PDL, despre mansarde: „Frumosul lui Robu e discutabil”

Democrat-liberalii cer dezbatere publică pe marginea proiectului privind interzicerea mansardării în Timișoara. Aceștia susțin că argumentul primarului Nicolae Robu a fost legat strict de considerentul estetic, ceea ce denotă doar superficialitate și neseriozitate.

mansardare blocuri

În plenul de marți, proiectul care prevedea interzicerea ridicării de noi mansarde în Timișoara a fost retras chiar înainte de vot de inițiatorul lui, primarul Nicolae Robu. Discuțiile pe marginea lui au durat câteva zeci de minute și au fost chiar aprobate trei amendamente, toate inițiate de opoziție. „Robu a conștientizat că, în premieră, au fost votate trei amendamente ale opoziției. Și-a dat seama de penibilul situației. Mai avea un pic și striga «Ce faceți, mă sabotați?»”, a declarat consilierul democrat-liberal Simion Moșiu.

Acesta susține că singurul argument al primarului Robu pentru interzicerea mansardării a fost unul de natură pur estetică. „Cred că frumusețea e o chestiune relativă, cu atât mai mult cu cât frumosul primarului Nicolae Robu e discutabil. Dacă ar fi fost vorba despre grădini suspendate, cu palmeri sau fără, ar fi fost probabil OKSă pornim generic că nu arată frumos este superficial și neserios”, mai spune Moșiu. Democrat-liberalii consideră că este esențială organizarea unei dezbateri publice. „Trebuie să fie chemați toți factorii implicați: proiectanți, arhitecți, reprezentanți ai asociațiilor de proprietari, constructori, cei de la circulație. Este un proiect foarte important și acesta ar fi un prim pas. Trebuie să vedem în care zone se poate continua cu mansardarea și în care nu, dar trebuie reguli clare. Noi criticăm ceva, dar de mâine e mai mare haosul, a conchis Moșiu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

pardon.. a spus: (ianuarie 30th, 2014 at 16:53 )

frumosului robu i se par mansardele timisoarene nu destul de…frumoase evident….deh..nu poti face reclama la estompator de pe..mansarda

hahahaa a spus: (ianuarie 30th, 2014 at 17:56 )

adevarata problema a lu robu e la „mansarda”!

antiRobu a spus: (ianuarie 30th, 2014 at 18:04 )

robu nu a facut niciodata o dezbatere publica adevarata…nu o sa inceapa sa o faca nici acum, chiar daca se impune..asta e, traim in tara lui papura-voda, unde unu ca robu face numai ce il taie capu!

laura a spus: (ianuarie 30th, 2014 at 18:27 )

aici a nimierito mosiu asta…e un HAOS in orasul asta de cand e robu primar cum nu s-a mai vazut…palmieri peste pasaje subterane si supraterane, santiere in toate cele patru zari, parcari in piete pietonale pietruite, pietonale din bitum…da domnule robu, timisoara e exact dupa infatisarea dumneavoastra!! e kitschoasa ca si freza dvs

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 30th, 2014 at 18:51 )

ROBU MANSARDELE SÎNT UN LUCRU BUN MAI ASCUND DIN PENIBILUL LOOK AL BLOCURILOR VECHI ȘI 2 NU AU PROBLEME LOCATARII CU PLOAIA, CĂLDURĂ SAU ALTE ASPECTE NEGATIVE A MULTOR BLOCURI!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

Dubyn a spus: (ianuarie 30th, 2014 at 20:30 )

Face Robu ordine si printre mansarde! Sa mori de ras cine si-a gasit sa faca ordine, chiar cel care a scufundat Timisoara in haos total. Dar Robu uita ca probleme la „mansarda” are chiar el, ca-i cu totul rupt de realitate. Daca firmele care mansardeaza mai ascund uraciunea blocurilor sub hidroizolatie, pleata stra,lucitoare a lui Robu n-are cum sa-i ascunda „situatiunea” cam albastra. Mai are 2 ani de mandat si va zbura inapoi in neantul de unde-a venit.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top