Despre Kassai si cum a ajuns Gica Popescu la ciolanul cu fasole al lui Lata

Gică Popescu este în plină campanie electorală pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. Duminică, el va bifa şi judeţul Timiş, unde „umbră” îi va fi, preţ de mai bine de o zi, Dănuţ Laţa, aflat şi el în campanie electorală pentru rămânerea în fruntea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş.

opescu

Teoretic, se întâlnesc doi oameni cu viziuni total diferite într-ale fotbalului. Gică Popescu, omul de fotbal care s-a remarcat, cât timp a fost pe teren, în Olanda, Spania, Anglia sau Germania, va discuta despre fotbal cu Dănuţ Laţa, baronul judeţului când vine vorba despre sportul cu lobda la picior, personaj comparat adesea cu ciocoii din fruntea FRF. Aceiaşi despre care microbiştii din România speră că vor deveni doar o amintire tristă după ce Gică Popescu va câştiga cursa pentru şefia FRF. Din nefericire, lucruruile nu stau tocmai aşa.

Gică Popescu a bătut palma cu Mircea Sandu şi va continua să-i ţină la FRF pe Adalbert Kassai şi pe ceilalţi indivizi care au pus fotbalul românesc pe butuci. Despre Kassai ştim cu toţii că a îngropat Poli Timişoara, dar mai ştim că este prieten la cataramă cu Dănuţ Laţa, baron de judeţul Timiş în ale fotbalului. Gică Popescu, cel mai probabil, le va flutura oamenilor de fotbal timişeni şi câteva hârti în care se vor regăsi ceva idei „briliante” despre resuscitarea fotbalului românesc. E bun şi atât, decât nimic. Acel nimic pe care îl va prezenta Dănuţ Laţa, care, deşi în fruntea AJF de aproape un sfert de veac, nu pare să aibă vreo idee despre redresarea fotbalului judeţean. Pentru Laţa, totul se rezumă la numărul echipelor din judeţ. Să fie cât mai multe, reprezentanţii lor fiind folositori o dată la patru ani, atunci când se organizează alegeri. Asta, dacă nu luăm în calcul fasolea cu ciolan afumat la care va fi invitat fostul internaţional român de Laţa, care, orice s-ar spune, este un excelent organizator de paranghelii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 26th, 2014 at 19:15 )

G POPESCU ESTE UN GĂINAR! NU -I PASĂ LUI DE TIMIȘOARA!NIMIC ESTE G POPESCU!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

vasile a spus: (ianuarie 27th, 2014 at 11:35 )

lódbă și lózbă f., pl. e (rut. lódva. V. și lobă și cp. cu bujlă, d. vsl. *bydlo). Est. Despicătură dintr´un buștean (ca lemnele de foc lungĭ de un metru). – Și lobdă (Mold. Șez. 36, 11) și lodvă (Bucov. Rev. I. Crg. 5, 126). Și´n vest lozbă (Doĭna, 2-3, 44). V. fache, cărăveĭ.

CORECT E LOPTA::…..
probabil vreun aciuat mancator de praz ….

@vasile a spus: (ianuarie 27th, 2014 at 12:40 )

mai fasile, e bine si lobda, nu doar lopta. eu zic sa te mai interesezi. un prim pas ar fi sa pui manuta si sa cumperi o publicatie din banat. fotbal vest, de exempu. baietii de acolo au o rubrica sugestiva: lobda in cucuruz. sper ca nu esti atat de banatean in cat sa spui ca nici cucuruz nu e in banateneste. asadar, mai usor cu pianul cand arunci cu vorbe.

vasile a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 09:07 )

daca fotbal vest scrie dupa ureche nu inseamna ca si scrie corect… eu am folosit dexul…. si ai mai sus explicația cuvantului lobda… poate scrie tovarasa grapini si la fotbal vest…mai sti..?1

@vasile a spus: (ianuarie 28th, 2014 at 09:53 )

vasile, nu ai nicio treaba!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Top