Mercurial la Antifrauda: 10.000 de euro scaunul de inspector

Sâmbătă, la București, se va desfășura un mare concurs pentru ocuparea funcțiilor în nou înființata Direcție Generală Antifraudă. Cum ar veni, o structură care are menirea să se ia de gât cu toți evazioniștii, infractorii cu gulere albe, dar și cu corupții din sistem. De altfel, premierul Victor Viorel Ponta a numit nouă structură drept un „DNA al Fiscului”. Direcția antifraudă este organizată pe opt direcții regionale, care preiau activitatea Gărzii Financiare, care se desființează, și asimilează direcțiile pentru accize și operațiuni vamale. Și dacă tot se vor lupta cu corupția, viitorii inspectori antifraudă au ocazia s-o facă încă din start.

Fiindcă, potrivit mai multor surse, concursul de sâmbătă este o mare mascaradă. Mai exact, se cam știe cine vor fi câștigătorii. Și aici avem de-a face cu trei categorii. Prima ar fi reprezentată de piloșii politici din afara sistemului, cărora li se dă o pită albă de mâncat acum. Bineînțeles, pe viitor, ei vor răspunde comenzilor politice și vor avea mare grijă de unele firme și unele personaje. A doua categorie ar fi formată din oamenii din sistem (Gardă Financiară, direcții vamale), care au prins cheag politic, fiind apropiați de politicieni ai zilei. Evident, în special de la USL. Ultima categorie de viitori inspectori antifraudă este reprezentată de cei care își permit să „investească” în viitorul lor. Potrivit unor surse, „investiția” în cauză ar fi de 10.000 de euro. Bani care iar merg la partide și lideri politici. C-așa-i la Antifraudă! Ca să știi cum să te bați cu corupția, trebuie s-o cunoști din interior. Pe ea, pe corupție.

Cine lipsește din această schemă? Lucrătorii mai tineri și onești (mai sunt și din aceștia, nu vă mirați!) din Garda Financiară. Care n-au nici pile politice, nici bani să investească în funcțiile lor. Ca să nu spun că aceștia nu prea sunt de încredere. Ei chiar ar lua în serios chestiunea că Antifrauda este un fel de „DNA al Fiscului”. Și uite ce se întâmplă cu procurorii mai tineri de la DNA scăpați din lesă, care n-au mamă, n-au tată și se leagă de toată lumea. Inclusiv de mega-baronul Dragnea! Și e clar că numai oameni de acest gen n-au nevoie nici Ponta și nici PSD!

După cum se știe, Direcția Regională Antifraudă din zona noastră are sediul la Deva. Șef a fost numit orădeanul Călin Vesa, venit din sistemul vamal și un apropiat al lui Vasile Blaga. Ca amănunt de culoare, timișoreanul Adrian Voicu, fost iubit al Dacianei Ponta, a fost numit șef al regionalei Antifraudă cu sediul la Târgu Jiu. Adică exact în fieful politic al lui Victor Ponta!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

nelutu a spus: (octombrie 16th, 2013 at 23:39 )

Domnule ziariat, ce-ai cu noi de vrei sa ne scoli din somnul de veci.

predoiu oana a spus: (martie 17th, 2014 at 08:45 )

CIRCULATIA PE RUTA ORAVITA-TIMISOARA CU MICROBUZELE DE LA SC. ALFA STAR IMPEX SRL. ESTE O UMILINTA SI NU NUMAI UN PERICOL IMINENT PUNAND AN PERICOL SIGURANTA CIRCULATIEI SUNT MAJORITATEA MICROBUZELOR VECHI DE PESTE 20 ANI NU STIU CINE LE DA LICENTE DE TRANSPORT UNOR ASEMENEA EPAVE AN MICROBUZ DE16LOC. SUNTEMPESTE 20DECALATOTI PROFITA CA AUTOBUZELE DE AUTOTIM SUNT MAI PUTINE ALFASTAR AU AN TIMISOARA PE STR. NICOLAE TITULESCU ANTRO CURTE DEZACTIVATA IMPROPRIE FARA TOALET SALA DE ASTEPTARE BILETELE SE DAU DOAR DE CATRE SOFERUL MICROBUZULUI CARE URMEAZA SA PLECA NU AU CASE DE MARCAT NU EXISTA NICI UN INDICIU CA ACESTE BILETE SA FIE FISCALIZATE NU AU NICI O CARACTERISTICA FISCALA CU CUI FIRMEI PRET RUTA DATA STATIE SOSIRE/PLECARE ACESTE BILETE ELIBERATE DE SOFERII MICROBUZELOR DE ALFASTAR SUNT CONTRAFACUTE EVAZIUNE FUSCALA SI TOATE ACESTEA SUNT DIN 1995 SE ANTAMPLA ZILNIC PE SPLAIUL NICOLAE TITULESCU TIMISOARA FIRMA DE TRANSPORT PERSOANE ALFASTAR ESTE CLANDESTINA SI NIMENI NU VEDE DE CE???????????

predoiu oana a spus: (martie 17th, 2014 at 09:02 )

DE CE DIRECTIA ANTIFRAUDA TIMISOARA NU SE SESIZEAZA CACI DIN 1995 SI SUNTEM AN2014 SUNT APROAPE 20 DE ANI ACEASTA FIRMA DE TRANSPORT PERSOANE PE RUTA TIMISOARA-MORAVITA -ANINA -DALBOSET FUNCTIONEAZA AN TIMISOARA PE SPLAIUL NICOLAE TITULESCU ANTRO CURTE IMPROPRIE INSALUBRA FARA TOALETE SALA DE ASTEPTARE CALATORII CARE URMEAZA SA PLECE AN CCURSE CU ACESTE MICROBUZE FIE ASTEAPTA AFARA AN PICIOARE SAU AN MICROBUZELE INFECTE ALTELE TRECUTE DE 20 ANI CARE NU MAI CORESPUND TEHNIC DEVENIND UN PERICOL IMINENT ORICAND POT PROVOCA VREUN ACCIDENT SI MAI ALES AN MICROBUZ DE 16 LOC. SUNTEM CATE 22CALATORI IAR BILETELE SUNT NEFISCALIZATE DEOARECE FIRMA LA CARE LUCREZ NU AMI POATE DECANTA BANII PE ABONAMENT CA ASESTA NU ESTE FICAL ESTE UN SIMPLU CARTON DOAR NUMELE MEU SCRIS CU PIXUL SI RUTA PRETUL TAT CU PIXUL NU PREZINTA CARACTERISTICE ALE FIRMEI DE TRANSPORT DOAR PE SPATE O STAMPILA MICA ROTUNDA CARE ABEA SE VEDE SC. ALFASTAR IMPEX SRL. CU SEDIUL DALBOSET IAR PE SPLAIUL NICOLAE TITULESCU AN TIMISOARA STAU CLANDESTIN FARA FORME LEGALE LA FEL CUM SUNT BILETELE SI ABONAMENTELE ELIBERATE AN MICROBUZ DE CATRE SOFERUL CE URMEAZA SA PLECE AN CURSA ROG PE INSPECTORII DE LA DAF TIMISIARA SA VERIFICE CONTRABANDA FISCALA CE O DETERMINA SC. ALFA STAR IMPEX SRL.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top