Drept la replica

În legătură cu articolul articolul publicat de publicaţia dumneavoastră în data de 20 octombrie 2013, cu titlul: „Cat costa onoarea „nereperata” a lui Ionut Nasleu? Fix 100.000 de euro negociabil”, sub pseudonimul „ziaristul de (pe) terasa”, subsemnatul Nasleu Ioan, cu domiciliu ales la CI Avocat Negulici-Vasile Ionela – Bucureşti, B-dul Theordor Pallady nr 18, Bloc M5, Sc E, Et 1, Ap. 225, vă transmit următoarele precizări, pe care vă solicit să le publicaţi în regim de urgenţă, în aceleaşi condiţii ca şi articolul mai sus menţionat.

drept-la-replica

În materialul presupus jurnalistic anterior menţionat, subordonatul domneavoastră îmi aduce grave acuzaţii şi prejudicii de imagine, susţinând în mod eronat, că subsemnatul „siluieşte limba română într-un mod absolut barbar. Şi gramatical, şi din punct de vedere al logicii. E ceva cumplit. Un tractorist cu patru clase nu cred că scrie în asemenea hal”, ignorând faptul că nu eu sunt autorul textului notificării prin care aduceam la cunoştiinţa publicaţiei pe care o conduceţi că sunteţi invitaţi la o conciliere directă în legătură cu alte articole defăimătoare scrise de site-ul www.debanat.ro despre mine, ci de cabinetul de avocatură care mă reprezintă.

Ignoranţa angajatului domneavoastră depăşeşte chiar şi bunul simţ, susţinând că aş dori să mă îmbogăţesc şi să-mi plătesc anumite datorii, de pe urma unui eventual proces cu publicaţia dumneavoastră, lucru total neadevărat: „Fostul senator PRM Ionuţ Nasleu, aciuat momentan în PNL, şi-a calculat însă cât valorează onoarea sa. Fix 100.000 de euro inclus TVA, negociabil. Probabil că renunță la o parte din bani, dacă plata se face cu banii jos (ca la politicieni, ca să nu zic altcumva). Să-şi mai achite şi el din datorii”. Acesta continuă, ignorând încă o dată realitatea, susţinând fără nicio dovadă, că subsemnatul n-aş şti să scriu corect româneşte şi că „opera” pe care dumnealui mi-o atribuie cu rea-credinţă, ar fi compusă din „fraze aiuritoare parcă scrise de un copil de clasa a III-a”.

De asemenea, subordonatul dumneavoatră reia afirmaţii nedovedite şi nesusţinute în realitate, pentru care am demarat deja procedura chemării în judecată a site-ului www.debanat.ro, cum ar fi faptul că eu locuiesc abuziv într-o casă destinată persoanelor defavorizate social şi dar şi altele, pentru care îmi rezerv dreptul să cer explicaţii şi probe în faţa instanţei.

Cu deosebit respect,
Ioan Nasleu

Şi prin avocat,
Ionela Vasile-Negulici

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Naspaleu la puscarie! a spus: (octombrie 21st, 2013 at 23:56 )

Pai daca asa scrie cabinetu, cum scrie hipopotamu?
Gunoiu a stat in functie atata timp cat sa traga un tun de zeci de milioane de euro pt clanul Becali. Acum e respectabil si indignat.
Locuinta sociala si BMW, pune-le alaturi de un politician cu functie de secretar de stat si automat iti vine sa-l scuipi in fata.
Ne ia de tampiti, cica masina e de la un prieten. Da, poate de la clanu Fecali.
Ce urmeaza, sa-l faca Robu europarlamentar? Ptiu pe amandoi!

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

România, victorie în fața Croației la Campionatul European U21

România, debut fulminant la Campionatul European U21! Victorie la scor în fața Croației

Debut excepțional pentru România U21 la Campionatul European de tineret. „Tricolorii” antrenați de Mirel Rădoi, deși outsideri în partida de astăzi disputată în fața reprezentativei similare a Croației, în San Marino, au obținut victoria și au plecat ca din tun în grupa de foc, în care se mai află Anglia și Franța. A fost 4-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, debut fulminant la Campionatul European U21! Victorie la scor în fața Croației

Social vezi arhiva Social

Accident mortal în Timiș

Accident mortal în Timiș. O femeie a fost izbită în plin de o autoutilitară

Sfârșit crunt și neașteptat pentru o femeie din Timiș, în această după-amiază. În vârstă de 69 de ani, aceasta a murit într-un accident rutier care a avut loc în apropiere de localitatea Birda. Vârstnica se afla în mașină alături de fiul său. La un moment dat l-a rugat să tragă pe dreapta, pentru că i...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în Timiș. O femeie a fost izbită în plin de o autoutilitară

Economic vezi arhiva Economic

Americanii de la Visteon proiectează viitorul instrumentelor de bord

Americanii de la Visteon proiectează viitorul instrumentelor de bord pentru domeniul auto la Timişoara / FOTO

Americanii de la Visteon au găsit la Timişoara terenul propice pentru dezvoltare. Au închiriat birouri în una dintre cele mai moderne clădiri office din oraş, au selectat echipa cu care să demareze procesul de cercetare şi dezvoltare, pentru ca în acest moment să fie în curs de dezvoltare a activităţii. Dacă veţi conduce un autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Americanii de la Visteon proiectează viitorul instrumentelor de bord pentru domeniul auto la Timişoara / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În data de 20 iunie, între orele 18.00 și 21.00, în localitatea Sânmihaiu Român, aflată în apropierea Timișoarei, va avea loc o adunare publică, organizată de către Asociația Mișcarea Sinergistă, ONG înființat conform legii, și de grupul local de inițiativă civică „Adoptăm Sânmihaiu Român”. Adunarea publică, care va avea loc începând cu ora 18.00, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adunare publică la Sânmihaiu Român. Se discută problemele comunei, de la utilități la instalarea bancomatelor
O nouă ediție a Zilelor Lacului Surduc este pe cale să înceapă. Mai sunt câteva zile până când pe malul și pe suprafața lacului din Timiș se va da startul manifestărilor. Vor fi concerte, concursuri și ridicări cu balonul cu aer cald. Doritorii au transport gratuit la dispoziție! Veți putea să-i vedeți performând pe scenă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul complet al Zilelor Lacului Surduc: Subcarpați, ridicări cu balonul cu aer cald, plimbări cu barca, târg cu produse tradiționale
Mai sunt două zile până când pe străzile Martirilor şi Bulevardul Liviu Rebreanu îndrăgostiţii vor putea vedea cerul şi stelele seara fără să vadă cablurile furnizorilor de internet în faţa ochilor. Primăria Timişoara ameninţă şi pregăteşte din nou ghiliotina: daţi jos cablurile sau le tăiem noi! Până pe data de 20 iunie mai au timp...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara ascute din nou ghilotina!
În cadrul seriei de acţiuni dedicate proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană s-au organizat, pe bani publici, evenimente lipsite de vizibilitate şi cu un impact în comunitate redus, care să justifice aceşti bani, spun cei de la USR Timişoara. Ei solicită să ştie pentru ce s-au cheltuit banii pentru pregătirea acestui proiect, adică zece milioane lei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timişoara vrea să ştie ce şi cine a făcut ceva pentru proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană 2019
Un bărbat care încerca să vândă produse false în Piața Flavia din Timișoara a fost luat la întrebări de jandarmii aflați în patrulă, la sfârșitul săptămânii trecute. Acțiunea oamenilor legii a avut loc duminică, 16 iunie, cu scopul de a combate comerțul cu produse contrafăcute sau neaccizate. Asupra bărbatului în vârstă de 39 de ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Parfumier”, prins când vindea produse false, în Piața Flavia din Timișoara
Zeci de persoane din Timiș au ajuns săptămâna trecută la Spitalul de Boli Infecționase Victor Babeș din Timișoara. Aceștia au avut nevoie de tratament, fiind înțepați de căpușe. Conform reprezentanților spitalului, 34 de pacienți s-au prezentat cu înțepături de căpușă, în săptămâna care a trecut, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Acestora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de timișeni au ajuns la spital, după ce au fost înțepați de căpușe
Un singur cetăţean a picat în plasa armatei secrete de agenţi de la Poliţia Locală Timişoara care veghează în civil găsirea cetăţenilor răi care aruncă gunoaie în gropi clandestine pe stradă. Influenţa anunţului că poliţiştii în civil caută asemenea contravenienţi s-a răspândit repede şi oamenii au devenit civilizaţi, spune Nicolae Robu, primarul Timişoarei. El s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali secreţi au descurajat aruncarea gunoaielor pe stradă. Firma de salubritate stradală, lăudată de cetăţeni
Primarul Timişoarei insistă că trecerea deplasării prin oraş a cetăţenilor să se mute dinspre autoturism spre transportul local şi biciclete, dar nu oferă parcări publice unde oamenii să-şi lase vehiculele pentru a se urca în autobuz sau tramvai. El recunoaşte că nu există nimic mai mult decât intenţii şi niciun plan concret pentru parcări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara e hotărâtă să dezvolte transportul public, cu autobuze, tramvaie şi trotinete noi. Parcări de tranzit – deocamdată zero
Top
WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com