o conferință de presă, că „distinsa doamnă fumează ceva înainte de a ieși în spațiul public”. Eugen Tomac s-a referit la recentele declarații ale Vioricăi Dăncilă – o persoană care are o părere foarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele PMP Eugen Tomac, despre Viorica Dăncilă: „cred că distinsa doamnă înainte de a ieși în spațiul public fumează ceva”
Decizie surprinzătoare a unei echipe din oraş ce a impresionat în acest sezon desebit de greu. Conducerea clubului de baschet SCM Timișoara a decis ca intrarea la meciurile din Liga Națională să fie liberă până la finalul acestui sezon.  „Considerăm că susținerea publicului – minunată la meciul cu U-BT Cluj-Napoca – este mai importantă decât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La baschet, intrare liberă până la final! Cine îşi doreşte să recupereze banii de pe abonanamente, o poate face
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) și Universitatea de Vest au semnat marţi contractul de finanțare pentru proiectul „Extindere spații de învățământ existente pentru Facultatea de Arte și Design și Facultatea de Muzică și Teatru”. Cele două facultăți ale Universității de Vest vor beneficia de noi spații de învățământ în urma extinderii, prin construirea unor noi corpuri de clădire în zona Oituz.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două dintre facultățile UVT se extind printr-un program european de peste 4 milioane de euro
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com