Vrem spitale, nu catedrale! Zi de actiune laica

Alexandru Ioan Cuza a folosit averile mânăstirești pentru întreținerea școlilor și spitalelor, dar guvernanții actuali ignoră criza pentru a îmbogăți Biserica: în ultima lună, au alocat nu mai puțin de 30 de milioane de lei către BOR. Patriarhul Daniel le cere primarilor și președinților de consilii județene să sprijine cu milioane de euro construirea faraonicei Catedrale a Mântuirii Neamului. Dacă vă deranjează toate astea, duminică o puteți spune public.

patriarhul daniel

Asociația Secular-Umanistă din România pune la cale duminică, 29 decembrie, o așa-numită zi de acțiune laică. În urma cu exact 150 de ani, pe 17/29 decembrie 1863, Parlamentul României seculariza averile mânăstirești, punând astfel bazele statului român modern. „Astăzi, prioritățile politicienilor sunt cu totul altele. Biserica a primit la ultima şedinţă de guvern 10 milioane de lei, în plus față de cele 20 de milioane deja alocate pe 11 decembrie. De asemenea, pe 18 decembrie, BOR a primit în administrare printr-o ordonanță de urgență, și Complexul hotelier «Bradul» din Covasna (hotel, restaurant, bază de tratament, teren de sport, parc amenajat, izvor de ape minerale), împreună cu 2,3 hectare de teren”, explică reprezentanții ASUR.

Dacă nu sunteți mulțumiți de toate acestea, duminică, 29 decembrie, le puteți transmite autorităților un mesaj clar. „Fotografiază-te în fața unei instituții publice (parlament, consiliu județean, primărie etc.) împreună cu un panou pe care ai scris un mesaj pro-laicitate și postează poza pe wall-ul tau și aici, în pagina evenimentului. Poți tipări și afișa mesajul la intrarea în blocul în care locuiești sau, dacă pleci cu mașina, îl poți fixa pe lunetă, într-un loc vizibil”, mai spun cei de la ASUR. Mesajul acestora e clar: Vrem spitale, nu catedrale! Vrem o Românie laică! Cultele religioase trebuie să se autofinanțeze din contribuțiile voluntare ale credincioșilor!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (decembrie 27th, 2013 at 23:10 )

ESTE TOT UNA! POPĂ PRO ST! ȘI UNA ȘI CEALALTĂ DUC LA MOARTE DE ACEEA A MURIT ISUS HRISTOS ȘI EL A ÎNCERCAT SĂ PROSTEASCĂ LUMEA ȘI A PUSO GUNOIUL LUI DUMNEZEU!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

Stefanut a spus: (decembrie 28th, 2013 at 18:57 )

Am vazut un mesaj care-i asociaza pe atei cu comunistii. Un mesaj clasic din partea unui om ignorant din punct de vedere stiintific. Sa nu uitam ca pe vremea comunistilor aveam biserici care erau reparate si pictate, iar popii erau platiti. Comunistii aveau problema concurentei din partea bisericii, dar acest lucru s-a rezolvat prin faptul ca popii s-au dat pe brazda, adica au intrat in sistem.
Daca ne luam dupa rationamentul misticilor religiosi, inseamna ca cei care au mustata lui Hitler sunt fascisti si cei care au mustata lui Stalin sunt comunisti. Ar trebui sa facem o clasificare a mustatilor.
Oamenii credinciosi sunt speriati de cunoastere, sunt speriati de tot ceea ce este nou, sunt speriati de oamenii care contribuie la avansul societatii. Sunt oameni retrograzi.
Daca ne uitam la gradul de pragatire al religiosilor, indiferent de natura zburatorului in care cred, si gradul de pregatire al ateilor, ce diferenta. Nu contest ca exista si oameni de stiinta credinciosi, intr-o minoritate zdrobitoare, dar acestia, chiar daca au reusit sa aibe anumite realizari in stiinta, n-o inteleg cu adevarat. Sunt doar buni meseriasi.
Dragi religiosi, va dau o dedicatie:
http://www.youtube.com/watch?v=Hq6tDuubZqE
http://www.youtube.com/watch?v=y3D7lnBpUnc
Yeshua, cunoscut de mistici ca Isus Hristos, a spus ca cei care vor sa-l urmeze sa se lepede de averi. Astept din partea popilor, si din partea tuturor credinciosilor, sa dovedeasca ca-l respecta pe Isus.

Parintele Portofenie a spus: (decembrie 29th, 2013 at 21:26 )

Întrebări pentru credincioşi:
– câte ore pe zi şi câte zile pe săptămână muncesc popii ?
– de ce în timpul campaniilor electorale popii sunt majoretele politicienilor ?
– BOR nu are cel puţin o vină morală din cauza faptului că îşi îndeamnă enoriaşii să voteze fel de fel de derbedei care atunci când ajung la putere îşi bat joc de această ţară ? (aici mă refer la toate formaţiunile politice care au guvernat după 1990 şi cu care BOR s-a pupat pe gură)

Observaţie: De ce fac referire la BOR şi nu la toate cultele ? Deoarece BOR are cel mai mare număr de enoriaşi şi este cel mai slugarnic cult în relaţia cu zona politică.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top