Sutul in fundul lui Florentiu Staicu, un pas inainte pentru Jose Furtado

Orice şut în fund înseamnă un pas înainte spune o vorba veche din popor. Vorba este valabilă pentru cei care încasează şutul. Sau a fost, pentru că la ACS Poli Timişoara un pas înainte fac şi cei care le dau un şut în fund şefilor echipei. Protagonişti ai unei întâmplări cum rar ţi-e dat să vezi chiar şi prin vestiarele echipelor săteşti, jucătorul Jose Furtado şi preşedintele clubului Florenţiu Staicu rămân în aceeaşi barcă.

furtado

Atacantul adus la ACS Poli de specialiştii Călin Rosenblum şi Valentin Velcea mai poate demonstra că nu este o mare păcăleală, aşa cum a arătat-o la fiecare apariţie în tricoul echipei timişorene. Şansa îi este oferită de antrenorul Aurel Şunda. Mai exact, jucătorul şi tehnicianul lui ACS Poli s-au înţeles ca acesta să-şi mai facă apariţia pe teren în tricoul timişorenilor în jocul cu Gaz Metan Mediaş. Atacantul i-a dat asigurări lui Şunda că este în formă maximă şi crede că va reuşi să înscrie în poarta găzarilor, ceea ce ar însemna că va rămâne în lotul lui ACS Poli până la finalul returului. În caz contrar, dacă nu va înscrie, Furtado va pleca de la echipă fără vreo pretenţie materială.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

xyz a spus: (februarie 18th, 2014 at 11:39 )

Experiente ……made conducere de 2 bani si antrenor 0 barat ! Paradox insa……..Furtado e mai bun decat himcinschi . Culmea , s-a pornit ca ne trebuie varf de atac , s-au adus 2 varfuri dar BOANTE asa ca solutia e tot …. furtado . JEGOSII DIN CONDUCERE PE BANII NOSTRI FAC EXPERIENTE !

Dutu a spus: (februarie 18th, 2014 at 13:43 )

Incredibil ce se poate intampla la clubu asta dar ce ne miram cand clubu e condus de nestiutori si de pensionari care traiesc din amintiri asa conducere asa echipa

dragan a spus: (februarie 18th, 2014 at 17:06 )

din cate vad, acs poli e o echipa facuta pentru rosemblum, velcea, staicu si bungau. toti sunt pusi politic. mare pacat. dar asta e, stadionul va ramane gol in continuare. iar rezultatele vor fi in cel mai bun caz mediocre, asa cum sunt si acesti indivizi.

HA-HA-HA-HA .. a spus: (februarie 18th, 2014 at 19:07 )

ce as rade sa dea asta gol,ce moace ar face toti cei 15-20 sau cati sunt in „parlamentul” de conducere a lui POLI ! oricum, nu trebuie sa fi fost vreo data la un meci de fotbal sa-ti dai seama ca Furtado E TOTUSI MULT MAI BUN, decat Stanciu si Himcinscki la un loc…..

@HA-HA-HA-HA .. a spus: (februarie 18th, 2014 at 19:12 )

asa sa fie, cum spui tu. dar, din ce am vazut pana acum, baiatul asta e purtator ilegal de tricou de fotbalist. bine ar fi sa ai gura de aur si furtado sa inscrie un gol de trei puncte la medias. mai mult decat a le inchide gura unora, conteaza rezultatele echipei.

Intamplari adevarate.......din fotbal ! a spus: (februarie 18th, 2014 at 20:24 )

Pt. cei care scriu si citesc, dar nu prea au tangenta cu fenomenul fotbal,va povestesc o intamplare: se facea ca intr-un an, iarna , dupa tur in divizia B din Romanica, era unul golgeter peste ambele serii cu 10 goluri marcate, desi juca la o echipa de mijlocul clasamentului si il chema Rover Carstea Si numai iata ca pe acest baiat il transfera tocmai POLI TIMISOARA! S-au facut planuri mari cu el, pregatire serioasa de iarna, dar ce credeti dvs. cand a marcat el primul gol la POLI? Deabia in etapa a zecea !

drucker-despre cum se fac bani la ACS a spus: (februarie 19th, 2014 at 11:04 )

1- esti numit pe amicitii sau politic manager la ACS ,echipa sustinuta din bani publici
2-primesti pe mana un buget frumusel pt transferuri .
3-nu ai nici un stres pt ca seful tau e un pensionar senil (Bungau)
4-astepti
5-in momentul cand un impresar obscur iti propune un jucator si mai obscur , accepti pt ca vei incasa un comision gras de la impresarul jucatorului .Cu cat salariul jucatorului e mai mare , cu atat comisionul incasat de tine e mai gras .
Cu cat mai multi jucatori obscuri cu atat mai multe comisioane.
6-riscuri nu sunt ,cui sa dai socoteala ,lui Bungau sau Jackie ?
ha ha ha !

Sant curios cat vor mai fi prostiti timisorenii .Probabil nu mult timp ,tribunele de pe Paltinisanu vesnic goale spun tot .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top