Unirea Sannicolau Mare nu e ASA Targu-Mures

„Politehnica Timişoara joacă un amical de gală”, au exclamat suporterii şi reprezentanţii formaţiei din Liga a IV-a Timiş după ce au aflat de jocul cu ASA Târgu-Mureş. Ceea ce nu ştiu cei mai mulţi dintre aceştia – sau, în cazul unora, se prefac că nu ştiu şi ocolesc adevărul – este că ASA Târgu-Mureş, echipa cu care a jucat Politehnica Timişoara duminică, nu are nici cea mai mică legătură cu formaţia la care se afirma Ladislau Boloni.

asa-asu

Dacă mergem pe firul bunului simţ, ASA Târgu Mureş-ASU Politehnica Timişoara nu avea cum să fie catalogat drept un joc de tradiţie. Istoria recentă a celor de la ASA Târgu-Mureş se contopeşte cu cea a timişenilor de la Unirea Sânnicolau Mare. Mai exact, în urmă cu cinci ani, Unirea Sânnicolau Mare a promovat în Liga a II-a, dar, Dănuţ Groza, primarul pedelist care a câştigat alegerile în acea vară, a preferat, în ciuda promisiunilor electorale că va susţine în eşalonul secund formaţia, să bată palma cu omologul său pedelist din Târgu-Mureş. În acest fel a apărut o nouă echipă, FCM Târgu-Mureş, care, conform actelor juridice, a devenit continuatoarea Unirii Sânnicolau Mare.

Până anul acesta, fotbaliştii de la FCM Târgu-Mureş au evoluat în echipament de culoare portocalie, culoarea PDL-ului în ţară, care a fost impusă de primarul pedelist Dorin Florea. După 2012 a urmat rebrenduirea PDL, care a renunţat la culoarea portocaliu. La fel s-a întâmplat şi la echipa de fotbal din Târgu-Mureş, care a renunţat la portocaliu, dar şi la vechea denumire. În acest fel culorile echipei au devenit roşu-albastru, iar FCM s-a metamorfozat în ASA Târgu-Mureş. Mulţi ar putea să creadă că iniţialele actualei ASA vin de la Asociaţia Sportivă Armata, denumirea defunctei ASA, dar se înşală amrnic, pentru că, de fapt, denumirea reală este Asociaţia Sportivă Ardealul, fără să aibă vreo legătură cu echipa la care a evoluat legendarul Ladislau Boloni.

Cât despre joc, deloc unul de gală sau de tradiţie, ţinând cont că oponentele, respectând de facto istoria, nu are nicio legătură cu cele care odinioară au fost Politehnica Timişoara şi ASA Târgu-Mureş, trebuie subliniat că formaţia lui Paul Codrea s-a prezentat admirabil. Totuşi, pe parcursul meciului s-a resimţit diferenţa de două ligi între cele două formaţii, care a făcut ca Asociaţia Sportivă Ardealul Târgu Mureş să se impună cu 2-0. Nu în ultimul rând trebuie evidenţiată prestaţia celor aproximativ 200 de spectatori timişoreni, care au fost din nou la înălţime. Aceştia chiar au fost aplaudaţi pentru spectacolul din tribună de puţinii spectatori din Târgu-Mureş care s-au încumetat să asiste la acest joc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

glumetule a spus: (septembrie 1st, 2013 at 21:47 )

bradule, stiu ca esti prost ca te-am auzit ce spuneai cand erai beat prin yugoslavia.

sa fim corecti a spus: (septembrie 1st, 2013 at 22:37 )

crezi ca poti explica asta tantalailor-tolomaci de la drukeria? fi serios , aia numai ei au dreptate si numai ei le stiu pe toate! sau p[oate in „anii care vor veni „(candva) si la Pastile Cailor!

RELICVELE DIN PNTCD a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 00:24 )

relivele din pntcd rusinea orasului o sa putreziti in exil

carton a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 08:36 )

unul din putinele lucruri bune pe care le-a facut groza. broblema ie ca banii economisiti se investesc tot a’proasta, pe excursii cu pensionarii, pe tot felul de baluri cu aceleasi babaciuni, pe formatii de muzica expirata gen voltaj, conect-r etc.

mai lasati-ne cu fotbalul asta, ca nici performanta, nici spectacol!

violet a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 08:43 )

faptul ca sunt cativa taranisti care tin cu echipa asta nu cred ca e relevant. relevant insa e ca toate drumurile acestei echipoe duc spre pdl. au promovat cu ajutorul echipelor sustinute de primariile pdl iar acum au tras un amical cu o echipa pedelista. surprizele nu cred ca se vor opri aici.

drukeria-membridepartid a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 09:01 )

sunt placut surprins de cosmin bradu pentru ca a reusit sa treaca peste simpatiile politice si a devenit obiectiv vis a vis de fotbal!

dsssssdd a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 09:24 )

Cosmin Bradu esti o mizerie 😉

hamlet a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 10:37 )

a fi sau a nu fi, asta a fost refrenul verii la asu. daca nu erau primarii pdl asu politehnica juca si acum tot in campionatul judetean. sa va fie rusine pentru compromisul facut si pentru ca va faceti ca ploua cand vine vorba despre subiectul asta. fara sa va ia pdl in carca jucati in judet iar oamenii nu mai veneau la meciuri, asa ca ati zis sa o puneti de un nenorocit de compromis.

Antonio Bradueras a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 12:19 )

Me gusta pupare curos
Me gusta mancare caca

edy a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 13:18 )

sunteti o rusine de echipa care face compromis dupa compromis. sa nu credeti ca orasul timisoara se rezuma la 200 de ultrasi trosniti mereu din cauza alcoolului, alti 200 prostiti si inca 100 baieti care merg acolo din pura razbunare. restul pana la 1000 sunt curiosi.

alex a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 14:16 )

Ce aveti ma cu Bradu ??Din pacate avem un oras cu tot felul de specimene….sa va fie rusine

polist vechi a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 18:02 )

am respins ideea implicarii usl la echipa de fotbal, dar ce cauta pedeleu in ecuatia asta?

ali a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 21:55 )

daca e asa , au jucat bragadiru cu sannicoalu mare.

ali a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 21:57 )

tibi petris , care acum e actionar la ASA a adus candva si AEK Bragadiru aici in banat , impreuna cu Dobos si Almas , deci niciuna din echipe nu este ceea ce au fost odata .

alin a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 21:58 )

tibi petris , care acum e actionar la ASA a adus candva si AEK Bragadiru aici in banat , impreuna cu Dobos si Almas , deci niciuna din echipe nu este ceea ce au fost odata .

SANKY a spus: (septembrie 2nd, 2013 at 22:52 )

Hahaha, ma distrez de voi, frustratilor si ofticatilor. Ma bucur ca nu puteti dormi de grija lui ASU POLI. FORZA VIOLA !

@SANKY a spus: (septembrie 3rd, 2013 at 08:48 )

dar voi cand ati murdarit aproape toate cladirile din oras cu un mesaj gretos cum ati fost, daca nu ofticati? sunteti niste putoi cacanari care nu au treaba cu adevarata poli. daca ai fi decent tu si ceilalti imbecili ati sta in banca voastra. toate mizeriile astea au fost declansate de voi, nu de altcineva. cati spectatori ati adunat voi intr-un an si ceva? nu cred ca peste cat au adunat cei de la acs poli. du-te pe stadion sa vezi ca timisorenii au ales sa sustina acs. ca nu este galerie, asta e deja alta problema. idea e ca nu sunteti chiar atat de frumosi pe cum va dati si cum crede lumea. nici macar golani nu sunteti. actionati doar in turma, individual sunteti niste fetite cacacioase.
sa nu uiti insa nicodata de parteneriatul pe care il aveti cu pdl.

RELICVELE DIN PNTCD a spus: (septembrie 4th, 2013 at 15:08 )

ORZA ,HERZOG ,BONCEA ETC SA PUTREZEASCA IN EXIL

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top