Categories: Ziaristu' de terasă

Mercurial la Antifrauda: 10.000 de euro scaunul de inspector

Sâmbătă, la București, se va desfășura un mare concurs pentru ocuparea funcțiilor în nou înființata Direcție Generală Antifraudă. Cum ar veni, o structură care are menirea să se ia de gât cu toți evazioniștii, infractorii cu gulere albe, dar și cu corupții din sistem. De altfel, premierul Victor Viorel Ponta a numit nouă structură drept un „DNA al Fiscului”. Direcția antifraudă este organizată pe opt direcții regionale, care preiau activitatea Gărzii Financiare, care se desființează, și asimilează direcțiile pentru accize și operațiuni vamale. Și dacă tot se vor lupta cu corupția, viitorii inspectori antifraudă au ocazia s-o facă încă din start.

Fiindcă, potrivit mai multor surse, concursul de sâmbătă este o mare mascaradă. Mai exact, se cam știe cine vor fi câștigătorii. Și aici avem de-a face cu trei categorii. Prima ar fi reprezentată de piloșii politici din afara sistemului, cărora li se dă o pită albă de mâncat acum. Bineînțeles, pe viitor, ei vor răspunde comenzilor politice și vor avea mare grijă de unele firme și unele personaje. A doua categorie ar fi formată din oamenii din sistem (Gardă Financiară, direcții vamale), care au prins cheag politic, fiind apropiați de politicieni ai zilei. Evident, în special de la USL. Ultima categorie de viitori inspectori antifraudă este reprezentată de cei care își permit să „investească” în viitorul lor. Potrivit unor surse, „investiția” în cauză ar fi de 10.000 de euro. Bani care iar merg la partide și lideri politici. C-așa-i la Antifraudă! Ca să știi cum să te bați cu corupția, trebuie s-o cunoști din interior. Pe ea, pe corupție.

Cine lipsește din această schemă? Lucrătorii mai tineri și onești (mai sunt și din aceștia, nu vă mirați!) din Garda Financiară. Care n-au nici pile politice, nici bani să investească în funcțiile lor. Ca să nu spun că aceștia nu prea sunt de încredere. Ei chiar ar lua în serios chestiunea că Antifrauda este un fel de „DNA al Fiscului”. Și uite ce se întâmplă cu procurorii mai tineri de la DNA scăpați din lesă, care n-au mamă, n-au tată și se leagă de toată lumea. Inclusiv de mega-baronul Dragnea! Și e clar că numai oameni de acest gen n-au nevoie nici Ponta și nici PSD!

După cum se știe, Direcția Regională Antifraudă din zona noastră are sediul la Deva. Șef a fost numit orădeanul Călin Vesa, venit din sistemul vamal și un apropiat al lui Vasile Blaga. Ca amănunt de culoare, timișoreanul Adrian Voicu, fost iubit al Dacianei Ponta, a fost numit șef al regionalei Antifraudă cu sediul la Târgu Jiu. Adică exact în fieful politic al lui Victor Ponta!

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

10 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

12 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

12 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

13 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

13 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

14 ore ago