Robu nu poate estima daca PSD da pretul corect pentru noul sediu

Proiectul de hotărâre prin care PSD Timiş va putea cumpăra clădirea de pe splaiul Vladimirescu va fi repus la vot cu proxima ocazie. Primarul Nicolae Robu spune că prețul de aproximativ 100.000 de euro pentru 1.360 de metri pătrați a fost stabilit în urma unei evaluări și respinge suma avansată drept investiții de către ADP.

psd

Consilierul PP-DD Petrică Folică, intrat în executivul local în această toamnă, a dat peste cap planurile PSD Timiș, care voia să cumpere clădirea în care își care desfășoară în prezent activitatea. Fostul detectiv a fost singurul care s-a opus, astfel că nu s-au adunat decât 17 voturi „pentru”, insuficient pentru ca hotărârea să treacă. Primarului Nicolae Robu nu i se pare mică suma la care a fost evaluat imobilul, aproximativ 441.000 de lei, fără TVA. „Conform legii, răspunderea privind valoarea revine exclusiv evaluatorilor. Pe baza legii partidelor se stabilea un termen de achitare a sumei în rate lunare şi clădirea ar fi revenit PSD. Probabil se va repune la vot”, a spus liberalul.

În clădirea de pe splaiul Tudor Vladimirescu, în care a funcționat sediul ADP, s-ar fi făcut, conform declarațiilor lui Liviu Barbu, investiţii de 700.000 de lei. Primarul Nicolae Robu crede că suma este umflată. „Imobilul a fost al ADP-ului și s-au făcut lucrări de amenajare, la un preț fabulos de mare în raport cu ceea ce se vede pe teren. Nu e nimic de mirare când e vorba de ADP, pentru că acolo era un obicei ca facturile să fie încărcate cu tot felul de lucruri. Nu mă pot pronunţa într-o astfel de speţă, nu sunt evaluator”, a mai spus Robu. Liberalul a recunoscut totuși că nu a călcat niciodată în clădirea respectivă, deci nu știe în ce stadiu se prezintă aceasta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Un contribuabil a spus: (septembrie 25th, 2013 at 08:15 )

Vanzarea la un pret de „hot” dovedeste slugarnicia profesorului travestit in cioara fata de cei care reprezinta adevarata forta in struto-camila usl,adica haita de maidanezi psd.
Dispretul aratat fata de alegatori devine o caracteristica a fiecarei actiuni intreprinse de robu.
Sper ca pana la urmatorul vot timisorenii sa nu uite ca trebuie pedepsit !
Din pacate infantilismul primarului dovedit in toate actiunile din ultimul timp,dovedeste faptul ca afost,este si va fii in continuare o paiata manevrata de mafia din primarie pe care se lauda,in campanie,ca o va desfiinta. Doar facand o analiza a consilierilor personali,gasim in continuare securisti acoperiti( sandu chirila), spagagii notorii refugiati din pdl ( borza dorel ),ca sa nu mai vorbim de vamesul ajuns city-manager (sorin dragoi ),etc.
P.S. Am scris toate aceste nume cu litere mici ptr a-mi arata dispretul fata de acesti cocalari ai banului public.

Muiero Busele a spus: (septembrie 25th, 2013 at 09:28 )

Nulitatea asta de Robu nu conteaza si nu reprezinta pe nimeni. El face PR pentru hotii din primarie si din jurul ei.
Fricos si incompetent se ocupa de chestiuni minore, de exemplu culoarea zebrelor, mutatul statuilor, certat muncitorii de pe santiere, facebook, serbari de cartier etc.
E leit Emil Constantinescu!

alecu a spus: (septembrie 25th, 2013 at 12:58 )

gulere albe pe dracu!! stoia asta, care e capul rautatilor in „tunul anului in timisaora”, e cela mai mare mafiot din primaria timisoarei! sa ne fie clar! nu e unul mai mare ca el! el a pregatit toate hartiile, ce dracu! robu chair nu are nici o vina

bataie de joc a spus: (septembrie 25th, 2013 at 14:18 )

stoia trebuie sa plateasca pt asta pt ca e cel ce a pus la cale vanzarea cu acte-n regula a subevaluatului sediu al adp, adp care a bagat 500 000 de euro!!!!! oameni buni!! 500 000 de euro!!!! si psd vrea sa cumpere cu 90 000…pai in ce lume traim?

ionionescu a spus: (septembrie 25th, 2013 at 15:09 )

si cam care e pretul/mp in zona aia conform grilei notarilor ?
parca 800E/mp….inmultiti voi pentru pretul final, c[ eu nu stiu tabla inmultirii

frumos a spus: (septembrie 25th, 2013 at 15:11 )

ce om prost robu asta..el stie ca se umfla facturile la ADP, stie ca s-au investit bani acolo dar nu cum spun ei, dar nu a fost niciodata acolo..oare stoia ce zice?

EU a spus: (septembrie 25th, 2013 at 16:46 )

DOMNULE PRIMAR SI DACA STAU IN CHIRIE CE SE INTAMPLA?

danilet a spus: (septembrie 25th, 2013 at 18:51 )

@EU, ideea e alta..stoia vrea sediul ( a semnat singur hartia ajunsa in CL ) cu doar 80-90 de mii, ca intr-un an doi, sa-l vanda cu 1 mil sau poate peste…si avem bani de campanii faraonice…si ramanem tot noi la primarie, si luam alt sediu de genu si facem la fel…hmm..cine credea ca stoia e prost s-a cam prostit singur

Av Obirsanu Carmen a spus: (septembrie 26th, 2013 at 21:12 )

Daca acesta cladire costa vadit mai mult si Robu semneaza actul de vinzare pentru un pret infim inseamna ca fapta sa si a celor ce isi vor da votul constituie infractiunea de abuz n serviciu
Daca cladirea valoreaza doar 100.000 euro si Robu nu ia masuri pentru sesizarea organelor de UP pentru infractiunea de spalare de bani in perioada in care Barbu, Ursu si compania dictau tinand cont de descarea facturilor de 700.000 euro pentru reabilitari inseamna ca Robu poate fi acuzat de alte fapte penale.
Mi-a aduc aminte cind in fata lui Robu s-au produs dovezi ca ADP-ul a cheltuit pentru schimbarea tiglelor si zugravitul exterior al unei casute de pe str Baritiu peste 120 000 euro si Robu a spus ca ptea sa coste si mai mult ca pe el nu il intereseaza. Cu 120.000 euro puteai cumpara trei case ca cea de str Baritiu nu sa zugrvesti una.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top