Cafekultour, de zece ani in cafenelele din Timisoara / PROGRAM

Devenită o tradiție pentru timișoreni, Săptămâna Cafenelelor se pregătește intens pentru aniversarea unei „vârste” rotunde: zece ani. În fiecare primăvară, Cafékultour coboară actul artistic în cafenele și baruri, pentru a fi mult mai aproape de public.

cafekultour-Plakat

Cafékultour a apărut în 2005, din lipsa unor spaţii culturale alternative în oraş. De atunci, barurile şi cafenelele au devenit locuri consacrate de întâlnire cu publicul tânăr, deschis faţă de noile forme de expresie culturală şi artistică. Evenimentul organizat în parteneriat de Institutul Francez şi Centrul Cultural German a ajuns acum la ediția cu numărul zece. „Ne-am propus să cucerim definitiv inimile timișorenilor şi să oferim, de-a lungul celor şapte zile, un program cultural foarte variat, care promovează multiculturalitatea, prin concerte, muzică clasică, expoziţii, dans, performance vizual şi filme”, spun organizatorii. Cafekultour pleacă la drum sâmbătă, 5 aprilie, și se va termina vineri, 11 aprilie. Anul acesta, din program lipsește teatrul, însă înlocuitorul este redutabil și vine în pași de flamenco. Fiecare moment de dans spaniol va fi introdus pe versuri de poezie românească, într-o îmbinare cu adevărat inedită. Artiștii vin tocmai din Spania: Violeta Bario Collado (dansatoare), Julian Lorenzo Herrero (voce) și Jose Manuel Gomez Castilla (chitară). Un alt moment interesant va fi pe 6 aprilie, în mansarda Bastionului Theresia, unde compozitorul și pianistul timișorean Teo Milea și artistul vizual german Kurt Laurez Theinert vor prezenta un spectacol de lumină și muzică. „Îmi doresc tare mult o ceaşcă de cafea pe pianul la care voi cânta”, spune Teo Milea. „Acest proiect este un avantaj pentru candidatura Timișoarei la la titlul de capitală culturală europeană. Parteneriatele de acest gen sunt vitale pentru reuşita unui astfel de demers”, a declarat Daniel Malbert, directorul Institutului Francez din Timişoara.

Program:

Sâmbătă, 5 aprilie
Germania – Franța – România
DJ Sets: DJ Rob Bankz, DJ Oof și DJ
ora 22 – Amplificat (str. Vasile Alecsandri 7)

Duminică, 6 aprilie
Cehia
Preview expoziție: “Film Poster Is Not Dead“
ora 15 – Mokum Cafe (str. Eugeniu de Savoya)
Germania – România
Performance vizual pe muzică de pian: Kurt Laurenz Theinert și Teo Milea
ora 19 – Mansarda Bastionului Maria Theresia (str. Martin Luther 4)

Luni, 7 aprilie
Cehia
Concert: J
ora 19 – Aethernativ Café (str. Mărășești 14)

Marți, 8 aprilie
Germania – Austria
Expoziție foto “Kaffeehauskultur” și muzică live: Hans Hochheim, Andrei Ciuleac și Remus Turcu
ora 19 – Cafeneaua Verde (Str. Coriolan Brediceanu 2)

Miercuri, 9 aprilie
Polonia – Marea Britanie – România
Proiecții de filme: filme scurte, artistice, documentare, videoclipuri
ora 19 – Cuib d´Arte (str. Mărășești 14)

Joi, 10 aprilie
Spania
Café Flamenco: Violeta Bario Collado, Julian Lorenzo Herrero și Jose Manuel Gomez Castilla
ora 19 – Porto Arte (Pod Maria)

Vineri, 11 aprilie
Franța
Concert: TNT
ora 22 – Manufactura (Splaiul Tudor Vladimirescu 9)

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UVT, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat – Aufbruch in die Moderne” (Pe urmele germanilor în Banat – Începuturile modernității), susținută de prof.univ.dr. Anton Sterbling, sociolog, scriitor și membru fondator al Grupului de Acțiune Banat. Evenimentul a fost organizat de Facultatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UVT, cu profesorul Anton Sterbling
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat – Aufbruch in die Moderne” (Pe urmele germanilor în Banat – Începuturile modernității), susținută de prof.univ.dr. Anton Sterbling, sociolog, scriitor și membru fondator al Grupului de Acțiune Banat. Evenimentul a fost organizat de Facultatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UVT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Top