Loz in plic, nu campanie de transferuri, la ACS Poli

Politica de transferuri de la ACS Poli este cel puţin dubioasă. De mai bine de un an, clubul timişorean nu a cumpărat niciun jucător! Fiecare campanie de transferuri presupune o avalanşă de jucători anonimi care nu au mai jucat cu lunile, sosiţi la Timişoara pentru a da probe. De cele mai multe ori, în ciuda unor CV-uri umflate frumuşel de impresari, ei fac cale întoarsă. La fel se întâmplă şi în această iarnă.

Rosenblum

ACS Poli putea rezolva transferul a patru jucători, dacă oficialii echipei erau de acord să scoată din vistierie mai puţin de 150.000 de euro. Gelu Velici, Marius Staicu, Petre Ivanovici şi Ştefan Blănaru puteau deveni polişti cu acte în regulă, dar clubul din Liga I nu a putut să plătească sume de sub 50.000 de euro pentru fiecare, către Ceahlăul Piatra Neamţ, Metalul Reşiţa, Farul Constanţa şi Naţional Sebiş. Au preferat, în schimb, să adopte aceeaşi politică păguboasă care a făcut posibile transferurile unor jucători care au primit contracte mai mari, după ce au venit la echipă liberi de contract.

Aportul lor în cadrul echipei a fost însă inexistent, iar în urma lor au rămas doar găuri materiale destul de serioase, fără ca vreun oficial al clubului să-şi asume în vreun fel responsabilitatea. E şi normal, pentru că e mult mai uşor să te speli pe mâini când vine vorba despre aducerea unor jucători. Răspunsul lor e simplu: „Au fost aduşi liberi de contract, nu pe bani”. Altfel se pune problema în cazul jucătorilor asumaţi, cei transferaţi pe bani, fie şi pe sume mici, cum ar fi şi cazul celor patru prezentaţi mai sus. Din păcate, nimeni din club nu-şi asumă vreun transfer.

Nici măcar pentru Fabian Himcinschi, Alin Dobrosavlevici şi Alin Roman, singurele certitudini de până acum la capitolul noutăţi în lotul lui Poli, nu s-a achitat vreun leu. În urmă cu ceva timp, oficialii lui Poli făceau referire la proiecte serioase printre care se numărau şi campaniile de transferuri. Lipsa de profesionalism domină însă în continuare şi când vine vorba despre aducerea de jucători noi. Actualii conducători ar trebui să înţeleagă că vremurile în care Ioan Timofte era adus la Timișoara pentru zece mingi de fotbal au cam apus şi că echipele de acum cer bani, aşa cum e şi normal. La fel cum ACS Poli va cere bani pentru Pap, Belu-Iordache, Trandu ori Bărbuţ, atunci când ofertele vor fi tentante pentru ei şi club.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

soryn a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 10:25 )

se gasesc si jucatori pe care poti sa ii iei gratis si sa fie si de valoare, dar nici pe astia nu ii iei pentru ca cer prea multi bani…de exemplu zicu poate veni liber de contract …dar mai bine tii pe tusa jucatori pe care ii platesti cu mii de euro si reprofilezi pe post…ca exemplu fundasi stinga: nicola si marovic dar il reprofilezi pe poparadu sau balace…ca sa nu mai zic citi jucatori sint pe postul de mijlocas dreapta dar ei sint trecuti ca atacanti…dar daca nu esti in stare nici sa ii dai afara si ii tii in club doar sa isi verifice cardul o data pe luna … poti spune ca echipa asta are zilele numarate…

teo musante a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 10:39 )

In sfarsit un articol bun care pune degetul pe rana ! Acest club pare a fi creat NU PENTRU PERFORMANTA ci mai degraba pentru a crea locuri de munca ” OAMENILOR DE FOTBAL LOCALI ” . INCOMPETENTI , LENESI SI NESERIOSI !

teo musante a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 10:42 )

FOTBALISTI LIBERI DE CONTRACT DAR SI DE………FOTBAL ! LA TOTI SA LE SUPORTE CONTRACTELE ROSENBLUM SI VELCEA !

nelu a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 11:11 )

La asa conducere si la asa -patron Robu-asa echipa,trei lulele trei surcele,sau poate or fi ceva proiecte secrete vorba proasta a cuiva,ghici ciuperca a cui?

dan a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 11:43 )

Rosenblum + Velcea aut !

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 13:56 )

ASTA ESTE ROMÂNIA! MERGE ORICUM! ȘI DE AICI ȘI CAMPIONATUL DE KKT!!!!!INVESTITOR SERIOS ȘI TOTUL ESTE REZOLVAT!!!!ALTFEL!!!!…..

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

lobda a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 12:46 )

priviti-l cu atentie pe rosenblum cum arata in aceasta fotografie. din cate vad, e facuta in cadrul unui eveniment oficial al clubului. e posibil asa ceva? clubul asta are imagine? daca da si daca rosenblum e imaginea echipei, nu mai are rost sa precizam nimic.

Pop a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 14:05 )

Pai marele și Inegalabilul rosenblum e in Germania, am mai zis-o. Alături de sprituri cu bungau, visan, dumitrascu si dembrovschi. Sint curios cu ce vin ei de acolo, Anamaria de cadouri pentru staicu si musat. Ca de vorbit nu au cu cine, eu sint bita la limbi străine. Pai pe banii noștrii e frumos, m-a întreb ce drac caută ei acolo, mai ales epava de dumitrascu, ce sa vadă ei acolo. Incredibil ce naivi suntem noi, cei care credem in acești oameni. Dl Bojin, faceți ceva, Curățenie, ca de la robu nu ne mai așteptăm la nimic. Afara cu ei și Aduceti-l pe contra.

ilinoiu a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 14:14 )

Rosenblum! Da, el nu are vreme de transferuri, de atitudine la echipa antrenată de Șunda. În schim, Dumnealui, așa cum nimeni din club nu scoate o vorbuliță, de șuiete și caterincă are vreme întrucât, de joi a plecat în Germania cu o echipă de juniori pentru un turneu de sală! Delagația a cuprins 12 jucători, trei conducători (Rosenblum, Bungău, Vișan și Dumitrașcu), un antrenor – Octavian Benga -și doi șoferi. Oare ce căuta Rosenblum și Bungău în această deplasare!?? Era musai? ei, ce știm noi, cred că nu ne pricepem la management! Strategii, pe banii fraierilor. A, era să uit, dar de ce nu s-a spus public despre turneul juniorilor? Nu-i treaba noastră. Sictir!

pop a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 15:52 )

pai cum sa faca transferuri daca….jidanu,bungau,dembrovski si visan „participa”la un turneu de juniori la Karshule……..pe banii timisoreniilor………….la „cumparaturi”….dar nu de jucatori!!!

LELENE a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 16:02 )

lene-putoare,lipsa totala de profesionalism,lene+putoare,incapabilitate profesionala totala, lene-putoare,miserupism la cel mai inalt grad, lene+putoare = conducere la fotbal.

bissi a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 21:25 )

…cu profesionisti ca ,, jidanul,, de Rosemblum vretzi sa facetzi afaceri? Cu Rosemblum vretzi ca fotbalul din TM sa mearga mai departe,sa se dezvolte?Probabil nu ia ,,picat ,,nimic la afacerea asta si nau fost de acord…vai si amar!Pai atunci nui mai bine sa vina iar unul ca Iancu si sa faca ce vrea si cum vrea , dar sa jucam acolo sus..in cupele Europene..

pif a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 21:52 )

circul asta l-a mai organizat si Velcea, ba a mai cutreierat si pe la sate pina era s-o ia de la Millenium Giarmata si atunci s-a cam lasat de „selectiile” astea. ce ma mira e ca Bostina anul trecut antrenat nu intra in vederile echipei si acum neantrenat un tur intreg e deodata la selectii. se pare ca nu exista o sectie de scouting la echipa asta, ca altfel nu era nevoie de circul asta. se stia cine e de luat si cine nu. conceptia este extrem de diletanta, dr. Staicu ce zice la asta? dar ma intreb, a spus asta vreodata ceva? incep sa inteleg tot mai mult de ce Contra nu a venit la club.

Toate sperantele noastre - strainii a spus: (ianuarie 13th, 2014 at 23:15 )

Toate sperantele noastre de viitor sunt numai strainii, dupa ce marile sperante – juniorii ,adica tinerii locali au luat numai batute la zero, in turneul di Germania si au ocupat ultimul loc.

Suntem pe primul loc! a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 08:21 )

Si POLI e pe primul loc in divizia A, la cea mai numeroasa conducere! Avem tot atatia in conducere, cat au toate echipele din seria a II-a a diviziei B la un loc!

daniel a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 11:39 )

Echipa nu va creste atat timp cat niste oameni depasiti de fenomen sunt pastrati in functii. Schimbati managerul, decapusati clubul, cautati un investitor serios (vezi la Petrolul!), aduceti valori, faceti un nou stadion, etc. Numai asa spectatorii vor reveni la meciuri. Altfel vom persista in mediocritate. Asta se vrea!?? Sau doar crearea unor posturi caldute pentru fostii fotbalisti ai lui Poli, motiv de socializare, etc…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
Top