Categories: Administratie

Primarul Robu a anuntat doua parcari in centru, acum o da la intors

Fiindcă n-a găsit un investitor privat, cu care să se asocieze, Primăria Timișoara nu poate face parcări. Mai mult decât atât, spațiile anunțate ca viitoare parcări în zona centrală au o situație juridică foarte complicată. Nicolae Robu susține că toate negocierile purtate până acum cu potențiali investitori au fost inutile.

La finele lunii octombrie, în momentul în care firma care a câștigat licitația pentru reabilitarea zonei Cetate a primit „verde” pentru deschiderea șantierului, primarul Nicolae Robu anunțat că vor fi amenajate niște locuri de parcare, pentru a le suplini, măcar parțial, pe cele dispărute după închiderea străzilor. Acestea urma să fie amplasate pe un teren al Universității de Vest, respectiv în spatele Parcului Brătianu. Acum, Robu admite că s-a cam grăbit cu declarațiile. „Situația de pe Popa Șapcă este puțin mai complicată din punct de vedere al proprietății. Așa s-a stabilit cândva, că acel teren va rămâne al Universității de Vest și că acolo va fi o parcare. Ne-am putea folosi de acel teren în momentul în care UVT va anunța oficial printr-un document că terenul este deschis pentru uzul public. În principiu, sunt de acord, dar trebuie să găsim o formă legală, pentru că simplul fapt că sunt de acord nu ne dă nouă posibilitatea să facem amenajări”, a afirmă primarul.

Pe celălalt teren sunt probleme de proprietate. „Nu am dat dispoziție de demolare. Peste tot lucrurile sunt complicate, pentru că așa a fost lăsat orașul acesta. Nu i-a păsat nimănui de el. Nu vorbesc de greaua moștenire. Unii cetățeni nu sunt receptivi, trebuie să recurgi la exproprieri în raporturile cu ei. Când le-am cerut să renunțe la acele baterii de garaje, pentru că este interes public, câțiva au fost foarte vehemenți împotrivă. Cu ei nu poți proceda decât în instanță. Dar nu ne lăsăm, nu putem să privăm timișorenii de posibilitatea de a avea o parcare importantă într-o zonă centrală, numai pentru că unii cetățeni au primit în timpul comunismului loc de garaj acolo. Ne putem întreba cum de au primit tocmai acolo și tocmai ei”, spune Robu.

Primăria va căuta un partener privat pentru realizarea de parcări, dar procesul de selecția va mai dura. „Noi scoatem la licitație, prin SEAP. Nu doresc să închei parteneriat la mici înțelegeri, cu X sau cu Y, cu primul venit sau cu unul selectat. Prezentăm condițiile, se depun oferte, facem clasamentul și alegem oferta cea mai interesantă. Așa doresc eu să aplicăm legea parteneriatului public-privat, nu prin negocieri directe. Din punctul meu de vedere, negocierile de până acum (cu potențiali investitori – n.r.) au fost inutile”, a conchis primarul Timișoarei.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați

Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și…

4 ore ago

Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei

Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul…

5 ore ago

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au…

8 ore ago

Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș

Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de…

8 ore ago

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de…

9 ore ago

Parteneriat între Primăria Dumbrăviţa şi Consiliului Județean Timiș pentru proiectul de modernizare a Bulevardului Ghioceilor

Vineri, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, şi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au semnat…

9 ore ago