Alegerile AJF, un mare secret ferecat de Danut Lata, baronul fotbalului timisean

Nu mai este un secret că Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş este, de mai bine de două decenii, „plantaţia” lui Dănuţ Laţa. Pentru a-și păstra postului în fruntea AJF, Laţa nu a ezitat, când a fost cazul, să apeleze la diferite tertipuri „regulamentare” pentru anihilarea posibililor con tracandidaţi.

danut lata

Regulamentul şi statutul AJF există pentru a fi respectate de toţi reprezentanţii echipelor din Timiş, dar nu şi de Dănuţ Laţa, al cărui mandat expiră la începutul anului viitor. Conform regulamentului, pe adresele echipelor din judeţul Timiş ar fi trebuită să ajungă o informare prin care reprezentanţii acestora să fie înștiințați despre alegerile care vor avea loc la mijlocul lunii februarie, în 2014. Faptul că reprezentanţii echipelor n-au habar despre aceste alegeri, deşi ar fi trebuit să fie informaţi de forul condus de Dănuţ Laţa, este evident şi dintr-un răspuns al acestora dat la o întrebare a unui sondaj efectuat de www.sporttim.ro. Deşi ar fi trebuit să primească acea notificare din partea AJF Timiş cu cel puţin 90 de zile înainte de organizarea alegerilor, oamenii spun că pe adresa cluburilor pe care le reprezintă nu a sosit nimic.

Tergiversarea alegerilor de anul viitor nu este întâmplătoare, fiind pentru prima dată când Dănuţ Laţa are ceva emoţii pentru păstrarea scaunului din fruntea AJF. Asta, în condiţiile în care Mircea Sandu, şeful FRF, dar şi bunul prieten al lui Laţa, va renunţa la şefia fotbalului românesc, ceea ce va duce la schimbarea polilor de putere, inclusiv la nivelul AJF-urilor. De aici şi teama lui Dănuţ Laţa, care nu va pregeta să se închine noului şef de la FRF, care va fi, cel mai probabil, Gică Popescu. Întrebarea pe care şi-o pun mulţi este dacă va şi reuşi Laţa să-l înduplece pe Gică Popescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

OHO,AHA se schimba chestia! a spus: (decembrie 28th, 2013 at 18:28 )

se poate inchina, numai ca la asta nu o sa mai tina doar o inchinare pe gratis, la asta trebuie sa sara la cap sus de tot, ca a fost fundas central

birlic a spus: (decembrie 29th, 2013 at 09:52 )

si voi credeti ca din cauza lui Lata merge prost fotbalul timisean el nici nu incurca dar nici nu ajuta ramane cum am vorbit ,schimbarea bucuria….

zisu a spus: (decembrie 29th, 2013 at 13:13 )

A sosit momentul ca dinastia LATA – MIEREA si toata „bosorogimea” din A.J.F. sa dispara, sunt total depasiti de problemele actuale ale organizatiei.

costel a spus: (decembrie 29th, 2013 at 13:22 )

Danutule, de data asta te fac baietii, eu nu te mai pot ajuta, spunea tata Jan, zis COJI.

radu a spus: (decembrie 30th, 2013 at 17:45 )

Unu.Laţa a fost mijlocaş, nu fundaş central! Mai citeşte,băiatu, mai citeşte!
Doi.Nu-l schimbă nimeni.Oamenii din teritoriu o duc foarte bine cu Laţa şi nu-i interesează nici o schimbare!

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 3rd, 2014 at 00:32 )

MITICĂ 2 LAȚA ĂSTA A DUSO PE ASU PU LI ACOLO UNDE NU AVEA CE CĂUTA NICIODATĂ!TOT SUPORTERI ÎN SEMN DE MULȚUMIRE ÎL VOR VOTA POATE LA ANUL AU NEVOIE DE O ALTĂ PROMOVARE PE UȘA DIN SPATE ASTA ÎNAINTE DE DESFIINȚARE!RUȘINE LAȚA BOȘOROG BĂTRÎN AFARĂ JAVRĂ IADUL TE AȘTEAPTĂ PE TINE ȘI FAMILIA TA! NU AI FĂCUT NIMIC PENTRU FOTBALUL DIN BANAT DAR AI PROMOVAT ASU PU LI PE NEDREPT!!! RUȘINE DĂNUȚ LABA!!!ASU PU LI NU ARE NIMIC DE A FACE CU POLI TIMIȘOARA NICIODATĂ NU VA AVEA DE A FACE!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

hipo a spus: (ianuarie 4th, 2014 at 22:19 )

Linistiti-va, dinastia Lata – Miere – Malac – Ciev & Company, va lua sfarsit, in curand.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top