PP-DD are electorat, mai trebuie doar sa nu dispara ca partid

PP-DD a pierdut, într-un an de la alegeri, jumătate din parlamentarii pe care i-a câștigat. Deputatul Adrian Diaconu spune însă că partidul nu va dispărea, pentru că numărul nemulțumiților de „fâsul” guvernării USL e tot mai mare, iar oamenii trebuie să aibă o formațiune cu care să se identifice.

Adrian Diaconu presedinte PPDD Timis (2)

Ultimii plecați din PP-DD sunt patru senatori care au ales altă barcă politică la finele anului trecut. Deputatul Adrian Diaconu spune însă că ei au negat „dezertarea” în fața lui, dar nu e prea sigur de veridicitatea acestor declarații. „Am fost pus în faţa tuturor să neg faptul că senatorii ar fi părăsit grupul nostru parlamentar. Am vorbit personal cu toţi cei patru şi toţi au negat, dar noi ştim că astfel de negări au mai fost. Eu nu neg că s-ar putea ca în prima şedinţă de plen a Senatului să se anunţe plecări”, a declarat Diaconu. El susţine că, în ciuda tuturor zvonurilor, partidul merge mai departe. „Discursul care se practică deja la adresa noastră este că vom dispărea ca partid politic. Clar ne-au plecat oameni, dar partidul nu înseamnă doar parlamentari, însemană tot acel păienjeniş de structuri teritoriale, primarii, viceprimarii, consilierii locali și judeţeni şi membrii de partid. După cum se vede că merge guvernarea, această nişă a noastră, a nemulţumirilor, va creşte. Cu părere de rău o spun, guvernarea uselistă se dovedeşte a fi un mare fâs. Electorat avem, trebuie să rămânem”, a mai spus deputatul de Timiș. Acesta mai susține un lucru: adevărații oameni ai „domnului Dan” nu au preț. „Încă nu s-a găsit preţul nostru, nu am fost evaluaţi, aşa că ne vedem de treabă, indiferent de câte greutăţi vom întâmpina”, a conchis Adrian Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Cosmin a spus: (ianuarie 11th, 2014 at 00:19 )

Cine draq se identifica prin voi? ati pus mana pe scunul de senator si deputat si dusi ati fost,

fraierii a spus: (ianuarie 11th, 2014 at 10:53 )

fraieri sunt adeptii lui guru al vostru dd=secu=papagal fara pene! acun a napadir aviara gripa si… decesus…mortus..

Gheata la Mall a spus: (ianuarie 11th, 2014 at 17:06 )

Domnule Diaconule, electoratul de care pomenesti matale nu este unul captiv in curtea unui retardatel mental precum seful matale, nea DD.Acesti oameni sint cei care fac ceva pe „politica” romaneasca si care viseaza ora de ora, ceas de ceas, minut de minut, secunda de secunda, sa va puna pielea pe bat. La toti „politicienii”, nu doar la murdarii acestia din USL. PPDD, PSD, PNL, PDL, ACEEASI MIZERIE! Voi toti ati adus Romania in situatia actuala, in care generatii intregi vor plati pentru jaful facut de mariile voastre! Voi ati vandut Romania bucata cu bucata, metru cu metru, nu altcineva! Spanzurati de limba, asta meritati sa fiti! TOTI! De la Basescu pana la ultimul puscariabil din USL!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă

Nici revenirea antrenorului Pero Milosevic nu a creat „şocul” necesar la prim-divizionara de handbal SCM Poli, care pierde meci după meci. Alb-violeţii au fost învinşi într-un meci foarte important de HC Buzău, chiar pe teren propriu. SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 27-31 (13-15) Arbitri: Doru Manea / Radu Iliescu Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Sadoveac...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș, abilitată prin lege să emită certificate de origine a mărfurilor

Conform prevederilor din Legea camerelor de comerț din România, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiș, eliberează, la cerere, cu respectarea normelor legale ale Codului Vamal Comunitar și a competențelor stabilite pentru alte instituții, certificate de origine a mărfurilor.  Certificatele de origine sunt acele documente utilizate în comerţul internaţional care atestă faptul că mărfurile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș, abilitată prin lege să emită certificate de origine a mărfurilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Speranțele oficialilor prezenți vineri pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei, ca proiectul centurii vest, ultima rămasă neîncepută, să meargă ca uns se împotmolesc deocamdată. Societatea ARL din Cluj, deținută de cei de la Strabag, care a licitat pentru proiectarea și execuția tronsonului de centură amintit, a contestat licitația lansată pe SEAP. Optimismul ministrului Transporturilor, Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această seară se va lua, foarte probabil, decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. Cele mai vehiculate nume pentru preluarea conducerii interimare a organizaţiei sunt Rareş Bogdan sau Dan Motreanu, ambii prim-vicepreşedinţi la nivel naţional. În această seară, după nenumărate amânări, Biroul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi decisivă pentru PNL Timiş. Se aşteaptă debarcarea lui Alin Nica din poziţia de preşedinte. Posibil înlocuitor, Rareş Bogdan
Nici revenirea antrenorului Pero Milosevic nu a creat „şocul” necesar la prim-divizionara de handbal SCM Poli, care pierde meci după meci. Alb-violeţii au fost învinşi într-un meci foarte important de HC Buzău, chiar pe teren propriu. SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 27-31 (13-15) Arbitri: Doru Manea / Radu Iliescu Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Sadoveac...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă
Liberalii timișeni spun ca au votat în bloc, la Consiliul Național Extraordinar al PNL, convocat duminică seara online, împotriva alianței electorale cu PSD. Toți cei 21 de delegați ai județului Timiș au votat împotriva acestei alianțe pe care liberalii timișeni o consideră nefirească. O asemenea uniine politică este împotriva opțiunilor timișenilor și timișorenilor, spune Alin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Refuz unanim al PNL Timiș. Liberalii lui Nica au votat în bloc împotriva alianței naționale cu PSD
Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie, fiind prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente. Buna Vestire amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecioarei Maria că va naște și va fi mama Fiului lui Dumnezeu. Buna Vestire este una dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea de Buna Vestire. Tradiţii şi obiceiuri
Tinerele sportive alb-violete s-au clasat pe poziția a treia la turneul semifinal care a avut loc weekend-ul acesta, la Oradea. Două înfrângeri și o victorie a înregistrat echipa de volei feminin a Politehnicii Timișoara în play-off-ul disputat la Oradea în perioada 22-24 martie 2024. Tinerele antrenate de Cerasella Șerban au debutat în competiție contra echipei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara termină cu capul sus Divizia A1, seria Vest, la volei feminin
Top