Cu drona deasupra imperiului Fratilor C.

Îmi cumpăr o dronă și nu mă mai rog de nimeni. Și când viceprimarul Traian Stoia își va ridica pe cer drona lui, am să ies și eu cu a mea, să-l ajut pe edilul pesedist să facă rânduială în orașul ăsta. E cam scumpă, dar e bună la casa omului o sculă din asta. Zboară cu peste 100 km/oră, la înălțimi de peste 2.000 m, autonomie vreo trei ore. Filmează tot. Dintr-un astfel de avion fără pasager, „vicele” Stoia poate vedea clar ce societăți comerciale lasă să le crească bălăriile pe teren, cine lasă ruine de clădiri să strice aspectul orașului nostru atât de frumos. Poate vedea amintirea Kandiei, Abatorul, ghetourile de la UTT, casa aurolacilor din Tipografie și de la IRA, dărâmăturile de la Fructus, pușcăria de la Țigări, pustiul de la Guban, proiectul Solventul ori ILSA, debandada de la Arta Textilă, fabrica de zahăr… Dar câte nu poate imortaliza „vicele” Stoia cu o dronă, ca apoi să dea binemeritatele amenzi celor care nu vor să se încadreze în normele de civilizație urbană?

Ca să fiu sigur că nu ne interesectăm culoarele aeriene, eu voi zbura cu drona mea deasupra imperiului imobiliar al Fraților C. Acolo sigur drona moșului Stoia nu va filma nimic și aș pune pariu pe prețul liftului de la primărie că așa va fi. Am să încep din Calea Buziașului, unde o mândră întrepindere socialistă se topește ca ghețarul sub încălzirea globală. Se mai fac niște tablă perforată, cuști de iepuri și alte mărunțișuri, dovezi clare ale eficienței managementului sclipitor al proprietarilor. Mai spre Buziaș, s-a înălțat un centru de afaceri, după ce obiectivul a tot fost închiriat, inclusiv la o importantă instituție a statului. Cum a bătut vântul spre sud-est, drona a luat-o spre Calea Șagului. Acolo ce să vezi! Vaste întinderi cu betoane la sol. Ici-colo urme de moloz, semn că aici a existat o altă fabrică a regimului socialist de tip vechi. Iar proprietarii de acum, Frații C., nu fac decât să aștepte să cadă ceva din cer, poate un investitor cu inițiativă, cu idei, cu bani și toate cele, nu ca ei.

Ca să vă faceți o imagine cât de cât clară, să știți că e mai rău chiar decât la un alt obiectiv economic, cel de pe Circumvalațiunii, partea din spate, către calea ferată. Acolo unde, mai în centru fiind, chiriile au curs gârlă, astfel că fațadele au ajuns să fie ceva mai întreținute. Dintr-o curbă largă am ajuns cu drona lângă gară. De la bulevard nu observi că e chiar așa de grav, dar să vedeți din dronă cum se vede! Prin spate, dinspre Bega, treci de o poartă și-un paznic, după care ajungi în paradisul economiei de piață în varianta Fraților C. Ca o paranteză, întreprinderea a fost cumpărată cândva cu jumătate din suma obținută de respectivii oameni de afaceri după vânzarea unei clădiri către o instituție a statului, vânzarea unui teren pentru o benzinărie în apropiere și a cantinei fabricii. Ce-a rămas e aproape ca la Cernobâl. Munți de moloz, clădiri în care singurii doi-trei angajați rămași mișună printre echipamente vechi precum șobolanii prin conducte.

Gata, m-am plictisit. Am adus drona la sol și m-am gândit cum le-a trecut altora glonțul pe la ureche. Ălora de la Elba, de la Bere Timisoreana sau celor din AEM Luxten, cu toții mândri cetățeni contemporani ai Fraților C. Umblă o vorbă prin intersecții și bine zice: Nu te pune cu timișorenii! Cu timișorenii Frații C.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

VRS a spus: (octombrie 27th, 2013 at 23:01 )

Ce , mai traieste mosul ?

VRS a spus: (octombrie 28th, 2013 at 09:12 )

Vinde drona , ia-ti o plosca !!!

soso a spus: (decembrie 30th, 2013 at 14:21 )

Ai atins nervul.multor banateni autentici care au spiritul german in ei, de treaba temeinic facuta si nu de moldoveni speculanti din familie de securist ca tacsu, alias Cristescu senior, profu spagar de la medicina.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top