Romeo Malac, „iepurele” lui Danut Lata pentru alegerile AJF

Dănuţ Laţa, preşedintele în funcţie al AJF, are emoţii mai mai ca niciodată pentru păstrarea postului pe care tronează de mai bine de două decenii. Surpriza ar putea veni din interior, iar contracandidatul său, de această dată, va fi unul de luat în seamă, cu şanse reale în faţa lui Dănuţ Laţa. Reţeta pare a fi după modelul în care Dumitru Dragomir, fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost învins categoric de Gino Iorgulescu.

minge

Mai exact, Dănuţ Laţa poate fi învins în lupta pentru un nou mandat în fruntea AJF Timiş de primarii localităţilor care au echipe în fotbalul judeţean. După cum se ştie, cu mici excepţii, echipele din Liga a IV-a, campionatul judeţean sau promoţie sunt sub tutela primăriilor localităţilor de care aparţin. În aceste condiţii, primarii le-ar putea indica conducătorilor cluburilor cu cine să voteze. Conştient de pericolul ce-l paşte, Dănuţ Laţa nu stă cu mâinile în sân şi acţionează pentru a-şi păstra scaunul. Acesta a contactat deja câţiva primari din judeţ pentru a vedea dacă are susţinere, dar l-a luat lângă el şi pe Romeo Malac, administratorul terenului lui Poli Timişoara. Motivul pentru care Malac stă acum lângă Laţa este extrem de simplu. Fratele acestuia, Victor Malac, este primarul localităţii Dumbrăviţa şi este văzut destul de bine în PSD, partid din care face parte.

„Diversiunea celor doi constă în faptul că Laţa îl va arunca în lupta pentru preşedenţia AJF şi pe Romeo Malac. E foarte simplu, face asta pentru a mai lua din voturile candidatului care are şanse în faţa lui Laţa. După alegeri, dacă Dănuţ Laţa va câştiga, Malac va fi uns vicepreşedinte AJF. Supriza lor va fi însă destul de mare, pentru că cel care îl va contracandida pe Laţa are şanse foarte mari să câştige. Acesta este de multă vreme în fotbal, vine cu un proiect care va aduce noutăţi pozitive în fotbalul judeţean şi, foarte important, vine cu o echipă nouă în care se vor regăsi oameni pricepuţi la fotbal”, ne-a declarat o sursă din cadrul AJF. Despre viitorul candidat vă vom ţine la curent în perioada imediat următoare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

marius a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 16:17 )

Daca este asa cum Dvs. lasati sa se inteleaga, strategia lor pote avea o logica, doar in turul doi. Adica Lata cu Malac, apropiati ca nivel de inteligenta, plafonati, cu putina scoala, ar urma sa-si imparta simpatizantii, in primul tur, ca apoi in turul doi, sa-si uneasca fortele. Contracandidatul lor, daca are performanta la nivelul la care se face refrire, daca vine cu o echipa noua si un program performant, in primul tur, transeaza lucrurile. Cred ca intuiesc la cine faceti aluzii si mai cred ceva, personajul respectiv este mai puternic sustinut pe toate planurile.

marin marin a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 17:14 )

cred că se cam apropie schimbarea si la AJF, după atâta huzur pentru actuala echipă de panglicari! Important este ca schimbarea să se facă elegant, după programe șio strategii, nu vorbe-n vânt și gargară ca până acum. Cu adevăruri la vedere, fără dosirea primelor ajefiste și altor cheltuieli în scopuri preferențiale și personale. Cred că în nurmătoarea perioadă de timp vom asista la multe răsturnări de situație și suspine!

Gheorghe a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 23:24 )

Va zic eu cine are cine este contracandidatul asta: Hossu! Il asteapta de 20 de ani pe sefu’ la cotitura, sta acolo in butca lui si acum joaca dur, loveste mana care l-a hranit. Din echipa lui mai fac parte Gligorovici, vicepresedinte si Talianu, presedinte la arbitri. Iepurele lui este Candet, il lanseaza in curand

Gabriel a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 23:34 )

Lumea vorbește ca cel mai puternic contracandidat a lui domn profesor Lata este Mierea.acesta a fost ținut de domn profesor in Ajf si acum il trădează…Mierea președinte, Malac vicepreședinte, Tranca președinte la arbitri si Hossu bucătar.

marius a spus: (ianuarie 15th, 2014 at 00:03 )

Un banatean cu un moldovean, ce idei tampite au unii. Lata mai de graba ar face un cuplu perfect cu Mierea, impart o branza de la Gratian, o pita de la Radu, un termopan de la Masloc. O rusine de gainari,

marcel a spus: (ianuarie 15th, 2014 at 13:07 )

Nu gandesc rau, maestru Malac ar vrea sa treaca de la 750 lei, cat castiga acum, fiind angajat al CJT- administrator la stadion, la un salariu bunicel de vreo 4.500 lei. La fel gandeste si Mierea, pus pe liber de la Colterm in urma restructurarilor, viseaza frumos. Prezicerile spun ca va ramane in lumea viselor, in curand. Solutiile lor pot fi usor dibuite, in grup vor merge sa predea metodologie in educatie fizica si sport la clasele a-I-a pana la clasa -IV-a, invatatori, nu pot mai sus deoarece, nu au definitivat in vreo specializare.

cornel a spus: (ianuarie 16th, 2014 at 21:41 )

cistiga muresan

vali a spus: (ianuarie 18th, 2014 at 23:58 )

MURI – UNICA SOLUȚIE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top