Frau si Domnul de Fier Forjat

Multă vreme m-a fascinat o fotografie cu președintele Traian Băsescu râzând în mijlocul unui sobor de preoți mai ceva ca schimbătorul de valută după ce i-a tras o „Maradona” unui client naiv. Popii erau de-o crispare soră cu deconspirarea la Securitate ca poliție politică, iar „Marinarul” se simțea ca după un șpriț cu Gigi Becali, „pe ei, pe ei, pe mama lor!”. Dacă mă chema Joseph Pulitzer, nu stăteam pe gânduri și-i acordam degrabă fotografului inspirat premiul bine meritat și-un cec de 10.000 de dolari. Dar cum nu sunt, mă mulțumesc să-l felicit pe Alin Popoviciu pentru poziția luată în fotografia de grup a delegației PDL cu cancelarul german Angela Merkel. O minunăție de poză, numai bună de pus în ramă la rudele din Bihor.

Foto Alin-Blaga

Nu știu ce făcea gașca aia de pedeliști la frau Merkel în afară de a obține oleacă de legitimizare, o franciză politică pentru România. Știu, cum să nu?, pedelișii fac parte din aceeași familie politică europeană, dar Blaga și ai lui mai au de oferit în parteneriatul cu PPE ceva mai mult decât oferă PNȚCD, alt partid eșuat, verișor cu formațiunea cancelarului german. În acest context, cadrul foto pe care Merkel l-a oferit „popularilor” pedeliști din România seamănă cu vreo scenă din Disneyland, cu îndrăgite mascote puse la pozat alături de niște copii aflați în delir. Delirul se revarsă din fotografie dinspre două personaje familiare Timișului. Senatorul Vasile Blaga parcă a văzut locomotiva cu aburi prin mijlocul secolului 19, arătându-și excesiv „fasolea” spre obiectivul foto, uitând compet de doliul după tatăl ce l-a părăsit cu câteva zile înainte de vizita în Germania. Dorind să arate că nu degeaba i se spune „Nebunelu’”, deputatul Alin Popoviciu apare în cadru mai degrabă ca un intrus ce parazitează vizual în interviu cu Meme Stoica după o etapă în Ghencea.

Dacă asemănarea cu vreun „aurolac” stelist nu e potrivită, atunci Alin Popoviciu din poza cu Merkel aduce cu un Alin Popoviciu bucuros că a tras clapa cuiva, că a pus-o pe femeia aia numită „Doamna de Fier” a Germaniei să se pozeze cu glumețul parlamentarismului românesc. Unul dintre ei. Ori că zâmbește ca nepriceputa-n păpușoi ca urmare a vreunei poante făcute pe la spatele premierului german, punându-i ciungă pe taiorul prim-ministerial. Cel mai adesea însă am văzut genul ăsta de bucurie revărsată din fotografiile de grup atunci când cineva se pozează cu rudele de la țară, venite din Mehedinți să vadă cu gurile largi căscate Iulius Mall-ul timișorean. Ceva din extazul ăsta l-am observat și în satisfacția „Nebunelului” de-a se poza cu Leo Messi pe holurile Bundestagului, la ani buni după ce s-a săturat să care disciplinat servieta președintelui Constantin Ostaficiuc. Dar zâmbetul de pe buzele lui Alin Popoviciu se va stinge odată ajuns în țară, preocupat de cum va face opoziție la centru, alături de PNL, și șmenuri cu PSD în plan local, la Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top