Aurel Sunda revine pe banca lui Poli dupa 16 ani

Noul antrenor al timişorenilor se confundă cu istoria lui Poli Timişoara. Aurel Şunda a evoluat mai bine de zece sezoane pentru Poli echipa alb-violetă, iar la mijlocul anilor ’90 a debutat şi pe banca tehnică a bănăţenilor.

sunda02

Născut la Timişoara în 14 octombrie 1957, Aurel Şunda a debutat la Politehnica în sezonul 1975-1976, după care a fost împrumutat la concitadina CFR Timişoara. A revenit la Poli în 1979 şi a rămas la formaţia bănăţeană timp de un deceniu. În 1989, la 32 de ani, Şunda a ales să evolueze pentru o altă echipă din Timişoara, Progresul, pentru care a jucat timp de două sezoane. Și-a încheiat cariera la UMT, echipă la care a debutat în meseria de antrenor. A revenit la Poli Timişoara în sezonul 1996-1997, sezon în care alb-violeţii au retrogradat din prima ligă. În primul mandat de antrenor principal, a adunat 11 jocuri, în care a înregistrat cinci victorii, tot atâtea eşecuri şi o remiză. Şunda a revenit în Liga I acum 12 ani, atunci când a promovat cu UMT. Doar patru etape a stat Şunda pe banca „zebrelor”, după care şi-a prezentat demisia. CSM Reşiţa, Apulum Alba Iulia, CFR Cluj, Ceahlăul Piatra Neamţ, Jiul Petroşani şi Oţelul Galaţi sunt echipele pe care noul antrenor al lui Poli le-a pregătit în ultimul deceniu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

ino the perfect spirit a spus: (octombrie 10th, 2013 at 15:22 )

ȘUNDA NE -AM ARS ȘI CU TINE!NU EȘTI PESTE VALI CU MULT! ROBU ȘTIU CĂ TOTUL ESTE PROVIZORIU!GĂSIȚI UN INVESTITOR SERIOS ALTFEL SCHIMBĂM ANTRENORUL CA ȘI CIORAPI ȘI NU ESTE BINE!POLI TIMIȘOARA ARE NEVOIE DE UN INVESTITOR ȘI UN ANTRENOR CU EXPERIENȚÂ VASTĂ ÎN LIGA 1 !ALTFEL PE FAȚĂ PU LA PERFORMANȚĂ!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

drucker a spus: (octombrie 10th, 2013 at 17:20 )

Sa recapitulam :
-directorul centrului de copii Sunda devine antrenor principal
-antrenorul principal Velcea devine director sportiv , NU manager sportiv pt ca manager sportiv era Rosenblum si postul s-a desfintat .
-managerul sportiv Rosenblum devine director tehnic
Ce frumos e fotbalul-politica !

Cea mai buna alegere! a spus: (octombrie 10th, 2013 at 17:43 )

Cea mai buna alegere, in acest moment! E timisorean,are experienta diviziei A,cunoaste jucatorii si juniorii, caci este in club din luna iulie!

alb-violet a spus: (octombrie 10th, 2013 at 18:21 )

Bine ca am scapat de Velcea,antrenor zero barat,mereu de locul 2!Dovada:finala cupei,promovare de pe locul 2 in liga 1.Sunda antrenor cu experienta dar fara rezultate remarcabile,dar cu el sigur raminem in liga 1.Sa nu va ginditi ca v-a face performanta,niciunde nu a avut rezultate,decit promovari si salvari de la retrogradare,asa ca…

birlic a spus: (octombrie 10th, 2013 at 18:59 )

bravo Aurele te stiu ca om serios cu dragoste si preucupare pentru cei mai buni juniori ai Regiunii Banat ,sa demonstram ca am ramas fruncea si in fotbal ,fie ca anul acesta sa scapam de retrogradare si sa ne calificam si de ce nu sa nu dam la altii cupa noastra Timisoreana . Succes Sunda succes Poli.

POLI BLANCO a spus: (octombrie 10th, 2013 at 23:26 )

POLI BLANCO continua!

radulescu ion a spus: (octombrie 11th, 2013 at 13:41 )

INO PERFECT IDIOT!!!

ino the perfect spirit a spus: (octombrie 11th, 2013 at 14:24 )

NU O MAI SU GE GRATIS! VORBEȘTI TÎMPENI!AU FĂCUT DOAR O ROCADÂ ȘUNDA NU ESTE ANTRENORUL PENTRU POLI TIMIȘOARA ȘI PERFORMANȚĂ!FACE ȘI EL CA ȘI VALI CE POATE!UN INVESTITOR SERIOS AR REZOLVA PROBLEMA CUM PE MOMENT ROBU NU ÎL AVEȚI, AȚI APELAT LA ȘUNDA PENTRU A ÎNCHIDE GURA PROSTIMI CARE LATRĂ DAR NU MUȘCĂ!ÎNSĂ AȚI FĂCUT UN LUCRU CU CARE SÎNT DE ACORD NU L -AȚI ÎNDEPĂRTAT PE VALI PENTRU CĂ CHIAR DACĂ NU A MERS EL ÎN LIGA1TOTUȘI A AVUT O CONTRIBUȚIE LA CLUBUL POLITEHNICA TIMIȘOARA ȘI DE ACEEA MERITĂ SĂ AVEM GRIJĂ DE EL! LĂSA-ȚI PROSTIMEA SĂ LATRE POLI TIMIȘOARA SĂ CÎȘTIGE ȘI SĂ SE MERGEM ÎNAINTE!SCHIMBÂRI AU FOST VOR MAI VENI FOTBALUL ÎN BANAT – TIMIȘOARA SĂ TRIUMFE! HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE LA CLUJ ȘI JUCĂTORII SĂ JOACE UN FOTBAL OFENSIV ȘI SĂ ÎNSCRIE GOLURI MULTE ASTA CU SIGURANȚĂ NE V-A BUCURA PE TOȚI POLIȘTI!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

Prostin Gardu a spus: (octombrie 11th, 2013 at 14:48 )

Aurel Sunda nu a mai antrenat niciodata la AC Recas, care nu este Poli, dupa cum bine stie toata lumea, mai putin idiotii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Top