Proiectantii timisoreni au ratat 30.000 de euro, fiindca au fost prea lacomi

Din cauza lăcomiei proiectanților timișoreni, primăria va plăti din propriul buget studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru subpasajul din Piața Victoriei. Așa susține Nicolae Robu, care anunțase că există un sponsor dispus să le achite, însă sumele cerute pe plan local ar fi fost de peste patru ori mai mari decât cea la care s-a câștigat licitația.

arhi proiect

În toamna anului trecut, primarul Nicolae Robu spunea că o firmă s-a oferit să plătească studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru subpasajul din Piața Victoriei, dacă acesta costă până în 30.000 de euro. Lucrarea s-ar fi atribuit direct. Jumătate de an mai târziu, ea a fost câștigată la licitație de o firmă bucureșteană, care va primi aproximativ 25.000 de euro. Banii provin exclusiv de la bugetul local. „S-a renunțat la demersul cu sponsorizarea, deoarece proiectanții locali cărora le-am propus să ia lucrarea prin încredințare directă, la un preț de sub 30.000 de euro, au zis că nu vor sub 100.000 de euro”, spune Nicolae Robu. Conform acestuia, sponsorizarea venea din partea firmei Perenna, care ar fi donat ulterior studiul către municipalitate. „Nu puteam să contactez eu firmele, nu-i cunosc pe proiectanți. Eu am anunțat public că intenționăm să realizăm acest studiu și acest proiect și că avem cel mult 30.000 de euro. N-a venit însă nimeni. Mai mult de atât nu puteam face”, susține primarul. Acesta n-a ratat ocazia de a arunca din nou săgeți către mediul de afaceri local, care nu se arată deloc interesat de acțiuni de mecenat. „Sunt câțiva sponsori pe care îi pomenesc în diferite situații. Sunt cei care înțeleg să se implice. Perenna a fost, de altfel, prima firmă care a sponsorizat ACS Poli”, a mai spus Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

pey nu localii..... a spus: (februarie 18th, 2014 at 19:02 )

pey nu tot „localii ” au facut mareata CTITORIE Casa de mode „Modex”? ce vreti sa mai faca una si sub pamant?

porkus balkanikus a spus: (februarie 19th, 2014 at 10:34 )

Primaria TM a vrut proiectare de 2 lei si va primi proiectare de 2 lei jumate. Astfel se va plati din banii timisorenilor un studiu inutil.

radu a spus: (februarie 19th, 2014 at 13:03 )

Imi pare rau sa citesc asa un articol prost. Orice ziarist ar trebui sa stie ca ar trebui sa se intereseze in piata cat costa un studiu ca cel de fata, macar de la firme locale sau de la universitatiile de profil care sigur ar putea reprezenta o pozitie impartiala.
Dar na, mai bine dam copy paste la ce spune primarul, ca sa fie bine pentru toti.

Cat priveste proiectul, PMT va trebui mai mult ca sigur sa mai plateasca o data sau poate de doua ori aceeasi bani pentru unca doua studii dupa ce vor vedea ca asta nu are cum sa fie bun. Exemple sunt deja.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top