Sunda, „principal”, Velcea, director sportiv la ACS Poli

ACS Poli are, de joi, un nou antrenor principal. Aurel Șunda, fost director al centrului de copii al clubului, a fost instalat pe banca tehnică. Vali Velcea rămâne la club, iar Călin Rosenblum primește și el o nouă funcție. Nicolae Robu și Titu Bojin speră ca „șocul” să producă mult așteptata revenire a echipei.

sunda01

ACS Poli a făcut, în șase etape, doar două puncte, și acelea în urma unor meciuri penibile. Vali Velcea s-a plâns, înaintea partidei cu „lanterna” Corona Brașov, de puținii bani de care dispune la echipă și de lotul subțire de jucători. A fost primul semn clar că lucrurile nu mai pot continua în același fel. O săptămână mai târziu, Velcea și-a pierdut funcția.

Schimbarea nu a fost provocată de declarațiile lui Vali Velcea de săptămâna trecută. Am tot așteptat să se termine seria eșecurilor, dar, când am văzut că din șase meciuri am luat două puncte, am tras concluzia că trebuie să luăm măsuri. Am ajuns la un consens și de aceea stăm aici cu fețele senine: se impun schimbări atât în echipa tehnică, cât și în organigrama clubului”, a declarat primarul Nicolae Robu. Aurel Șunda a fost instalat astfel în funcția de „principal”, atu-ul său fiind importanta experiență la nivelul primei ligi.

Exista o tensiune negativă și era nevoie de un șoc. Ne străduim să asigurăm un climat prietenesc la echipă și până la sfârșitul campionatului nu mai căutăm în altă parte. La club se va schimba și regulamentul intern, mai ales în ceea ce privește sistemul de premiere. S-au chinuit unii să creeze animozități între mine și Nicolae Robu, dar n-au reușit. ACS Poli nu este echipa primăriei sau a consiliului județean, ci a Timișoarei, a Timișului și chiar a Banatului”, a completat Titu Bojin.

Noul antrenor principal, Aurel Șunda, a fost destul de reținut în declarații. „Eu cred că echipa poate mai mult, iar pentru mine este o nouă provocare. Timișoara poate, are potențial și trebuie să demonstreze asta. Primul joc este cel mai important, dar la fotbal există întotdeauna trei variante. La Cluj, noi mergem la victorie”, a spus Șunda.

Odată cu schimbarea lui Velcea, încă un om important de la club s-a ales cu o nouă funcție. Postul de manager sportiv a fost desființat, iar Călin Rosenblum a devenit director tehnic. Atribuțiunile celor doi urmează să fie stabilite prin fișele posturilor. „Nu am trecut încă pe hârtie atribuțiile fiecăruia, dar le avem în minte”, a conchis Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

dreq a spus: (octombrie 10th, 2013 at 14:33 )

PANDY, noi pe tine te VREM!

cobra_jimbolia a spus: (octombrie 10th, 2013 at 14:50 )

performantele ce sa facut cu velcea aia se va face si cu sunda,Panduru e singura solutie

ino the perfect spirit a spus: (octombrie 10th, 2013 at 15:30 )

ȘUNDA PU LA PERFORMANȚĂ PENTRU POLI TIMIȘOARA!!VEȚI VEDEA!ȘUNDA ESTE VALI DOI! ROBU ADU UN INVESTITOR SERIOS ALTFEL POLI TIMIȘOARA NU VA AVEA PARTE DE FOTBAL SAU SPECTACOL ȘI SPECTATORI!ASTA VREI ROBU??AI FĂCUT O ROCADÂ DAR NU E BUNĂ MUTAREA! ORICUM HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE LA CLUJ!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

drucker a spus: (octombrie 10th, 2013 at 17:14 )

Sa recapitulam :
-directorul centrului de copii Sunda devine antrenor principal
-antrenorul principal Velcea devine director sportiv , NU manager sportiv pt ca manager sportiv era Rosenblum si postul s-a desfintat .
-managerul sportiv Rosenblum devine director tehnic
Ce frumos e fotbalul-politica !

Johnny a spus: (octombrie 10th, 2013 at 17:38 )

Sunda virgula, principal, Velcea virgula director sportiv. Asta poate e din DEX-ul 2024, care n-a aparut inca si nici n-o sa apara. Bai ziaristi labagii, nu va bateti joc de limba voastra materna!!!!!!!!!!!

Cea mai buna alegere! a spus: (octombrie 10th, 2013 at 17:40 )

Cea mai buna alegere! Este timisorean, are experienta diviziei A, cunoaste jucatorii si juniorii, caci este in club din iulie!

pif a spus: (octombrie 10th, 2013 at 20:54 )

e clar ca Velcea nu are inca experienta necesara de a manageria o criza ca cea de acum la Poli. totusi, desi nu am fost fan de-a lui, dar sa fie linistit nici a lui Jackie, pe care el il stiu de jumatate de secol, trebuie spus urmatoarele: in primele 4-5 etape s-a batut bine spre foarte bine. au fost pierdute puncte din lipsa de experienta a jucatorilor, nu din vina lui. ulterior cind efectul surprizei s-a spulberat nu a mai venit nimic si aici a fost inceputul sfirsitului. teama, justficata de altfel, ca situatia nu poate fi redresata a adus demisia. Contra ar fi fost Nr. 1, degeaba povesteste Robu ca e sub contract. cu el oricum nu s-ar fi ajuns in situatia asta pt. ca nu r fi acceptat o astfel de campanie de transferari. sigur ca echipe ce promoveaza au scaderi si urcusuri, speram cu Sunda se mai iau 8-9 puncte. oricum intariri in atac trebuiesc facute. multumim lui Vali Velcea pentru ce a facut pina acum si sa nu creada ca lumea s-a sfirsit, va mai avea sanse.

pif a spus: (octombrie 10th, 2013 at 21:01 )

bun venit lui Aurel Sunda si mult succes.

radulescu ion a spus: (octombrie 10th, 2013 at 22:31 )

De ce mai este nevoie de directori sportivi și tehnici?! Ce naiba fac aceștia pe banii publici, oamenilor! Are nevoie Șunda de băgători de seamă pe lângă el? Cu ce se vor ocupa respectivii? Ceva concret, ca la partid, nu? VAi de curul vostru de ciumeți, cu Robu în frunte. AAAA, mai este Jakie – vicepreș! cum să-i dea afară dintr-o dată! La început îi face directori!!!!!

POLI BLANCO a spus: (octombrie 10th, 2013 at 23:24 )

POLI BLANCO merge mai departe, spre disperarea vecina cu Parkinsonul a prostacilor politici!

POLI BLANCO continua! a spus: (octombrie 10th, 2013 at 23:46 )

POLI BLANCO CONTINUA!

prezidente a spus: (octombrie 11th, 2013 at 08:04 )

sunteti de rahat
robu si bojin fac schimbari de antrenori,directori tehnici,etc.pai unde is presedintele,vice,rosemblum,etc?…ei merg numa dupa bani la caserie?..rusine,merge marele consilier bungau la conferinta de presa sa apara in poza,da nimeni nu face nimic pt acest club,doar fura si mulg de pe el,ca de altfel de pe toate institutiile statului.au prins ciolanu baietii,nu ii mai dau drumu acum

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Top