Piata Unirii va fi deschisa pentru traficul auto

În contextul lucrărilor de reabilitare a zonei Cetate și al restricțiilor de circulație instituite în centrul Timișoarei, primăria a luat o decizie extremă. De miercuri, 4 decembrie, prin Piața Unirii va fi permis traficul auto În plus, vor fi asigurate și 150 de locuri de parcare.

muzeul de arta

Din 4 decembrie, șoferii care au treabă în zona centrală a Timișoarei își vor putea lăsa mașinile chiar pe pavajul din Piața Unirii. Primăria va asigura 150 de locuri de parcare pe partea dinspre liceul Lenau. Cei care au abonamente pentru zona roșie vor putea parca gratuit, iar ceilalți vor fi nevoiți să plătească. „Sunt astfel mai multe locuri de parcare decât cele pe care le-am desființat”, a declarat Nicolae Robu.

De asemenea, tot de miercuri, partea dinspre Palatul Baroc a Pieței Unirii va fi deschisă traficului auto. „Vom deschide o cale de legătură între str. Gheorghe Lazăr și strada Palanca. Piața Unirii va fi traversată prin fața Palatului Baroc, dar numai de autovehiculele mici”, a explicat Robu. Strada pietonală va rămâne cu același statut. „Nu deschidem strada Mărășești pentru mașini. E foarte folosită, mai ales în acest context al târgului de Crăciun. Nu ar fi bine s-o scoatem din circuitul de agrement”, a mai spus primarul. Piața Unirii va rămâne deschisă pentru mașini până când va fi nevoie, iar viteza va fi limitată la 30 km/h.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

laurentiu a spus: (decembrie 3rd, 2013 at 13:29 )

primarul asta e mai nebun decat prevede legea! cum dracu sa faci asa ceva???????

Bobby a spus: (decembrie 3rd, 2013 at 14:53 )

N u Primaria a luat decizia, ci chiar „maretul” Robu! Ca de obicei, nu s-a consultat cu nimeni si a pecetluit inceputul distrugerii Pietii Unirii pentru a „fluidiza” traficul auto, blocat tocmai din incompetenta lui. Trebuie fortat sa-si dea demisia, pentru ca daca-l lasam pana in 2016, Robu va mutila intregul oras, batandu-si joc de el si de istoria lui. Oricum, individul este de-o prostie cum n-am mai vazut nicaieri.

bucur c. a spus: (decembrie 3rd, 2013 at 14:54 )

pt toate cele care se intampla acum, vinovati se fac timisorenii care au pus un tampit ca asta sa-i conduca!!!! voi va dati seama ce o sa se intample cu muzeul de arta, cand prin fata lui vor trece mii de masini?

antiRobu a spus: (decembrie 3rd, 2013 at 15:22 )

asta e solutia robuluiana!!!! asta e nivelul de inteligenta de care se bucura actuala administratie!!!!

porkus balkanikus a spus: (decembrie 3rd, 2013 at 16:27 )
dino a spus: (decembrie 3rd, 2013 at 20:04 )

putea usl asta macar sa puna un om normal la cap pe lista… orza sau noditi nu erau buni? lasa ca e bun dilimache asta!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top