Boala parodontala, intre mit si realitate

Poate ai văzut reclama aceea când un om se spală pe dinți și îi cade unul (sau doi) în chiuvetă sau și se arată cum scuipă sânge? Apoi ți se spune să cumperi o anumită pastă de dinți ca să vindeci boala parodontală? Lăsând la o parte faptul că mi se pare o reclamă (ca realizare) cu un gust discutabil… mesajul e departe de adevărul pe care îl promovează.

Din păcate, nicio pastă de dinți, nicio soluție, niciun medicament, ceai, apă de gură sau periuță (electrică sau nu), nu vindecă boala parodontală. Haide să vedem ce este această boală parodontală (denumită incorect parodontoză).

paradontoza

Boala parodontală este o afecțiune a unuia sau mai multora dintre următoarele elemente: os alveolar, ligamente parodontale, cement radicular și gingie. Semnele inițiale sunt greu de depistat de către pacient, care de obicei ajunge în clinica stomatologică când deja este într-o stare avansată. Boala parodontală nu doare, așa că nu este nimic pregnant să te împingă la dentist. Totuși, sunt câteva semne la care am putea fi atenți. În primul rând, cel mai important este să-ți faci un control la fiecare șase luni, odată cu ședința de profilaxie stomatologică. Poate știi că în familie există alte cazuri de afecțiune parodontală, poate fumezi, poate ți se inflamează gingiile și sângerează… toate acestea ar trebui să-ti dea de gândit. Nu trebuie să aștepți să ți se miște dinții și să cadă în chiuvetă. Atunci deja poate fi prea târziu.

Diagnosticul se pune la nivel histopatologic și pe seama evaluării și analizei clinice. De asemenea este nevoie de investigații suplimentare radiologice. Așadar, diagnosticarea este complexă și în funcție de rezultat se poate face și un plan de tratament corespunzător.

Cauzele ce duc la această boală sunt multiple: genetice, igienă deficitară (fie nu există o tehnică de igienizare corectă, fie situația nu permite o igienizare corectă), fumatul, boli generale, alte afecțiuni din sfera bucală.

Tratamentul este în general conservativ. Asta înseamnă că se încearcă să se mențină statusul la care este pacientul când ajunge la dentist, astfel încât afecțiunea să nu avanseze. Acesta este principalul scop. Dacă, în plus, se poate obține o ameliorare este perfect, dar un tratament care să ducă 100% la o stare normală de sănătate, la fel ca la un pacient care niciodată nu a avut probleme parodontale, se poate obține doar în stadiile incipiente. Iată de ce este necesar să existe o depistare precoce.

Odată pus un diagnostic corect se poate începe tratamentul cu igienizarea profesională și eliminarea țesutului infectat de sub nivelul gingiei. Această curățare subgingivală se face sub anestezie, mecanic, fiind o manoperă chirurgicală. Uneori este necesară o intervenție superficială, uneori mai profundă, în functie de fiecare caz și fiecare dinte în parte. Câteodată se pot efectua și manopere suplimentare, adiție de os sau alte materiale de adiție, ozonificare, tratament cu laser, administrare locală sau generală de antibiotice. Prognosticul este în funcție de stadiul de afectare, manoperele efectuate și grija postoperatorie (igiena, renunțatul la fumat, controale și igienizări profesionale periodice).

Concluzie: – Boala parodontală este mult mai des prezentă decât ne închipuim și sugestia mea este să facem un control și o evaluare parodontală înainte de a ne cădea dinții. Nicio pastă de dinți sau soluție nu vor da naștere unor miracole. Să nu uităm că, dacă este depistată din timp, șansele de reușită sunt maxime.

www.dentaldesign.ro
www.drfondrea.ro

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis

Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara

Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Top