Cand te bagi in troaca cu Turnatorul, te mananca Varanul

Nici nu știi cum să-l privești acum pe Crin Antonescu. Cu compasiune, milă sau cu bucurie, rânjindu-i în față: „Așa-ți trebuie!”. Omul a ajuns la probabil cea mai mare cumpănă a carierei sale politice. Dacă acum un an, Antonescu era sigur viitorul președinte al României, de acum înainte visul său este tot mai îndepărtat. Foarte multele volute făcute până acum l-au adus într-o poziție deloc de invidiat, cu spatele la zid. Chiar dacă el nu recunoaște încă acest lucru. Iar tot ce i se întâmplă acum vine din partea fostului său tovarăș, Dan Felix Voiculescu. Și câți vechi liberali nu i-au spus să nu se bage la troaca din care mănâncă sinistrul turnător la Securitate! (Ca să nu mai vorbim de perioada în care se bătea pe burtă cu circarul Gigi Becali.) Când își amintești aceste lucruri, nu ai nici cel mai mic sentiment de milă față de liderul liberal.

Dar acum parcă îți vine puțină compasiune, văzând că încet-încet Antonescu își amintește că este președintele PNL, nu tovarășul de studio al gâzilor, băzilor și ciuvicilor din slujba Varanului. Care deja au început să-și descarce latrinele în capul său. Într-un târziu, s-a prins și Crin că PC nu este un partid. Un lucru pe care multă lume îl știa, și anume că PC e o bandă de oportuniști și trădători care are în spate o televiziune unde isteria se amestecă cu șantajul. (O spun procurorii, nu eu.) Dar Crin nu voia să audă aceste lucruri când se bătea pe burtă cu gâzii, bazii și ciuvicii, înjurându-l pe Băsescu. Fiindcă ura viscerală împotriva lui Băsescu și ambiția aproape obsesivă de-a ajunge președinte parcă îi luaseră mințile. Făcând pact cu probabil cel mai toxic personaj politic post-decembrist, Antonescu a călcat inclusiv pe istoria PNL.

Ce va face Antonescu de acum încolo? Dacă va ceda la solicitarea normală și de bun simț ca PC să nu primească un post de vicepremier, e pierdut. Va fi un veșnic loser care va ceda la orice, doar pentru a primi nominalizarea de candidat USL la prezidențiale. Nominalizare pe care e clar că n-o va mai primi. Și aici PSD are oarecum dreptate, fiindcă nu mai poate avea încredere în el. Chiar dacă Victor Ponta pare mai împăciuitor, adevărații șefi ai PSD, baronii din București și din teritoriu, nu-l mai vor pe Antonescu, din varii motive. Unii fiindcă vor să scape de Ponta din funcția de premier, altul că vrea să devină primul socru al țării, altul că se vrea el însuși premier, alții în speranța că vor scăpa de problemele cu Justiția. Și asta în condițiile în care cei mai mulți dintre baroni au mai multă treabă pe la DNA decât la partid. Prin urmare, e greu de crezut că PSD va renunța la pretenția de forță, însă destul de mizerabilă de-a pune PC pe picior de egalitate cu PNL.

De acum înainte, atât pentru PSD, cât și pentru PNL, miza este să demonstreze că celălalt a rupt USL. Un lucru care contează foarte mult pentru electoratul care a votat uniunea. O uniune pe care cele două partide o întind acum ca pe o gumă ce dă să se rupă în orice moment. O singură ieșire ar mai fi acum din înfundătura în care s-a ajuns. Și anume ca Felix să renunțe la pretențiile cu vicepremierul. Dar e o ieșire de moment, care poate doar să amâne deznodământul fatal. Mă rog, cât de fatal poate fi o candidatură fără sprijinul PSD. Poate să ajungă Antonescu președinte în această situație? Greu, infinit de greu. Iar dacă va pierde, acest lucru înseamnă și ieșirea sa din prim-planul vieții politice. Am mai avut un președinte care ieșit de pe scena politică plângându-se c-a fost învins de Securitate. Crin Antonescu e pe cale să iasă în decor din cauza tovărășiei sulfuroase și apoi a trădării unui turnător la Securitate.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Liber la furat a spus: (februarie 15th, 2014 at 07:53 )

Varamul vrea doar bani, acces la banii publici si sa praduiasca ce a mai ramas . Cu Antonescu nu i-a mers, dincolo de toate acuzatiile fondate sau productia posturilor GHITA TV si HAZNAUA3, Antonescu nu este tradator si nici hot, dar a fost fraier, daca ai toate mintile acasa, nu te asociezi cu toate secaturile. Asta este ! Mai trist este ca Ponta o pune de un jaf cu Varamul.

Muye USL a spus: (februarie 16th, 2014 at 17:35 )

E terminat si ma bucur! Prastiile cu cacat de la A3 o sa-l faca de nerecunoscut. Doamnea’juta!
Dar din anumite calcule is instare sa-l dea cu furtunul si sa-l vanda din nou. Si asta mi-ar placea s-o vad!
Dati arme la bobor, sa terminam cu jegurile astea!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top