Batranetile urate ale fostului liberal Calin Popescu Tariceanu

„Liberalii numără ideile, nu oile”, spunea în urmă cu aproape doi ani Călin Popescu Tăriceanu, cu referire la intrarea lui Gigi Becali în partid. Remarcabilă și, totodată, inspirată replică la „becalizarea” PNL, cu aportul decisiv al lui Crin Antonescu. În pofida opoziției, Tăriceanu nu părăsea partidul la acea vreme. Probabil nu credea că e cazul ca, pe lângă idei, să mai numere partide și chiar neveste, în timp ce alții numărau oi. Avea pe atunci trei partide în CV și patru neveste. Acum a ajuns la patru partide (unul în formare) și cinci neveste.

tari

N-a plecat la acea vreme, probabil fiindcă PNL se pregătea să ajungă la putere, așa cum s-a și întâmplat, de altfel. În schimb, Tăriceanu a plecat în momentul în care PNL s-a retras de la binefacerile puterii. Un gest mai mult decât surprinzător. Fiindcă, orice s-ar spune despre Tăriceanu, era (sau părea) un liberal pur-sânge. (Și partidele pe care le-a mai frecventat, PNL-AT și Noul Partid Liberal tot de sorginte liberală erau.) Provenea dintr-o veche familie liberală, cu un tată vitreg (Dan Amedeo Lăzărescu) liberal de marcă, cu o carieră umbrită însă de colaborarea cu Securitatea.

În fine, față de ciudații care populează scena politică, Tăriceanu avea ștaif, avea ținută și eleganță în comportament și limbaj. Nu are sclipirea oratorică a lui Antonescu, dar nu recurge nici la glumițele de spatele blocului ale lui Ponta. Mai mult, a fost un bun premier, e drept fiind favorizat și de climatul economic mondial. Nu știu ce ar fi făcut însă în perioada pe care a gestionat-o Emil Boc.

Toate acestea însă au fost șterse cu buretele de comportamentul din ultima perioadă al lui Tăriceanu. Ura ascunsă și invidia la adresa lui Crin Antonescu parcă i-au luat mințile. Fostul premier și președinte al PNL a ajuns, într-un fel absolut halucinant, un fel de argat la curtea PSD. Pentru o trecătoare funcție de președinte al Senatului și în iluzoria speranță într-o candidatură la președinție, Tăriceanu va fi nevoiut de acum încolo să percuteze la poruncile lui Zgonea, Mazăre, Vanghelie sau mai știu eu ce baron PSD-ist. Că de ordinele lui Ponta se pare că ascultă de mai multă vreme. El, care a reușit să stea drepți în fața lui Traian Băsescu, în perioada în care toată lumea îi stătea la picioare, să ajungă acum să danseze după cum îi cântă Oprișan, Nicușor Constantinescu sau alți penali roșii!

Înaintând în vârstă, cei mai mulți dintre oameni devin mai înțelepți. Odată cu vârsta, cei mai mulți dintre oameni devin mai buni, mai chibzuiți. Tăriceanu nu face parte din această categorie de oameni. Din păcate pentru fostul liberal, el îmbătrânește urât, plin de ranchiună și pizmă. (sursa foto: www.stiripesurse.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Violeta a spus: (martie 10th, 2014 at 17:52 )

Tariceanu a fost cel mai de stanga premier dupa Vacaraiu,din toata istoria postdecembrista

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 10th, 2014 at 19:24 )

DA VIOLETA TĂRI MOȘUL TE ȘI FREACĂ DACĂ VREI DOAR TREBUIE SĂ-I LAȘI ADRESA BĂBĂCIUNE CE EȘTI!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

maria lita a spus: (martie 11th, 2014 at 02:47 )

Si acum daca Mos Tariceanu este viitorul candidat la presidentie ce fac cele 5 neveste rubensiene ? Se trag de par, care ajunge prima in fotoliu rosu.?…….

Ziaristule de pe terasa 8989 a spus: (martie 12th, 2014 at 06:25 )

ziarika de pe terassa xxx 8989, invidia te roade pe tine ca stind pe terasa nu ai agatat nimic, nimic babaciuni! vezi la Tari s-au batut nevestele la agatat si la batrantete! pentru tine nici la tinerete nu au percutat!!! INVIDIE! INVIDIE!

widoqq a spus: (martie 12th, 2014 at 08:37 )

Este ce l mai gretos momemt politic de la revolutie. PSD perverteste orice pentru putere. Cum arta si Ponta… zici ca e un tigan borat care a mai facut o invarteala!

Başpunar a spus: (martie 15th, 2014 at 14:45 )

Ruşinea naţională poartă un nou nume, Călin Popescu-Tăriceanu, ce evidenţiează mediocritatea omului, fiind alături de Victor Ponta – „dottore” PSD şi ciuma roşie (PSD-UNPR-PC, beneficiarul unui sistem perpetuat încă din perioada comunistă, în care de altfel astfel de personaje propovăduiau cu cerbicie marxism-leninismul. Trebuie să înceteze minciuna, dezinformarea şi manipularea tov. Victor Ponta – „dottore” PSD şi a ciumei roşii (PSD-UNPR-PC)! Să vă fie ruşine! Politica „attack dog” (câine de atac) de a irita, de a băga băţul prin gard, a ciumei roşii (PSD-UNPR-PC) nu poate păcali decat pe proşti… P.N.L. şi d-l Crin Antonescu au dat dovadă de verticalitate, corectitudine şi onestitate. Sper să-i țină!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari

Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara s-a inaugurat vineri noul terminal plecări externe din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, care devine cel mai modern aeroport din țară. Investiție cu fonduri europene, aceasta marchează intrarea României în Schengen cu transporturile aeriene și maritime.  La eveniment au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, primul ministru, Nicolae Ciucă, șeful Senatului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen
Ținând cont de temperaturile diurne exterioare, prognozate pentru perioada imediat următoare, ridicate, ziua, și ceva mai scăzute, pe timpul nopții, Colterm anunță că  modifică parametrii de furnizare a încălzirii, pe rețeaua secundară de termoficare. Astfel, începând de astăzi, 29 martie 2024, se  reduc parametrii de furnizare a energiei termice, de la 40 la 37 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm reduce parametrii de furnizare a încălzirii
Una dintre cele valoroase piese din colecția armelor albe expusă de Muzeul Naţional al Banatului este sabia familiei nobiliare Osztoics. Aceasta face parte din expoziția temporară „𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞. 𝐀𝐫𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢„, aflată în mansarda B1 a muzeului. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Top