Poli Timisoara are sponsor principal!

Problema sponsorului principal al celor de la Poli Timişoara a fost rezolvată. De la reluarea campionatului, pe tricourile fotbaliştilor timişoreni va apărea numele unui sponsor, care s-a înţeles cu conducerea clubului să sponsorizeze echipa cu câteva sute de mii de euro în fiecare an.

acs poli

Este vorba despre firma Casa Rusu, unul dintre cei mai importanţi retaileri de mobilă din România. Site-ul oficial al companiei prezintă cifre de zeci de milioane de euro investite de această firmă în linia de producţie, începând cu anul 1994. Reţeaua de magazine a acestora cuprinde oraşe ca Timişoara, Deva, Sibiu, Cluj, Braşov sau Bucureşti. În viitorul apropiat, cei de la Poli s-ar mai putea înţelege cu un sponsor important. Este vorba despre Cramele Recaş, care, din sursele noastre, ar fi dispuse să se alăture proiectului fotbalistic demarat în urmă cu un an şi jumătate de Consiliul Local Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Universitatea Politehnica.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

23 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 13:04 )

AȚI VĂZUT SE POATE! UN INVESTITOR SERIOS ȘI SĂ VEDEȚI ATUNCI CUM VA ARĂTA POLI TIMIȘOARA!!!! ĂSTA ESTE DOAR UN ÎNCEPUT VOR MAI FI ȘI ALTE SCHIMBĂRI VE-ŢI VEDEA!!!HAI POLI TIMIȘOARA SUCCES ÎN RETUR!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

PAROLE-PAROLE-PAROLE a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 13:14 )

Adica pe romaneste: VORBE-VORBE-VORBE !

gigi a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 14:41 )

Bravo Robu !!!

Money Channel a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 15:52 )

KK, banii astia nu ajung nici pt. salariile celor 30-40 de insi, din „congre sul director” de la club.

@ Jiji Brancovan a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 16:10 )

cei doi „consilieri” normal ca vor face TOTUL sa o ingroape pe Poli, caci si ei ca si tine sufera de o frustrare feroce,transformata in ura, din cauza departarii insuportabile de „ciolanu” de la Poli ! Unde sunt zapezile de alta data,de pe vremea lui nenea Iancu? Fuse si se duse!

Druckerul din Blascovici a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 16:21 )

Cramele Recas sunt neseriosi , daca vroiau puteau tine echipa Recasului in Liga I singuri .

Antonescu a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 16:49 )

Crapa fierea in orzasi. Asa e Brancovane?

@prosti a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 18:15 )

A aparut un zvon cu un posibil sponsor care ar putea plati jumatate din salariul lui Rosemblum pe sesozon si a crescut pipota in voi. Chiar va meritati soarta, nu-i de mirare ca ati bagat botul la vrajeala lui Robu, la ce iq aveti nici nu o sa va dati seama ce v-a lovit cand o sa va arda pesedeul. Plina-i lumea de retarzi :)))

Montez mobila ;) a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 19:27 )

O firma cu un profit de doar 66.500 de euro, declarat cu ocazia ultimului bilant depus la Finante, doreste sa cumpere publicitate la ACS Poli in valoare de sute de mii de euro lunar? Buna asta :))

POLI nr. 1 a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 21:13 )

POLI TIMISOARA numarul 1, in toata partea de Vest a ROMANIEI !

poli a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 21:47 )

Poate asa se scapa si clubu de pensionari sa nu mai ieie ei decizi ca sant deja senili sa lase tineri sa conduca

#1 a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 21:59 )

m-am bucurat, dar vazind ca articolul a fost scris de Sabin Cara am inceput sa am indoieli.

#21 a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 22:03 )

salutam pe top commenterul Brincovan. a facut dea dreptul o fobie la orice veste buna despre ACS Poli, desi nu cred pina nu vad banii la banca si un ATACANT pe teren.

@brancovan a spus: (ianuarie 23rd, 2014 at 23:13 )

MORE DE CIUDA SOARECU…..:))))

drukeria-membridepartid a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 08:47 )

cum poate un om normal la cap sa mai comenteze pe teme de fotbal, sa ne mai tina si morala, sa fie si ‘topcommenter’ un om care se pretinde ‘druker’ ,din moment ce a facut tot ce a tinut de el, ca echipa pe carea a sustinut-o, pentru care a cantat in tribuna sa SE DESFINTEZE?! SA NU I SE DEA LICENTA?! SA NU FIE SALVATA DE AUTORITATI?!.. CUM MAH?!.. CUM?! .. cum, tu care te pretinzi ‘ultaras’, mare druker sa invoci ”GRIJA SI PREOCUPAREA PENTRU BANUL PUBLIC” intr-o astfel de problema ?!
orice suporter adevarat NICIODATA nu ar fi invocat „grija pentru banul public” cand era vorba de salvarea licentei propriei
echipe!
mi-e rusine mie, pentru ca sunt concetatean cu un astfel de specimen!

@drukeria-membr........ a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 11:07 )

prietene, ti-e rusine tie si mie si multor altora ca noi, fara interese si fara implicare politica, dar Gigi Brancovan se considera „om politic”,adica „politician”,adica „formator de opinie” si „conducator de destine” ca si acei trepadusi de la acel partid microscopic(taranistic), care ca si el, cred ca se uita intr-un fel de oglinda cu lupa,sau telescop, ca ei se vad niste uriasi atotputernici, caci numai astfel se explica cum pot crede ca pot fraierii timisorenii cu acel „proiect politic” de doi bani, numit asu Poli, fara trecut, fara prezent si fara viitor.

zz top a spus: (ianuarie 24th, 2014 at 15:03 )

Cine-i asu ?

vali a spus: (ianuarie 25th, 2014 at 09:23 )

vrăjeală, vrăjeală, vrăjeală! Cine vine să dea bani pentru senilii din conducerea acs-lui? Cine vine să desa bani lui Rose, Mușit, Velcea, Schein, Bungău, Jakie, Maier, Boiț și toate bășinile care s-au aciuat pe acolo?!

@ dle Cosmin Bradu a spus: (ianuarie 25th, 2014 at 11:36 )

dle Cosmin Bradu, in principiu ai dreptate, dar din pacate, desi ziarist d-ta traiesti intr-o lume teoretica, nu in cea reala.Spune-mi te rog, azi in Romanica, daca autoritatile locale nu sustin sportul, ce solutii ar avea?(sper din suflet ca nu vi cu acea sforaitoare propunere cu sponsorii, ca ar trebui sa te uiti la „sponsorul” de la bazinul Ilsa-polo si inot,si apoi….) Cat despre bazele sportive facute pt. „sportul de mase”, uita-te la salile de sport si patinoarele facute, pe ici pe colo, pt. „mase”, sau mese ce se alege de ele! Populatia din Romania e mult prea saraca ,ingrijorata si stresata, ca sa faca sport. Sau te referi la „elitele” de partid? Atunci e altceva, da tovarasii poate nu au unde” sa faca sport”, dar nu-i plange, ei gasesc prin Austri,Ungaria,Maldive, etc.

SAM a spus: (ianuarie 25th, 2014 at 16:39 )

un club de fotbal de succes are nevoie de multi bani ,si putina politica…doar asa poate angaja oameni competenti…,

adevaratul Brancovan a spus: (ianuarie 27th, 2014 at 10:14 )

Cine tine lectii de corectitudine si morala, Brancovan??
Cel care strangea bani la fiecare deplasare de la fiecare suporter din autocare,chipurile pt motorina ?Sa fie foarte clar autocarele erau gratuite (contractate de club) iar motorina o primea Iancu gratis de la Negrei (detinea 2 benzinarii in Timisoara) care era atunci director la Poli si prieten cu el .Cu banii obtinuti Brancovan isi dadea tare in restaurante , impresionand cate o pustioaica care se lipea de el .Toate astea in timp ce majoritatea baietilor veneau cu sandwichuri de acasa si cu bani pt o bere, doua .Situatia a tinut cativa ani pana cand s-au desteptat baietii si l-au tamponat intr-o deplasare , ca apoi sa dispara vreme de un an si ceva din deplasarile organizate .
Oare are soarecul tupeu sa ma contrazica ?

@adevaratil Brancovan a spus: (ianuarie 27th, 2014 at 11:06 )

de ce minti, cand toata Timisoara stie ca acest Brancovan e un sfant atoate stiutor si intrutoate cunoscator si va fi canonizat de drukeria,va fi pictat intr-un tablou depus, spre plecaciune la o anumita berarie si o statuie, in noile tribune de la „Stiinta” ? Asa ca ziiit !

@@adevaratul Brancovan a spus: (ianuarie 27th, 2014 at 14:54 )

Drukeria ?
O asociatie condusa acum de niste OPORTUNISTI care in urma cu cativa ani habar nu aveau unde e stadionul , ce e CVUCS, ce inseamna o deplasare in Ghencea sau in Groapa !
Anii au trecut si pe unii dintre ultrasii de alta data ii mai zaresti uneori pe Marakana sau pe JNA la meciurile echipelelor iubite Zvezda sau Partizan .
Respect baieti ! Respect Commando viola !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”

Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu nou stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Top