Gaivoronschi are proba amneziei lui Robu in materie de Corso

Arhitecţii timișeni contestă proiectul Primăriei Timişoara de reorganizare a circulaţiei din zona centrală şi realizarea pasajului din Piaţa Victoriei. Deși primarul Nicolae Robu spune că o reacție tardivă, Vlad Gaivoronschi îi reamintește edilului șef că ultima discuție dintre ei a avut înainte de vacanța de vară.

rectoratt

Ordinul Arhitecților, filiala Timiș, susține că, așa cum e acum proiectul, e pusă în pericol integritatea unor imobile de pe Corso. Primarul Nicolae Robu le transmite însă că ar fi trebuit să-i preocupe mai devreme problema. „Acum reacționează Ordinul Arhitecților? Eu nu-i înţeleg pe aceşti oameni. Acum s-a făcut acel proiect? Cum pot să fie nemulţumiţi în momentul în care se desfăşoară licitaţia? Trebuia să fie nemulțumiţi înainte de licitaţie. Nu se pot face modificări pe parcurs”, a replicat liberalul.

Altfel spus, Robu susține că arhitecții nu s-au arătat deloc interesați de acest proiect. Vlad Gaivoronschi, preşedintele Ordinului Arhitecţilor Timiş, a ajuns însă la concluzia că primarul suferă de… amnezie. „Am reacţionat demult. Împreună cu un coleg arhitect din consiliul nostru, înainte de vacanța de vară, ne-am dus împreună cu domnul primar până în locul unde ar fi tranşeea, dacă s-ar face varianta care o vrea dânsul, de subtraversare. Tranşeea merge până în dreptul colţului rectoratului. I-am spus atunci care e varianta corectă”, spune Gaivoronschi.

Cunoscutul arhitect timișorean crede că, dacă tot îi plac atât de mult sondajele, Nicolae Robu ar trebui să mai facă unul. „Se supără pe noi fără să înţeleagă că nu vrem răul vrem binele oraşului. Nu se poate aşa ceva. În ce măsură nişte şanţuri uriaşe care ar apărea până în coasta Hotelului Timişoara şi a clădirii rectoratului sunt reversibile? Noi venim cu probleme obiective. Când ne-am întâlnit, i-am spus că ar trebui făcută o soluţie de a coborî de pe Republicii. Atunci nu ar mai apărea tranşeea aia. Dacă pe noi nu ne crede şi ne consideră duşmani, atunci poate va crede pe alţii. Să facă un sondaj printre arhitecţii din Timişoara”, ne-a mai spus preşedintele Ordinului Arhitecţilor Timiş. (sursa foto: panoramio.com)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

daca arhitectii timisoreni a spus: (octombrie 22nd, 2013 at 18:17 )

daca te iei dupa „arhitectii timisoreni”, falimentul e cat catedrala! Cine a avizat toate „bisericile”romilor, toate palatele, toate turnuletele?

Daniela a spus: (octombrie 22nd, 2013 at 22:20 )

@daca arhitectii timisoreni : politicenii si gargaragiii ca tine au aprobat acele turnulete nu arhitectii orasului!

dan a spus: (octombrie 23rd, 2013 at 07:22 )

pt daniela – aici se slabeste rezistenta fundatiilor cladirilor din zona rectoratului nu se pune problema de estetica turnulete etc robu e paralel

@Daniela a spus: (octombrie 23rd, 2013 at 08:39 )

Papusel – nu dezinforma timisorenii ! Ca sa-ti faci o „buda” in curte iti trebuie „proect” facut de o firma de arhitectura avizata si aviz, de la o alta firma de arhitectura, iar la Primarie-autorizatia ti se elibereaza tot de arhitecti ! Deci care politicieni? Aaaa, ca printre domnii arhitecti sunt multi „plonjati” in politica……..Iar TOATE „palatele” au AUTORIZATIE < sa sti si tu, ca vad ca la arhitectura esti cam ca si la limba chineza: pe aproape!

Daniela a spus: (octombrie 23rd, 2013 at 09:32 )

@daca arhitectii timisoreni : Stumfulet draga cum te agiti tu ca sa-ti dovedesti barbatia, este simpatic, imi zici si Papusel, oh oh, dar sper ca sti ca nu se mai dau aprobari pentru buda in curte 🙂 Turnuletele alea sunt facute pe neve, adica, pentru urechile tale lunguiete si albastre de strumf dragut repede vorbitor, dar habarnist, turnuletele sunt facute fara nici un aviz si aprobate tacit de politicieni. Si de aici problema. TOTI politicienii sunt vinovati, de la prefect, consilierii locali pana la marele primar Ciuhandu. TOTI. Acum, pentru @dan: asa e cum zici, nici nu comentez ca ar fi altfel, doar voi completa ca mai mult decat rezistenta ar fi estetica si pana la urma, daca e sa ne gandim bine, utilitatea. Poate mult mai nimerit ar fi sa se largeasca podurile, poate chiar ar fi utile cateva noi, iar in centru ar fi binevenita o parcare subterana, astfel incat pe Republicii, de la Regina Maria pana la Operei sa nu mai avem parcari laterale. S-ar castiga din start o banda, pe care ar putea circula in sens invers, daca nu masini mici, macar autobuzele si taxiurile (ca pe Cluj). In fine, poate nu e cea mai buna idee, insa cam asa ar trebui sa discutam, fiecare sa vina cu idei si sa le facem cunoscute 🙂

@Daniela - pui pariu? a spus: (octombrie 23rd, 2013 at 10:45 )

Pui pariu, ca iti aduc autorizatii eliberate de Primarie, pt. cel putin 90% din „palate”,iar daca am dreptate imi dai voie sa-ti spun PAPUSEL(indiferent ce varsta ai…) ? Nu asa se arata „barbatia”, dar ma rog, e si chestie de interpretare la asa ceva; ti-am spus „papusel” din simpatie pt. abnegatia ta ,pt. cauza.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO

Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Top