Juniorii, bataia de joc a conducatorilor de la ACS Poli

Bani pentru numeroşii conducători polişti se găsesc, dar nu şi pentru un cantonament pentru juniori. Problema condiţiilor pentru juniorii de la ACS Poli Timişoara părea rezolvată odată cu trecerea clubului sub tutela autorităţilor locale şi judeţene. Nimic mai fals, pentru că juniorii suportă în această iarnă amatorismul conducerii clubului, care a renunţat să mai trimită în cantonamente grupele de copii şi juniori, aşa cum este stipulat în statut, pentru a asigura un buget mai mare primei echipe.

minge-de-fotbal3

Fantoma lui Marian Iancu, cel care primea milioane de euro în fiecare an de la autorităţile locale, dar nu vira niciun leu pentru centrul de copii şi juniuori, deşi a scos câţiva jucători de valoare pentru care a încasat bani frumoşi – Dorinel Rotariu, de exemplu -, planează deasupra noului club. Politica actualilor şefi pare să fie identică cu a celui poreclit „Elefantul”. Diferenţa este că Marian Iancu, chiar dacă nu a dat bani centrului de copii şi juniori, a transferat la Timişoara fotbalişti de clasă, cu care Poli a terminat de două ori pe locul 2 în Liga I, a participat în cupele europene, a dat jucători naţionalei de fotbal sau a disputat două finale de Cupa României.

În prezent, numeroşii conducători de la echipa susţinută din bani publici sunt preocupaţi de propriile lefuri, dar sunt incapabili să vină cu idei bune pentru club, să atragă bani la buget sau să propună proiecte caracteristice fotbalului modern. Ei sunt doar consumatori! „Sunt indignat de ceea ce se întâmplă la nivelul copiilor şi juniorilor. Deși centrul de copii şi juniori are propriul său buget, domnii din conducere nu au avut nicio emoţie când au transferat banii în contul echipei mari, în detrimentul copiilor. Aş vrea să-mi iau copilul şi să-l duc la altă echipă, dar nici acest lucru nu se poate. După ce împlinesc 16 ani, juniorii semnează un contract cu clubul, ceea ce înseamnă că sunt în proprietatea lui. Acelaşi club ar trebui însă să le ofere condiţii optime de pregătire, iar cantonamentele fac parte din obligaţia faţă de juniori. În situaţia mea sunt mai mulţi părinţi, care ar proceda ca şi mine”, ne-a mărturisit părintele unui junior de la ACS Poli.

Ultimul cantonament efectuat de juniorii clubului a avut loc în vara anului trecut. Peste 60 de juniori au plecat atunci într-un stagiu de pregătire în Serbia. La fel ar fi trebuit să se întâmple şi în această iarnă cu juniorii A, B şi C ai clubului. Surpriză însă, pentru că juniorii au rămas la Timişoara. Motivaţia conducerii este halucinantă. Mai exact, unii părinţi au fost informaţi că cei mai mulţi dintre juniorii A se pregătesc cu „satelitul” echipei din Liga I, iar pentru juniorii B şi C nu sunt bani. Asta în condiţiile în care aceeaşi conducere trâmbiţa prin toate mijloacele că la centrul de copii şi juniori va exista un buget propriu. Au uitat să precizeze că bugetul va fi grav diminuat când interesele echipei mari o vor cere.

Specialist sau nu în fotbal, orice om decent s-ar întreba, în aceste condiţii, cum de un club susţinut din bani publici nu poate suporta un cantonament pentru propriii juniori, dar îşi permite să plătească cei mai mulţi conducători pe care îi are vreo echipă în fotbalul românesc. Iată, în ordinea numerelor de pe tricou şi a importanţei în club, doar o parte din conducătorii celor de la ACS Poli, cu toţii remuneraţi cu salarii frumoase, inclusiv din banii părinţilor juniorilor: Florenţiu Staicu, Ion V. Ionescu, Ionel Bungău, Viorel Boiţ, Călin Rosenblum, Valentin Velcea, Petre Muşat, Ovidiu Maier etc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 20th, 2014 at 18:48 )

SPER SĂ IA CINE TREBUIE TOATE MĂSURILE ALTFEL SÎNTEȚI DE RÎSUL LUMI!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

vali a spus: (ianuarie 20th, 2014 at 19:13 )

Îi doare-n cur pe toți conducătorii de la acest club aparținător partidelor de la putere. Credeți că spune cineva ceva din rândul servitorilor care-și iau salariile lună de lună? Robu, oricum le știe și le face pe toate! El este geniul din fruntea urbei, nu?

#1 a spus: (ianuarie 20th, 2014 at 20:06 )

asta-i populism cu litere mari. cind nu ai ce scrie, alte ziare vad ca au, ca sport9.ro vii cu cai morti. problema conducerii e veche tare si plictiseste. intrebarea e cine vine si cine pleaca la Poli si nu baliverne din astea.

samuel a spus: (ianuarie 20th, 2014 at 22:51 )

asta-i recas toata ziua

drucker a spus: (ianuarie 21st, 2014 at 10:24 )

Bineinteles ca e Recas doar joaca pe CUI -ul fiscal al Recasului deoarece altfel nu putea promova 3 ani in prima liga.
Problema e ca se vorbea de aducerea palmaresului , a culorilor , etc .A trecut un an jumate si nimeni nu mai spune nimic , dand apa la moara celor ce sustin ca AC Recas nu e Poli .
Aceasta echipa se pare ca a fost infiintata pt a umfle buzunarele unor incompetenti cu multi bani , platiti de timisoreni .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top