Upgradarea proiectelor Timisoarei, intre fantezie si realitate

Din capul locului trebuie spus că a prezenta o serie de proiecte pentru viitorii șapte ani nu este un lucru rău. Semnifică faptul că ai viziune, ai o strategie de dezvoltare pe un termen mijlociu și lung. Lucru care i-a cam lipsit Timișoarei în ultimii ani, când s-a lucrat mai mult pompieristic, cârpind într-un loc sau altul, unde mai crăpa sau plesnea câte ceva, fie că e vorba de străzi, conducte, parcuri etc. Nu e lucru rău nici faptul că s-au propus unele obiective remarcabile. La fel ca în fotbal, ca să nu spun în viață, dacă îți propui puțin, puțin și realizezi. E o dovadă de forță, de putere, de anvergură în momentul în care își propui lucruri grandioase. Și totuși…

E bine să ai visuri mărețe, însă totuși ele ar trebui să aibă o minimă legătură cu realitatea. Nu-mi propun să ajung pe Marte în următorii zece ani, fiindcă e imposibil. Nu-mi fac iluzia că Poli va câștiga Liga Campionilor în următorul deceniu, fiindcă nu se poate. Dar visez cu ochii deschiși că un titlu de campioană a României nu ar fi imposibil. Plus că trebuie să te raportezi la contextul în care se întâmplă lucrurile. Or, actualul context economic din România, dar chiar și din Europa, nu-ți prea dă voie să visezi la ceea ce și-a propus primarul Nicolae Robu pentru viitorii șapte ani. Respectiv 36 de proiecte, însumând amețitoarea cifră de cinci miliarde de euro! O sumă enormă, oricum am lua-o!

De unde acest purcoi de bani e întrebarea normală pe care ar pune-o oricine. Robu a explicat simplu: din fonduri europene. Ușor de zis, de parcă aceste fonduri ar sta prin copaci și doar trebuie culese, dar mai greu de realizat. Chiar imposibil. De spus aici că în anul 2012 (an pentru care s-a făcut ultimul raport financiar al UE), România a atras 3,44 miliarde de euro. Așadar, semnificativ mai puțin decât își propune Robu să atragă în șapte ani.

Ca să nu mai vorbim că, la orice proiect european, există și o parte de cofinanțare, pe care Timișoara nu știu dacă o are. De exemplu, în anul 2013, bugetul Timișoarei a fost de 294 de milioane de euro, cel mai mare din istorie, în 2012 fiind de 225 de milioane de euro. Atenție, e vorba de buget estimat, nu unul colectat, care este, de fapt, cel real și mai mic decât cel previzionat. (Responsabilii primăriei nu pot să spună la ora actuală care a fost gradul de colectare a taxelor și impozitelor pe 2013). Evident, din această sumă, o mică parte, sub 10%, este alocată investițiilor. (În 2013 a fost 20 de milioane de euro).

O altă sursă de finanțare ar fi de la bugetul național. Despre această sursă se pare că s-a lămurit cum stă treaba chiar primarul Robu. Dacă în doi ani de guvernare USL n-am primit de la bugetul de stat decât niște firimituri pentru spitalul de copii, și acelea pe o relație personală între premier și deputatul Sorin Grindeanu, nu știu de ce ne-am aștepta la mai mult de acum înainte. Și asta în condițiile în care proiectele prezentate la începutul anului 2013 au fost realiste, de bun simț, unele chiar stringente (centura Timișoarei, de exemplu). Ca atare, realist vorbind, de la bugetul național nu ne putem aștepta la nimic, nici măcar la girarea unor proiecte europene.

Prin urmare, noua listă a lui Robu ar cam trebui revizuită, nu pe ici, pe colo, ci chiar în punctele esențiale. Să existe proiecte maiestuoase, dar să aibă o minimă legătură cu viața de zi cu zi. Să fim serioși, două miliarde de euro pentru îngroparea liniilor de tramvai n-ai să obții nu în șapte ani, dar poate nici în 70. 100 de tramvaie noi și încă 100 de autobuze electrice nu ar fi rele pentru Timișoara. Dar… de unde bani? Reabilitarea sau consolidarea tuturor clădirilor publice, precum și a clădirilor monument (un miliard de euro!) nu e un lucru rău, dacă nu ar fi imposibil. Și mai sunt destule exemple, care au aceeași probabilitate de-a fi puse în practică cum e aceea ca Poli să câștige Champions League în următorii zece ani.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (ianuarie 14th, 2014 at 21:32 )

„Lucru care i-a cam lipsit Timișoarei în ultimii ani, când s-a lucrat mai mult pompieristic, cârpind într-un loc sau altul, unde mai crăpa sau plesnea câte ceva, fie că e vorba de străzi, conducte, parcuri etc.” S-a facut pompieristic fiindca nu s-a respectat Planul general de Dezvoltare al orasului. Adica EXISTA o strategie. Trebuie doar respectata.

andrada a spus: (ianuarie 15th, 2014 at 10:49 )

omul asta e nebun!!!

Bobby a spus: (ianuarie 16th, 2014 at 23:33 )

Robu este cu totul rupt de realitate. Se vede asta prin proiectele pe care le viseaza, fara a baga de seama finan tarea necesara. E dus cu pluta cu totul. Nu-l mai votati in 2016. Rezervati-i un loc pe Vacarescu.

Geo a spus: (ianuarie 18th, 2014 at 10:56 )

Din nou un articol extraordinar, foarte obiectiv si bine documentat! Si foarte diferit de cele ale colegilor de redactie care vor doar sa improaste cu noroi in mod nedocumentat!
FELICITARI!!!

DA ! Dupa mintea lor . a spus: (ianuarie 19th, 2014 at 08:06 )

Dupa mintea lor exagerat de portocalie,tot ce e pt. oras e fantezie,ca nu s-ar simti in buzunarul lor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top