Poli Timisoara, cea mai „ingalbenita” echipa din Liga I

Alături de o altă nou promovată, Poli Timişoara se poate „lăuda” cu performanţa că jucătorii săi au primit cele mai multe cartonaşe galbene în cele opt etape ale Ligii I. Lotul lui Poli este destul de subţire, iar în cazul în care unii jucători vor fi suspendaţi din pricina cumulării de cartonaşe galbene, Valentin Velcea nu va avea opţiuni pentru înlocuirea lor.

Poli - Medias6 (3)

Trandu, Nicola şi Şeroni sunt cei mai agresivi jucători de la Poli, dacă e să ne luăm după statistică, fiecare dintre aceştia primind deja trei cartonaşe galbene. După primirea celui de-al patrulea, de fiecare dată când unul dintre ei va mai fi avertizat de arbitri va fi suspendat câte o etapă. Dacă la capitolul fotbalistic nu a prea impresionat în cele două jocuri în atacul timişorean, portughezul Furtado a colecţionat deja două cartonaşe galbene, la fel ca şi Bărbuţ, Ovidiu Petre, Nanu, Szekely şi Marovic, ultimul fiind singurul care a primit cartonaşul roşu pentru două cartonaşe galbene. În cele opt etape, jucătorii lui Poli au „colecţionat” 29 de cartonaşe galbene, adică mai bine de trei în fiecare joc. La fel ca şi Săgeata Năvodari, Poli conduce în clasamentul cartonaşelor galbene primite.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (septembrie 21st, 2013 at 13:57 )

AM SPUS CA ARBITRAJUL NE VA FACE VARZA TOO.SI UNDE MAI PUI CA ECHIPA JOACA SLAB DE EXEMPLU CU VIITORUL !ROBU IA MASURI ASA CUM AM VORBIT ORI VA FI GRAV!!!AI SA VEZI!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

edu a spus: (septembrie 21st, 2013 at 16:33 )

cel putin 7 sau 8 au fost artate aiurea de arbitri. se vede si ca mai este nevoie de jucatori noi. e greu cu lotul actual.

fratilor a spus: (septembrie 21st, 2013 at 18:28 )

fara Iancu suntem singuri ! nu se bate nimeni pt. noi! cei de la birouri stau in fata caseriei, doar,doar mai pica o prima! singura echipa fara nici un sponsor pe tricouri! nici un sponsor pe tot stadionul,decat cei ai televiziunilor! cine sa caute sponsori? Velcea si jucatorii?

pif a spus: (septembrie 21st, 2013 at 21:07 )

Mera, Alexe si chiar Straut ar fi insemnat o intarire a echipei, dar pe nici unul Velcea nu i-a vrut. El i-a vrut pe Furtado, 2 galbene in doua reprize, care nu a jucat 8 luni si pe mijlocasul egiptean care nu a jucat 5 luni. in caz ca unul din fundasii centrali va fi suspendat va trebui sa schimbe cu Pertovici sau joniorul de la echipa a doua.

pif a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 00:16 )

pina acum putem spune ca juniorii nostrii atit de talentati nu fac parte din lotul lui Poli, in afara de Barbut. cred ca cu iei in echipa rezultatele erau si mai defaforabile. se pare ca singurul loc in care ei pot sa se „maturizeze” e Dinamo Bucuresti echipa nu a lui Negoita, ci a fratilor Becali minus Jiji. acolo pot juca in voie si peste 3-4 ani vor pleca pe bani multi in alta parte daca businesul mai merge. asta din cauza ca jucatori profesionisti sint cumparati ca virfuri de la care ai pretentii nu umpluturi si ei se dovedesc ca nefiind wineri, de ex. Torje un vitezist de buzunar cu care la ora actuala nu se prea joaca, de aceea nici nu are echipa.

Sabin Cara a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 09:49 )

daca cel mai bun om de pe teren a fost Nuno Claro, intr-un picior inseamna ca avem o echipa foarte buna care joaca ofensiv acasa. de fapt a fost cel mai slab meci vazut pe DP.

uiuiuiui a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 09:54 )

unde sint sponzorii care au fost anuntati?

Adi a spus: (septembrie 22nd, 2013 at 19:59 )

marele manager ROZENBLUM si transferurile lui de 2 lei….se vad rezultatele acum…….numai la caterinca e priceput … la fotbal zero barat!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Un nou parc se va realiza la Timișoara, în locul unde în prezent se află amenajarea șantierului de reabilitarea a Căii Bogdăneștilor, pe strada Ion Rațiu. Cei care realizează studiul de fezabiliate au oferit primele randări cu această investiție, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără. Anul trecut a fost scos la licitație contractul pentru realizarea studiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta noul parc de pe Calea Bogdăneștilor. Va avea locuri de joacă, dar și zone de practicat sportul
Top