Am scapat de „ingeri”, de cocalari cine ne salveaza?

Am aflat cu satisfacție că „Îngerii Galbeni” au fost puși cu botul pe labe de o hotărâre a Consiliului Local Timișoara, că mai mulți politicieni responsabili au luat „Calu”* de coarne și au interzis ridicarea de autoturisme din parcările supermarketurilor. Retailerii nu mai pot angaja firme de ridicare și tractare pentru a-și face ordine în propriile parcări, pentru aceasta trebuind să-și monteze bariere și să-i taxeze pe șmecherii care își lasă mașinile peste noapte sau gratis cât au treabă prin oraș. Aș zice că s-a făcut o treabă bună pe jumătate, ceva în genul acelor reglementări ce au făcut Poliția atât de timorată după 1989. Ca să nu se mai facă abuzuri ale forțelor e ordine, ca înainte de revoluție sub numele de Miliție, noua Poliție nu putea face mai nimic, de se putea urina cocalarul pe chipiul organului, că reacția legii nu exista din tot felul de prudențe absurde.

Soluția ridicării de autoturisme – oriunde în oraș, nu numai în supermarketuri – nu trebuie să dispară sub un val de emoție populară speculată politic. Poate că în afară de „îngerii” ăia palizi în branșă mai lucrau și firme care se purtau profesional cu șmecherul din parcare. De ce trebuie să luăm o măsură care interzice ceva și firmelor corecte, pentru a sancționa o firmă cu abuzul în sânge? Îmi și imaginez ce va aduce această hotărâre de consiliu în ceea ce înseamnă lipsa de reacție a supermarketurilor față de încălcarea regulilor. În subterana de la Auchan mai vedeam din când în când o mașină cu roțile blocate pentru că a parcat pe loc destinat persoanelor cu handicap. Era o minimă satisfacție într-o societate ce pune nesimțirea și tupeul pe primele poziții în scara valorilor. De acum să vedeți cum se vor umple parcările cu „handicapați” cu numere de înmatriculare de TM, MH, GJ, AR, să ți se rupă inima, înconjurat de atâta „suferință”.

Pe de altă parte, de ce autoritățile nu reacționează la fel de prompt la alte nevoi cetățenești, ci doar la cele ale automobiliștilor aflați oricum într-o mai mică sau mai mare culpă? Din acest motiv am spus că s-a făcut pe jumătate dreptate. Cealaltă jumătate care ar proteja pietonul, proprietarul de imobile cu intrare la garaj, biciclistul ș.a.m.d așteaptă să primească o la fel de mare atenție din partea consiliului local, precum au primit contestatarii de „îngeri galbeni”. Pe o femeie cu copilul în cărucior cine o ajută când nu poate folosi trotuarul din cauza mașinilor parcate în batjocura pietonului? Bun, mi se va zice că pentru asta există lege, există poliție locală, există 283,79 procese-verbale de amendă rupte… mi se rupe mie de ce-mi va spune autoritatea locală, dacă pe veci de acum încolo nimeni nu-mi va oferi un telefon la care să sesizez problema, iar în următoarele 15 minute să existe și o reacție, să vină o firmă care să ridice autoturismul nesimțitului care-a parcat pe trotuar, fie că firma se numește SDM ori „îngerii” ăia galbeni!

La o școală de pe Bd. Cetății, platoul de afluire și defluire a elevilor spre și dinspre sălile de clasă este ticsit de mașini, sub privirea polițiștilor de la Secția 4. Părinții și copiii trebuie să lustruiască portierele celor care nu pot dacă nu parchează „la scară”? Și dacă m-aș plânge, cu ce m-aș alege, d-le primar Nicolae Robu? Când vreau să intru în garaj, acasă, și nu pot din cauza unuia care a parcat în fața intrării, eu ce variante aș avea, d-le vice Stoia? Vine cineva să mă ajute sau trebuie să fiu liniștit că matale și ceilalți aleși ați rezolvat anul ăsta problema cu „Îngerii Galbeni”? Bine, nu pe mine mă plâng acum, că eu am ce să fac: pun rapid mâna pe telefon și îl sun pe consilierul Alfred Simonis, cel ce-a dus lupta sfântă cu „Îngerii”. Dar cetățeanul majoritar ce face, că nu putem să-l tranformăm pe domnișorul Freddy în operatoare de call-center?!

*porecla patronului de ”îngeri”

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

25 de minute ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

2 ore ago

Aveți grijă la apometre! Fără a fi izolate pot îngheța

Aquatim readuce în atenția clienților o serie de recomandări importante pentru protejarea instalațiilor de apă…

4 ore ago

Lucrări complexe la Liceul Henri Coandă. Investițiile depășesc 30 de milioane de lei

Lucrările de reabilitare efectuate la campusul Liceului Henri Coandă sunt în curs de derulare. Investiția,…

4 ore ago

Judecătorii CCR puşi de PSD blochează încă o dată reforma pensiilor speciale ale magistraţilor

Curtea Constituţională nu a luat nici astăzi o decizie pe legea privind pensiile magistraților, după…

4 ore ago

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

5 ore ago