Tabara: Romania are deja cea mai mare suprafata cumparata de straini din UE

Fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, este îngrijorat de efectele pe care le-ar putea avea legea care permite străinilor să cumpere terenuri agricole în România. La ora actuală, peste 15% din ternurile agricole sunt cumpărate de străini, iar Timișul excelează la acest capitol. Tabără le cere guvernanților să se trezească în ceasul al 12-lea și să ia o măsura asemănătoare cu vecinii bulgari.

valeriu tabara

Recent, într-un interviu, Szabo Jozsef Andor, ataşat pe probleme de agricultură la Ambasada Ungariei la Bucureşti, a dezvăluit un plan secret al Ungariei de a pune mâna pe cât mai multe terenuri agricole din Transilvania. Credeți că este posibil așa ceva?
Ceea ce spune atașatul maghiar rămâne de verificat. Există serviciile care ar trebui să facă acest lucru. La această dată, în România nu există nicio limitare în privința pieței funciare, așa cum este în Austria, Germania, Franța… La această dată este posibil orice. Acolo unde există interese nu numai de natură economică, ci și politică este clar că se poate cumpăra pământ. Proprietatea iese de sub jurisdicția unor legi naționale, ea intră într-un sistem de valorizare internațional.

În Timiș care este situația la acest moment? Cât pământ mai au românii și cât au cumpărat străinii?
În Timiș sunt cele mai mari suprafețe de teren cumpărate de străini. Asta începând încă din 1992-1993. Este vorba de aproximativ 25-30% din suprafață. Cei ce au cumpărat mult au fost italienii, dar de ei se apropie vertiginos nemții, care au cumpărat prin fonduri de investiiții.

Ne-am putea teme și de cumpărători din afara Uniunii Europene care doresc teren în România?
Față de celelalte țări foste socialiste care au intrat în Uniunea Europeană, România a avut o piață funciară reglementată. Acum se suspendă acest drept. Oricine poate cumpăra teren. Legea se va duce dincolo de Uniunea Europeană. Nu avem cum bloca coreenii sau chinezii să ne cumpere teren. Eu am spus că înainte de a intra în vigoare orice reglementare, în Timiș și Arad s-au cumpărat enorm de multe trenuri de către fonduri de investiți. Este vorba de terenuri de zeci de mii de hectare.

La nivel de țară, cât teren arabil mai au românii?
Eu spun că peste 12%, chiar peste 15% din terenul arabil din România este la această dată cumpărat de străini. Bag mâna în foc pentru asta. Pe 2 februarie 2012 aveam 10% din trenul arabil cumpărat. În evaluarea mea erau luate în calcul doar terenuri de peste 200 de hectare. În România este cea mai mare suprafață cumpărată de străini din toată UE. Dacă mergem în rândul în care mergem, marea majoritatea a terenurilor arabile vor intra pe mâinile străinilor în următorii ani. Este o greșeală imensă. Alături de Roșia Montană și alte chestiuni, este una dintre cele mai mari găuri care se dă avuției românești.

Ce este de făcut?
Trebuie ca liderii politici să aibă curaj, că de aia sunt conducători, să-și asume responsabilitatea și să limiteze aceste posibilități de cumpărare, așa cum au făcut bulgarii pe ultima sută de metri (în Bulgaria, vânzarea terenurilor agricole către străină este interzisă până la 1 ianuarie 2020 – n. r.). Noi avem o piață mult prea liberă. Nu mai există nicio reglementare pentru o gestionare corectă a fondului funciar.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Marian a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 10:31 )

Cand a fost Tabara ministrul agrigulturii au inceput sa cumpere italienii cu un milion ha in Banat. A tacut ca porcu in cucuruz, el trebuia sa iasa sa spuna oamenilor cu cat se vinde pamantul in Europa.
Un excroc prefacut preocupat sa ia el trei -patru lefuri de la stat.
El si Sarbu doi nimeni care au fost ministrii.

ino the perfect spirit a spus: (ianuarie 16th, 2014 at 01:04 )

ROMÂNIA SINGURA ȚARĂ DIN UE CARE A VÎNDUT PĂMÎNT A PROASTA!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

ilia-srb a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 10:42 )

Dn.prof. lasati sa cumpere tot terenu agricol straini sa lucre ei iar noi stam acas si ziua dormim iar sara merem la ciordeala ca asa ne invata tovaresii usl-sti.nu vedeti ca cine lucra tot mai tare e impozitat iar lenesi si hoti sunt favorizati!

ipocritul-nr.1 a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 11:39 )

IPOCRITULE=tabarel=mosulet securist, nomenclaturist! ce ai facut tu cu vatra romaneasca cand ai fost (mini)stru?? ai adus seminte modificate genetic tot de la straini, le-ai semanat pe ogorul vetrei rromanresti, rromanasii au mancat marea productie agricola si uite efectele … au adormit!!! rusinikkaa! tabarel!

sirbu a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 12:13 )

ce ma bucur cand prostii de partid arunca cu rahat dupa altii decat dupa mine, cel care am vandut judetul asta bucata cu bucata!..poate il si mananca, oricum eu sunt sefu

#ipocritul-nr.1 a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 12:17 )

bai copile mai treci cata pe la scoala..bunul simt nu se invata acolo dar poate se prinde ceva istorie recenta ca vad ca esti varza de bruxelles..daca nu iti iasa nici asa intreaba-l pe tac-tu cine si cu cat a vandut pamantul din timis italienilor

#ipocritul-nr.1 a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 12:22 )

bai copile mai treci putin pe la scoala, nu ca te-ar invata careva bunul simt pe acolo, dar poate se prinde ceva isotrie recenta ca vad ca esti varza de bruxelles

dan a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 20:49 )

la noi in zona pamantul sa vandut incepand din 2000 la italieni cine o fost la guvernare,nu cumva ilici si bombonel!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Top