Când spui că vei tăia din salariile directorilor de societăți și regii ale municipalității ar trebui să fii perceput ca primarul care vrea să taie răul de la rădăcină, măcinat de grija banului luat de la contribuabil. De aceea am trecut declarația lui Nicolae Robu la capitolul intenții bune și foarte bune, minunate chiar. În principiu, e mai bine ca de acum înainte un director de regie să nu mai încaseze 70, 80, suta de milioane de lei vechi lunar dacă societatea pe care o conduce produce pagubă, nu profit. De la anul, Colterm, Horticultura, Piețele, ADP contopit cu Drumurile Municipale, RATT etc ar trebui să aibă niște directori care se zbat pentru profitul regiilor respective, astfel ca, după încheierea bilanțului, să plece acasă cu mai mulți bani sub formă de primă. Pentru că dacă nu o fac, a anunțat primarul Robu, vor încasa doar 40 de milioane de lei vechi, salariul plafonat la nivelul city managerului.

Ironic, nu? Etalonul neputinței manageriale e salariul city-managerului, când această funcție trebuia să insufle cu totul altceva, dinamism, inițiativă, dezvoltare, strategie… Cum spuneam, mă așteptam ca edilul liberal să anunțe tăierea răului de la rădăcină, luarea taurului de coarne și alte fapte de mare vitejie. În realitate, răul s-a luat cam de la jumătate, iar taurul cam de la prepuț. Ce teorii de administrație eficientă m-ar călăuzi pe mine ca primar dacă unui om care îmi aduce pierderi față de aceeași perioadă a anului precedent eu îi aplic ca sancțiune limitarea salariului la 900 euro pe lună? În această lumină, nu știu ce ar mai putea scrie în contractul de manager care-l face pe acel director responsabil în fața angajatorului. Eu așa credeam, că un director nu poate fi dat afară de noile conduceri politice pentru că este protejat de contracte de management, dar că același contract are obiective care, neîndeplinite fiind, te poate duce la pierderea locului de muncă.

Dar iarăși uit că vorbim de moduri de viață din sectorul public și nu de reguli ce ar funcționa pe o piață cu competitori privați. Care va să zică, un director care îți pune pe butuci o societate a municipalității n-are treabă nimeni cu el dacă nu cere bani mai mulți. Oare la privat cum ar face patronul Nicolae Robu? Tot așa? Și-ar amenința managerii cu plafonarea salariului? Ar putea face asta doar în anumite condiții. Dacă prin măsuri socialist-populiste ar contribui el însuși la îngroparea acelei societăți. Căci nu poți să-l dai afară pe director pentru că tu, primar liberal, promiți gratuități generale la circulatul cu mijloacele de transport în comun, subvenții la căldură la tot cartierul și alte bunătăți electorale fără nicio acoperire economică. La urma urmelor, un primar care și-ar băga primăria în grele pierderi de pe un an pe altul ce ar avea de pierdut? Că tot salariu fix are.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

3 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

6 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

7 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

7 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

8 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

8 ore ago