Un băiat de 13 ani a încercat să repete acasă o scamatorie văzută la un spectacol de circ, dar a ajuns la spital cu răni grave. Părinții lui au fost amendați de polițiști, pentru că nu l-au supravegheat!
Băiatul, de loc din satul Târgoviște, lângă Lugoj, a fost impresionat de un spectacol de circ pe care-l văzuse la căminul cultural din Balinț. Protagoniștii acestuia au fost niște artiști care au prezentat un spectacol cu flăcări. Odată ajuns acasă, copilul a vrut să încerce și el scamatoriile văzute. A băut niște benzină dintr-o sticlă aflată în gospodărie, apoi a aprins un cocean, pe care a încercat să-l stingă suflând peste el combustibil. Din nefericire pentru el, s-a ales cu arsuri de gradul I și II pe toată fața și pe mâini. Cei care au sunat la 112 au fost chiar părinții băiatului, șocați de isprava fiului lor. Micul scamator a fost transportat la spitalul din Lugoj, unde medicii spun că e posibil să rămână cu cicatrici pe viață. Părinții au primit și o amendă de 200 de lei de la polițiști, pentru că nu și-au supravegheat îndeaproape odrasla.
Comentarii prin facebook