Mos Stoia, imbalsamat la Felix TV

Așa-zisa televiziune a turnătorului Felix a fost din nou scena unei mistificări de zile mari. Un lucru obișnuit de altfel, în studiourile Varanului, acolo unde un om cât se poate de viu care l-a denunțat pe Liviu Dragnea la DNA a fost omorât și îngropat, unde Patapievici și Mihăieș sunt transformați în rechini imobiliari pentru că au luat cumpărat câte un metru pătrat de teren la Roșia Montană etc, etc. De această dată, a avut loc un proces de spălare, curățare, apretare și îmbălsămare a viceprimarului Timișoarei, Traian Stoia, aka Moș Teacă. În paralel cu execuția publică a primarului Nicolae Robu.

Din start, vreau să spun că, neavând onoarea de a-l mai fi auzit vorbind, am rămas șocat ascultându-l pe Stoia. Așa zisul “domn profesor” (cum îl gratulează pupincuriștii de serviciu) este, de fapt, un tip rudimentar, care atunci când vorbește scuipă cuvinte, scrâșnind din fălci de parcă ar avea gura plină de șuruburi și burghiuri. Nu mai spun că trebuie să fii extrem de atent ca să înțelegi ce vrea să transmită, multe fraze aruncate în aer fiind fără cap, coadă și logică. Oricum, o imensă palmă pe obrazul Timișoarei, atâta timp cât nici pe la Văscăuții din Deal nu cred că găsești un asemenea edil.

Totuși, punând cap la cap câteva grohăituri ale ipochimenului, am înțeles că el se luptă cu mafia imobiliară. Motiv pentru care a stârnit mai multe supărări. Ca regia de film pentru proști să fie completă, a mai fost adusă în direct o doamnă, care pretindea că de un an luptă împotriva mafiei țigănești umăr la umăr cu Traian Stoia. Și dă-i, și luptă, și luptă, și dă-i, dar fără rezultat, din cauza unor angajați din primărie, pe care primarul Nicolae Robu insistă să-i țină sub aripa sa ocrotitoare.

De fapt, avem de-a face cu o grosieră încercare de manipulare, din partea PSD, a lui Stoia și acoliților săi. Care spune cam așa. Stoia s-a luptat cu mafia imobiliară. Robu s-a supărat din această cauză, așa că a încercat să-l schimbe din funcție. Drept urmare, Moș Stoia e o victimă a mafiei țigănești, iar Robu este omul acestei mafii. O mârșăvie așa de grosolană doar niște absolvenți ai Școlii de caporali de Securitate o mai puteau scoate. Să vorbească Stoia de mafie imobiliară este ca și cum ar vorbi Ion Iliescu despre valorile dreptei, cum ar ține Adrian Năstase simpozioane despre cinste și integritatea în politică sau cum ar scrie Victor Ponta o carte fără să plagieze. Când ai făcut o frumoasă avere tocmai prin învârteli imobiliare, să te lauzi cu așa ceva întrece orice culme a tupeului. Dar, probabil, la electoratul retard arondat PSD prind astfel de chestiuni.

Pe de altă parte, în marea sa naivitate, Robu a gafat din nou. Nu trebuia să accepte să intre în direct într-o emisiune unde era clar că urmează să fie executat. Așa cum s-a și întâmplat, o moderatoare isterică, cu comportament de procuror bolșevic, băgându-i tot timpul pumnul în gură și nelăsându-l să vorbească. Iar dacă tot a intrat, măcar să fi avut prezența de spirit și să spună că principalul vinovat pentru extinderea clanurilor țigănești din Timișoara este… Traian Băsescu. Era singura modalitate ca să fie lăsat să vorbească la Felix TV.

Altfel, dacă tot s-a deschis sezonul cu dezvăluiri despre afaceri imobiliare, ar fi interesant de știut cum s-au privatizat mai multe spocietăți din Timișoara și pe câți lei. Unde se mai face producție și unde s-a transformat totul în afacere imobiliară. Să luăm la întâmplare: Gastrotim, SC Banatul (Hotel Timișoara), Optica, Extraceram, Electromotor și multe altele. Și dacă tot vorbim de tunuri imobiliare, poate ar trebui să explice Stoia cum a perfectat de la cap la coadă vânzarea către PSD cu 100.000 de euro a unei clădiri evaluate pe bune la 922.000 de euro. Dacă îi ieșea șmenul, era clar că-l bătea și pe Pipi Câpaci în escrocherii imobiliare!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

dreq a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 10:32 )

mos teaca la PUSCARIE !!!

Traian Stoia a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 10:35 )

Excelent articolul! Bravo Debanat!!! Exact asa vad si eu toata situatia de ieri.

Mircea a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 10:36 )

Bun arfticol! Pai ce debiteaza Stoia intrece orice imaginatie…dupa tunurile pe care le-a dat el cu fatii…dupa lectia de mafie imobiliara pe care le-a predat-o celor din clanul Carpaci prin smenul cu sediul PSD, cand a incercat sa sunteze primaria Timisoara de 800 000 de euro mai are tupeu sa vorbeasca! Pai tiganii din clanul carpaci nu au facut domnule atata paguba….pe langa Stoia astia sunt amatori!

Popa PovestitORZA a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 10:53 )

Hehe, baga Stoia aseara mai rau ca Sadoveanu :))) Are omu imaginatie nu gluma. S-ar putea apuca de scris manuale alternative pt bac. Ca tot ce scotea pe gura aseara proveneau dintr-o dimensiune alternativa 😀

Luiza a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 10:56 )

Ma uitam aseara stupefiata, si nu imi venea sa cred la ce televiziune ma uitam si ce se intampla acolo. Iar cand vine vorba crainica, m-a cam dezamagit … o stiam verticala. Insa se pare ca o data ce vine toamna…

kordel a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 11:21 )

Ce s-a intamplat aseara in emisiunea lui Dana Grecu a fost un fiasco total. Un primar pus la zid de catre un vice incompetent si care nu are alt interes decat sa se urce in fruntea administratiei cu target clar: sa sporeasca zestrea familiei Cristescu

alina a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 11:27 )

Excelent articol ! Felicitari ! ati surprins exact realitatea. parca ne intoarcem in perioada 2000-2004, doar ca atunci erau alti exponenti ai mafiei PSD-iste in prim plan: Sipos, Ciocarlie, Milutinovici…plus ILIE SARBU_TUTANKAMON, care la fel ca si Stoia este parca nemuritor

surorile cristeskaya a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 12:01 )

Daca s-ar face un top al mafiilor imobiliare din Timisoara, mafia clanurilor tiganesti ar ocupa un modest loc 7, locul 1 ar fi de departe mafia clanurilor kristesti cu puternic iz securistic. De fapt acest razboi nu este cu primaria Timisoara, condusa atatia ani de omul tuturor clanurilor, Nea Jean, ci o bataie intre clanuri; surorile si moshu’ versus tigani. Miza: cel mai tare din parkare. Propun ca tiganii sa-si desemneze celalalt viceprimar si sa inceapa festivitatile cu taieri de panglici!

Paul a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 13:52 )

In sfarsit se afla adevarul despre Stoia si colegii sai :)!

Alinu a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 14:00 )

Dar de privatizarile pe care le-a sustinut Mosu nu se stie, cele in care nu apare ca nu s-a cautat bine in arhive. Va dau numerele de la dosare care se tin ascunse :)?

Gicu a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 14:14 )

Ar fi o chestie foarte interesanta sa iasa la iveala ceva afaceri de a lui Stoia in care sa nu mai spuna lumii minciuni!

Teodor a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 14:43 )

Stoia ce ai vrut sa faci la televizor a denotat ca esti un mos screlozat ce nu stie cum sa isi ascunda gainariile

gabriel a spus: (noiembrie 13th, 2013 at 15:38 )

Robu e cretin!
una la mână pentru că insistă de o săptămână să se războiască public cu Stoia
Doi la mână pentru că a acceptat aseară să intre în emisiune…
Si poveştile cu Stoia ce vinde oraşul fraţilor lăsaţi-o baltă. Nici un act n-a ieşit din primărie fără semnătura lui Robu indiferent de cine a fost iniţiat… cât despre faza cu spitalul şi cârpaci a avut la dispoziţie un an şi… să facă ceva! păcat că acum se dă fată mare…

Motive a spus: (noiembrie 14th, 2013 at 11:43 )

Bine spus MOS STOIA…pai stai acasa mosule, vezi-ti de familie, lasa politica ca nu te prinde. Numa tampenii faci in politica, minti oamenii…esti de toata jena. Lasa-l pe Robu sa-si vada de functia de primar pentru ca i se potriveste, e un om corect si chiar se intereseaza de oras si face multe pentru el si locuitori! 😉

Andrey a spus: (noiembrie 14th, 2013 at 16:11 )

Eu zic sa-si vada de altele, politica chear nu il prinde!!!:)

Badboy a spus: (noiembrie 14th, 2013 at 17:32 )

Stoia pleaca acasa :)) Lasa-i pe cei care se pricep, pe cei ca Robu, om de calitate buna 😉

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari

Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara s-a inaugurat vineri noul terminal plecări externe din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, care devine cel mai modern aeroport din țară. Investiție cu fonduri europene, aceasta marchează intrarea României în Schengen cu transporturile aeriene și maritime.  La eveniment au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, primul ministru, Nicolae Ciucă, șeful Senatului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen
Ținând cont de temperaturile diurne exterioare, prognozate pentru perioada imediat următoare, ridicate, ziua, și ceva mai scăzute, pe timpul nopții, Colterm anunță că  modifică parametrii de furnizare a încălzirii, pe rețeaua secundară de termoficare. Astfel, începând de astăzi, 29 martie 2024, se  reduc parametrii de furnizare a energiei termice, de la 40 la 37 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm reduce parametrii de furnizare a încălzirii
Una dintre cele valoroase piese din colecția armelor albe expusă de Muzeul Naţional al Banatului este sabia familiei nobiliare Osztoics. Aceasta face parte din expoziția temporară „𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞. 𝐀𝐫𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢„, aflată în mansarda B1 a muzeului. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Top