Preventia stomatologica – cele cinci reguli de aur

Poate ți-ai făcut un detratraj anul trecut, dar, din păcate, nu este suficient pentru a considera că prevenția în cazul tău este sub control. Cred că amândoi suntem de acord că este mult mai simplu să previi decât să tratezi.

profi

Nu doar că este mai simplu, dar este mult mai ieftin, nu ai de ce să te temi de durere, nu îți strică ziua și noaptea orice mică sau mare problemă dentară, poți mânca, poți zâmbi și nu îți pierzi timpul la dentist, pe drum spre dentist și stând în sala de așteptare. Ținând cont de aceste fapte, evident, îți dorești să te încadrezi în categoria „better safe than sorry” („mai bine să fii în siguranță decât să-ți pară rău”). Pentru asta trebuie să faci un singur lucru: să te asiguri că îți încredințezi sănătatea în mâna unui medic în care ai încredere. Apoi, acolo ți se va sugera cel mai bun mod de a avea grijă de dinții tăi.
Cinci puncte importante despre prevenție:
1. Profilaxia stomatologică se face de un profilaxist, absolvent al Facultății de Profilaxie Stomatologică. Nu este suficient să fie student la Stomatologie sau asistent medical. Trebuie să fie profilaxist, absolvent al Facultății de Profilaxie Stomatologică, cu experiență și care să fie dedicat meseriei sale. Acesta are pregătirea necesară pentru a avea grijă de sănătatea danturii tale.
2. Profilaxia cuprinde mai multe etape. Nu este doar detartraj și atât. Da, detrartrajul ultrasonic este o parte importantă, dar există și periajul profesional, finisarea obturațiilor, air-flow (o finisare cu particule de bicarbonat), evidențierea zonelor cu probleme, instructajul dat pentru o igienă riguroasă acasă. Se explică tehnica de periaj, modul de folosire a firului interdentar, se recomandă anumite produse specifice. De asemenea, se face un screening pentru prevenția cancerului și dacă sunt prezente carii sau probleme parodontale se recomandă o vizită la specialist.
3. Termenul ideal la care este indicat să te întâlnești cu profilaxistul este la fiecare șase luni. Dacă igiena este făcută corect, termenul se poate majora la un an. Dar, dacă igiena nu e chiar ok, termenul poate ajunge la trei luni. De asemenea, este necesară o perioadă mai mică la pacienții cu probleme parodontale, la cei ce au implanturi dentare sau aparate ortodontice.
4. Programul de recall profilactic. Multe clinici oferă posibilitatea pacienților lor să fie sunați când se apropie termenul de recall. Așa că, în caz că uitați, veți fi sunați. Este bine să mergeți la aceste ședințe pentru că rata de apariție a cariei este mult mai mică, problemele parodontale prevenite, costul tratamentelor mai mic și investiția făcută în sănătatea ta este asigurată.
5. Nu uita un alt aspect foarte important: verificarea mucoaselor (screening-ul pentru preventia cancerului oral). Poți citi mai multe despre cancerul oral aici.

În plus, este important ce faci acasă:
Folosește o periuță de dinți cu fire moi, nu contează de la ce firmă, ce culoare sau ce formă are. Pasta de dinți poate fi orice pastă care îți place. Ceea ce contează este tehnica de periaj corectă, tehnică pe care o poți deprinde de la profilaxist. În plus, este indicată folosirea firului interdentar. Dacă acestea se folosesc într-un mod corespunzător, este suficient. La pacienții cu intervenții chirurgicale, aparate ortodontice, implanturi dentare sau alte situații speciale se pot indica și alte produse: apă de gură, periuțe interdentare sau duș bucal. Acestea ți le va recomanda medicul specialist în funcție de particularitățile cazului tău.
Zâmbește astăzi și asigură-te că vei zâmbi și mâine! Depinde doar de tine.

www.dentaldesign.ro
www.drfondrea.ro

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,

Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Top