Doar cu Szekely si Barbut nu se face victorie

ACS Poli „bifează” prima înfrângere din mandatul lui Aurel Șunda, pierzând acasă în fața Pandurilor. Szekely a marcat din nou, la fel ca și micuțul Bărbuț, dar două goluri n-au fost de ajuns. Oaspeții, cu un gol valabil anulat, și-au asigurat victoria cu două reușite în cinci minute.

szabi

Pandurii a venit la Timișoara cu gândul de a urca pe podiumul Ligii I. Olternii au luat bătaie la scor de forfait în Europa League și aveau nevoie de un meci bun, pentru ridicarea moralului. ACS Poli se afla în fața celui de-al doilea meci cu Aurel Șunda pe bancă și reușise să spargă ghinionul, câștigând a doua partidă în deplasare, la „U” Cluj, după două lovituri de pedeapsă, a doua extrem de controversată.

Șunda a început meciul în formula Nuno Claro, Nohai, Petrovic, Petre, Poparadu, Belu, Trandu, Popovici, Gorobsov, Nanu și Szekely. Timișorenii au apăsat pe accelerație chiar în debutul partidei și, în minutul 6, Szabi Szekely deschide scorul din careul mic trecându-și în cont încă o reușită și urcând pe primul loc în clasamentul golgeterilor. Impulsionați de înscrierea golului, timișorenii se mișcă mult mai bine în teren decât în partidele anterioare și mai au o ocazie importantă, prin același Szekely.

Din acest moment, meciul se echilibrează, iar jucătorii lui Cristi Pusztai devin mult mai curajoși, cu un presing puternic. În minutul 32, Dos Santos marchează, însă golul este anulat, după ce tușierul ridică eronat fanionul de la margine, pentru un ofsaid inexistent. Pandurii nu se lasă, insistă în fața unor gazde destul de apatice și egalează exact la capătul unicului minut de prelungire, prin Momcilovic, care a reușit un șut bine plasat, de la 25 de metri. Aurel Șunda protestează degeaba, golul a fost validat, iar la cabine s-a intrat 1-1.

Repriza a doua a arătat cu totul altfel. Pandurii au ieșit mult mai curajoși de la vestiare și s-au instalat în jumătatea timișorenilor. Jucătorii lui Șunda n-au reușit să lege prea multe pase, fiind destul de apatici. Gorjenii au insistat, au făcut din nou presing, au încercat vigilența lui Nuno Claro, dar n-au reușit să marcheze. Abia prin minutul 70, timișorenii au început să stea ceva mai sus în teren și să țină mingea departe de propriile buturi. În minutul 75, Belu Iordache pătrunde frontal, pasează excelent pentru Bărbuț, care nu ratează și marchează al doilea gol în acest sezon: 2-1 pentru ACS.

Bucuria gazdelor n-a durat însă decât patru minute, pentru că Ungurușanu centrează excelent pentru Eric, care bagă mingea în ațe. Era 2-2 și Eric îl egala la numărul de goluri, 8, pe Szekely. În minutul 84, gorjenii dau lovitura de grație, prin Di Stefano, care reușește un șut senzațional, de la 30 metri, la colțul scurt. Tabela s-a făcut 3-2 și a rămas neschimbată până la final. ACS Poli rămâne astfel fără victorie de aproape trei luni pe teren propriu, ultima fiind pe 5 august, 2-1, cu Gaz Metan Mediaș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Marius78 a spus: (octombrie 27th, 2013 at 21:13 )

Eh, macar i-au obosit putin pe olteni in vederea meciului de poimaine, cu Ripensia… 🙂

Dan a spus: (octombrie 27th, 2013 at 22:25 )

Tot bagă Robu banii în AC Recaş asta vopsită violet dar tot degeaba. Mai bine făcea un pod sau băga banii în centura de sud. A investi în fotbalul din liga lu’ Mitică e ca şi cum ai arunca banii în Bega.

ino the perfect spirit a spus: (octombrie 27th, 2013 at 23:16 )

JOC SLAB! ANTRENORUL ESTE DE VINĂ ȘUNDA ESTE ȘI EL CEL CARE NU SE PRICEPE LA FOTBAL! ROBU IA MĂSURI ANTRENORUL TREBUIE SCHIMBAT CU ȘUNDA SÎNTEȚI VARZĂ ȘI PUNCTELE SE DUC PE BEGA! ȘUNDA ZERO EXPERIENȚĂ ÎN FOTBALUL DE LIGA 1!!OUT!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!@

UN MECI BUN a spus: (octombrie 28th, 2013 at 00:32 )

Un meci bun facut de Poli,dar lipsa de experienta si de incredere(greseli copilaresti la doua goluri:Popovici pierde usor,copilareste chiar o minge la centru,iar un adversar nu este atacat de nimeni….) si ghinionul(din nou un adversar prinde sutul vietii…….si in poarta nu mai era…Coca…), ne-au privat de un egal meritat. Am demonstrat ca putem juca de la egal la egal cu o echipa buna,legata,sudata,cu experienta primei ligi si intarita cu cativa jucatori, dintre care unul(Eric) peste valoarea lotului si a primei ligi si cu munca si incredere putem merge inainte…

un druker a spus: (octombrie 28th, 2013 at 00:52 )

noi SS POLI am batut si pe gataia si la CFR dar AXpoli nu a batut pe pandurii echipa de 2 lei care a perdut in italia si era si obosita

un druker a spus: (octombrie 28th, 2013 at 00:56 )

nu au fost nici 500 de spectatori dar la SSPOLI au fost 3.000

alb-violet a spus: (octombrie 28th, 2013 at 08:01 )

D-le Sunda! Ce cauta in teren trintori ca ov.petre,care la golul marcat de Eric,in careul de 16m incearca sa-l blocheze pe acesta cu calcaiul???Afara cu trintorii din echipa,AFARA cu handicapatul de ov.petre!!!

EXPLICATIE ? a spus: (octombrie 28th, 2013 at 08:09 )

Oare de ce tot stadionul striga POLI – POLI ?

birlic a spus: (octombrie 28th, 2013 at 08:35 )

nui nimic Aurele o luam de la inceput,numai cine nu vrea sa vada spune ca nu sa schimbat nimic in jocul lui Poli mai trebuie sa insisti sa tina mingea in iarba si in relatiile de joc ,in rest mergeti inainte ca nu poate fi rau. Hai Poli

sam a spus: (octombrie 28th, 2013 at 11:02 )

doua proecte politicofotbalistice,dar o singura deviza jos ,jos cat mai jos

ASU nu e Poli a spus: (octombrie 28th, 2013 at 11:46 )

Da ba cum de nu am batutu noi ACS Poli pe Pandurii, echipa pe locul 4 in campionat, care joaca in UEFA si care a batut Botasaniul cu 6-1, in vreme ce ASU a batut pe Gataia??? Cand vad cat de prosti sunt druckerii astai ma crucesc…pe astia asta ii uneste idiotenia! Iar la Poli -Pandurii au fost injur de 5000 de oameni dupa aprecierea mea! Pacat ca nu am reusit un egal ! Daca la pauza am fi avut avantaj poate ca meciul s-ar fi terminat altfel!

Maria a spus: (octombrie 28th, 2013 at 14:56 )

Stadionul striga Poli, Poli pentru ca exsitsta o singura Poli si aia este echipa Primariei, Consiliului Judetean si Universitatii Politehnica din Timisoara! Si joaca pe Dan Paltinisan! Cea care joaca la baza 1 este echipa fondata de Robu…numita ASU si pana si Robu recunoaste ca nu avea cum sa o fondeze el pe Poli…

@sam Care doua ? a spus: (octombrie 28th, 2013 at 17:31 )

E un singur „proect” politico-razbunator si anume ASU !

Robii Sclavului a spus: (octombrie 28th, 2013 at 18:14 )

Totul este in grafic, in scurt timp aceasta mizerie denumita ACS va dispare din peisajul fotbalistic timisorean, nu insa fara a lasa o pata mare de rusine asupra orasului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top