Lista de achizitii a lui Poli din aceasta iarna, Sunda cauta intariri in atac

S-au păcălit cu o serie de jucători aduși în vara acestui an, dar oficialii de la Poli Timişoara vor schimba, din iarnă, politica de transferuri. Echipa din Liga I va încerca să transfere câţiva jucători, în special din eşalonul secund. De această dată, pe lângă cei care vor veni liberi de contract, conducerea clubului se va orienta şi spre achiziţionarea de jucători aflaţi sub contract cu alte formaţii.

sunda02

Pe lista lui Aurel Şunda sunt câţiva jucători interesanţi, care au evoluat sau mai evoluează în eşalonul secund, în special din seria a doua a acestuia. Alin Popa, fost la FC Argeş, s-a aflat pe lista lui Poli şi în această vară, dar nu a mai ajuns la Timişoara, preferând să rămână tot în al doilea eşalon, pentru Dacia Mioveni. În vârstă de doar 21 de ani, Popa este un mijlocaş extrem de tehnic care marchează des. De altfel, mijlocaşul a înscris trei goluri în poarta lui Poli anul trecut, când timişorenii au evoluat în faţa piteştenilor.

Un alt fotbalist ochit de Poli este Cristi Monac, mijlocaş ofensiv de 20 de ani, care poate evolua şi ca atacant. Poli ar putea profita de degringolada de la UTA şi are şanse mari să-l achiziţioneze pe Monac fără prea mulţi bani. Numele următorului jucător de pe lista de transferuri este legat tot de UTA. Argentinianul Maximiliano Laso este o mai veche cunoştinţă a timişorenilor, după ce în returul sezonului trecut, când Poli a jucat cu UTA la Arad, a înscris golul victoriei gazdelor. Laso are 25 de ani şi în prezent se află în Argentina, dar ar fi tentat de o revenire în fotbalul românesc. Acesta se simte cel mai bine în postura de al doilea atacant şi are o tehnică excelentă.

Cum Poli suferă în atac, unde numai Szekely a dat randament până acum, următorul fotbalist de pe lista de transferuri este Octavian Drăghici, un fotbalist de 28 de ani crescut la defuncta UMT Timişoara. După experienţe la echipe din Liga I (CS Mioveni, Universitatea Cluj, Gaz Metan Mediaş, Dacia Mioveni), Drăghici joacă în prezent în Liga a II-a, pentru FC Olt. Poli Timişoara mai are în vedere şi alţi fotbalişti pentru întărirea celorlalte compartimente, în special din eşalonul secund, de la echipe precum FC Bihor, FCM Reşiţa sau CSM Râmnicu Vâlcea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

Tomita a spus: (noiembrie 22nd, 2013 at 10:26 )

Aducem si ceva fotbalisti sau numai jucatori de fotbal ?

ino the perfect spirit a spus: (noiembrie 22nd, 2013 at 13:30 )

BRAVO!!!!@Tomita!!CE FACE ĂSTA ROBULE ???ȘUNDA ADUCE JUCĂTORI SAU NUMAI EPAVE!!!??SĂ SPERĂM CĂ A FOST O GLUMĂ!!!ȘI APROPO ROBU! UN NOU ANTRENOR ȘUNDA NU A DOVEDIT NIMIC ȘI SIGUR TREBUIE SCHIMBAT!!ESTE DEA DREPTUL HALUCINANT CU LISTA LUI!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

un druker a spus: (noiembrie 22nd, 2013 at 14:17 )

La Cocosu Ortisoara joaca un mic Messi, noi il stim am jucat impotriva lui…ha ha ha…de ce nu-l aduce pe acest Messi?

soryn a spus: (noiembrie 22nd, 2013 at 15:03 )

laso este foarte tehnic chiar si pt liga 1, pacat ca nu a fost adus din vara…sa speram ca din iarna macar va fi in lot …dar trebuie si ceva certitudini, un virf puternic cu experienta…

sam a spus: (noiembrie 22nd, 2013 at 16:01 )

profitam din plin de programul rabla fotbalistica…..o parte din cupoane le trimitem la centru ca sa svem parte de bunavointa

debanat.ro a spus: (noiembrie 22nd, 2013 at 16:11 )

Va aduce ce meritati!

Ce chestie a spus: (noiembrie 22nd, 2013 at 16:52 )

stafful lui Poli nu se pricepe la fotbal nici a zecea parte, de cum se pricep unii postaci! iar cand spui ca, de ex.Alin Popa e o epaVA,dai dovada de mare pricepere la acest joc! Laso ar putea fi o solutie,dar…..trebuie pregatit serios,alti jucatori de la Muta nu pot fi luati, tocmai acum cand la Muta vine Mutu! Iar Draghici e mult sub Furtado si Ruiz !

@TOMITA SI ALTII CA EL a spus: (noiembrie 22nd, 2013 at 20:47 )

Mario Gomez sau Lewandovscki ? Pe care ai preferati ? Ar fi bun si un „Martaloglu” {mitroglu} ? ACS Poli are doar pretentia supravietuirii intr-un fotbal de rahat . E normal sa caute jucatori mai buni ca marovici ,furtado,nohai sau nicola . Poate un Laso , A Popa sau altii de la Oradea sau Valcea pot fi mai utili echipei. Credeti ca corona , chiajna vor aduce din premier sau din bundesliga ? Nu, tot de prin colentina ,calarasi sau slobozia sau vre-un brazilian de pe….plaja.

@un druker a spus: (noiembrie 23rd, 2013 at 08:59 )

voi ati jucat cu Cocosul Ortisoara, deci Messi ala va invatat sa cantati :”CU UUUU CUUU RI GUUUUUUU”???

sam a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 12:45 )

acs nu e capabila sa-l transfere pe marele alin popa

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top