Robu a castigat procesul cu ANI. Definitiv si irevocabil

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) i-au dat dreptate primarului Nicolae Robu în procesul pe care îl are cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Decizia magistraților este definitivă și irevocabilă.

robu la primarie

„Modifică în parte sentința atacată, în sensul că admite contestația formulată de contestarul Robu Nicolae în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate. Anulează Raportul de evaluarea nr. 65695/G/II/02.06.2011 emis de către Agenția Națională de Integritate. Menține celelalte dispoziții din sentința atacată privind sesizarea Curții Constituționale. Irevocabil”, se arată în sentință. După cum se știe, Nicolae Robu a fost acuzat de incompatibilitate, deoarece a deținut simultan demnitatea de senator cu cea de rector al Universității Politehnica. La Curtea de Apel Timișoara, Robu a pierdut procesul, fiind nevoit să conteste decizia La ICCJ. Procesul a fost amânat de opt ori până acum, de fiecare dată la solicitarea avocaților lui Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

29 comentarii pentru acest articol

Noni a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 13:15 )

Victorie!!! S-a facut dreptate!

ion de la raion a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 13:44 )

doliu in marea familie pesedista!

dreq a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 13:54 )

Bravo NICU !!!

ino the perfect spirit a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 13:57 )

BRAVO ROBU!! MĂ BUCUR PENTRU TINE ȘI ÎȚI DORESC SUCCES CA ȘI PRIMAR !!!!ÎNCĂ O VICTORIE ÎN FAȚA JAVRELOR CARE LATRĂ! SĂ VEZI CÎND VEI ADUCE UN INVESTITOR LA POLI TIMIȘOARA CE SURPRIZĂ VOR AVEA FRAIERII!YESSSSSSSS!!
ACUM ECHIPA ESTE VARZĂ CU ȘUNDA NU JOACĂ NIMIC ȘI SPECTATORII SÎNT PE DUCĂ!HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE CU ASTRA ȘI BRAVO ROBU!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!!

Paul a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 14:28 )

In sfarsit a aparut si drepatatea in Romania!

Clorura a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 14:32 )

Pana in final luma a vazut ca primarul Timisoarei a fost declarat neviovat si acuma ar fi cazul sa il lasa-ti in pace sa isis faca treaba ca de aceea a fost ales

Dialema a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 14:33 )

Acuma stoia va ajunge cu.rva lui Robu :))!

Spor! a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 14:43 )

Primarul este cel mai tare din oras dupa cum se vede, le-a dat peste nas psd-istilor

Luiza a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 14:50 )

Bravo primare, in sfarsit se vede ca vin oamnei competenti in primarie

noia a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 15:01 )

supurane, ce zici de asta? suferi?

Sonia a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 15:09 )

Psd si-a luat tapa inca o data si nu poate sa il dea jos cum vor ei :))!

Stefania a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 15:18 )

O dovada ca nu tot timpul justitia e corupta. Felicitari!

miha a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 15:19 )

era si vremea sa se faca dreptate

Victoria a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 15:24 )

Primarul a primit dreptatea cuvenita

corco a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 16:27 )

Bravooooo!!!

Andrey a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 16:28 )

Ma bucur enorm pentru domnul primar,bv!!!

Clau a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 16:29 )

Si sa facut dreptate ,bv domnule primar!!!

alingorscovoz a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 16:41 )

Principalul castigator din aceasta sentinta este PSD : cei 2 senatori Andronescu si Popa pot rasufla usurati ca nu-si pierd mandatul .Robu nu a fost niciodata o miza in acest proces , doar pe „conspiratorii”locali .

POLI BLANCO a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 18:12 )

ceva normal in orice tara normala, la noi pare ceva extraordinar cand justitia face dreptate si judeca ceva corect!

pif a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 19:39 )

felicitari !

carcotasu' a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 19:55 )

Cu asta le-ati dat peste nas la cei care fac tot posibilul sa va bage bete in roate.Foarte bine domnule Robu

rebel a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 19:57 )

Ma bucur pentru decizie pentru ca asa domnul primar poate sa faca in orasul nostru cat mai multe imbunatatiri.

curiosu' a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 20:00 )

Sa speram ca de acum incolo dl Robu va fi lasat in pace.V-a dovedit deja ca merita respectul nostru si ca este un primar capabil.

inger a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 20:03 )

Ce bine ca acest proces a luat sfarsit.Iar faptul ca magistratii i-au dat dreptate domnului robu inseamna ca cei care l-au judecat gresit pana acum ar trebui sa mai reflecteze la unele lucruri.Felicitari

suparat a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 20:08 )

De ce toata lumea il vorbeste de rau?Vedeti ca pana la urma cei de la ICCJ i-au dat dreptate.Felicitari domn primar

sobolanu a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 20:16 )

Justitia romana a facut dreptate in cazul domnului Robu.Felicitari domn primar ma bucura decizia asta

antonia a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 20:36 )

s-a facut dreptate!!Toate cele bune primarului!!

melyy a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 20:38 )

Toti cei care au jucat la doua capete,au vazut acum ca justitia se poate servi.Felicitari domnului Robu

Adina a spus: (noiembrie 25th, 2013 at 20:39 )

o decizie foarte corecta.domnu Robu,tineti-o tot asa!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Epic fail de campanie. PNL intră în cursa electorală cu candidatul… Gheorghe Robu. Şi tot pe centură…

Un mare afiş electoral care trebuia să promoveze candidatura lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei s-a transformat într-o imensă sursă de hohote de râs. În loc de Nicolae, pe afiş a apărut prenumele de Gheorghe. Panourile au fost şi montate pe zona de centură a Timişoarei, exact acolo unde Robu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Epic fail de campanie. PNL intră în cursa electorală cu candidatul… Gheorghe Robu. Şi tot pe centură…
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Top