Culorile toamnei, in escapade de weekend

Atunci când simţi nevoia unei escapade care să îţi umple sufletul de frumuseţe, atunci când nu te poţi sătura de plăcerea călătoriei şi a descoperirii, cele mai potrivite alegeri sunt excursiile de weekend, city-breakurile, în care, în doar câteva zile, îţi încarci bateriile pentru câteva luni.

praga

Agenţia de turism Ultramarin a pregătit pentru această toamnă şapte destinaţii de week-end cu plecare din Timişoara, oraşe europene de o frumuseţe remarcabilă, ce trebuie vizitate măcar o dată în viaţă. De la Belgrad, Budapesta sau Viena, până la Praga, Cracovia, castelele din Bavaria sau minunile naturii din Croaţia şi Slovenia, fiecare dintre aceste destinaţii poartă o aură de istorie îmbinată cu bogăţii vizuale de neuitat.

Astfel, la început de toamnă, în ultimele luni de toamnă în care vă mai puteţi încălzi la razele călduţe ale soarelui, iar culorile naturii sunt de nedescris, Agenţia de turism Ultramarin organizează călătorii cu autocare moderne şi însoţitor de grup ce oferă informaţii pe toată durata excursiei către destinaţiile prezentate.

Belgradul poate fi vizitat într-o zi, timp suficient pentru a străbate la pas Catedrala Sfântul Sava, parcul Kalemegdan (inclusiv cetatea Belgradului), zona oraşului vechi, Piaţa Republicii sau fermecătoarea străduţă Skadarlia. Budapesta este un oraş fermecător, ori de câte ori l-ai vizita. Bastionul Pescarilor, Biserica Mathias Rex, Citadela, Basilica Sfântul Ştefan, Piaţa Eroilor sau Grădina Zoologică sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiective ale capitalei de pe malul Dunării. Excursia durează două zile şi include şi o croazieră de neuitat cu vaporaşul pe fluviul albastru.

Timp de trei zile, turiştii pot vizita splendoarea maiestuoasă a Vienei – unul din cele mai frumoase oraşe ale lumii, unde timpul este întotdeauna insuficient pentru spectacolul arhitectural. Palatul Schonbrunn, palatul Hoffburg, Palatul Belvedere, Opera, Domul Sfântul Ştefan sunt doar câteva dintre opririle obligatorii unde, alături de un ghid specializat, vă puteţi bucura de arhitectura deosebită a măreţelor construcţii. Excursia la Praga durează patru zile şi cuprinde vizite la cele mai frumoase obiective din Oraşul Vechi, din Cartierul Mic, dar şi din Oraşul Nou, precum şi o excursie opţională la Karlovy Vary, celebra staţiune balneoclimaterică.

Castelele bavareze vă vor fermeca definitiv. Herrenchiemsee, Hohenschwangau, Neuschwainstein, Nymphenburg sunt castele de basm ridicate de regele Ludovic al II-lea, unde vă veţi pierde paşii prin strălucirea şi opulenţa vremurilor trecute. Tot în această excursie, se vizitează frumoasa Abaţie Melk, Biserica Weis de la poalele Alpilor, dar şi oraşele Salzburg şi Munchen. Cracovia este o destinaţie unică, de neuitat, în care Ultramarin vă propune să faceţi un tur al celor mai frumoase obiective ale fostei capitale poloneze, dar şi o excursie la Auschwitz, cel mai mare lagăr nazist din cele două războaie mondiale.

Splendoarea naturii cu peisaje unice poate fi văzută într-o excursie de patru zile în Croaţia şi Slovenia – parcuri naturale, lumi subterane, oraşe fermecătoare. Toate, în culorile fermecătoare ale acestei splendide toamne.

Invalid Displayed Gallery

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara începe miercuri seria cu SCMU Craiova, din grupa locurilor 11-14 în Liga Naţională de baschet. Prima partida este programată miercuri, 24 aprilie, ora 18.00, în Bănie. Se joacă după sistemul „două din trei”. Al doilea meci va fi luni, 29 aprilie, ora 19.00, la Timișoara, iar un eventual decisiv se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Top