FC Juventus Timisoara, clubul in care fotbalul este iubit

Într-o perioadă în care investitorii nu se mai înghesuie să investească în fotbalul juvenil, la Timişoara a fost lansat clubul privat FC Juventus. Iniţiativa îi aparţine lui Antonio Bădescu, cel care vrea să ofere o nouă dimensiune la nivelul cluburilor care se ocupă de creşterea copiilor şi juniorilor.

juventus

Înfiinţată în 2013, echipa a fost prezentată oficial săptămâna aceasta. „Noi iubim fotbalul!”, este mesajul care îţi atrage atenţia atunci când priveşti fanionul oficial al clubului. Echipamentele de joc în care sunt îmbrăcaţi micuţii şi staff-ul noului club arată că la FC Juventus fotbalul chiar e iubit. Alături de Antonio Bădescu, la FC Juventus mai activează câteva nume cu greutate în fotbalul juvenil. Este vorba despre Dorel Maşcovescu, antrenor recunoscut pentru creşterea a numeroase generaţii de juniori la Poli sau Electrica, Lucian Popescu, fostul atacant crescut de Poli, dar care s-a remarcat în prima ligă din Croaţia, în prezent om de fotbal cu conexiuni în fotbalul european, şi Cristi Moraru, cel care se ocupă de pregătirea juventinilor, un antrenor tânăr, dar care are experienţa unui club cunoscut din Germania, Alemannia Aachen. Până acum, noul club se laudă cu trei grupe de juniori născuţi în anii 2002, 2005 şi 2006. Generaţia juniorilor născuţi în 2002 este printre cele mai talentate din regiune, micuţii fotbalişti pregătiţi de Cristi Moraru terminând, anul trecut, pe locul 11 Fragaria Cup, o cunoscută competiţie dedicată echipelor de juniori.

Se ştie că o veche meteahnă a fotbalului juvenil din România este legată de extrem de puţinele competiţii oficiale dedicate copiilor. Dacă juniorii născuţi în 2002 participă în Interligă şi în campionatul dedicat juniorilor D, situaţia se complică pentru juniorii născuţi în 2005 şi 2006. Practic, pentru aceşti juniori, AJF Timiş nu are în calendar nici măcar o competiţie. Pentru a obişnui juniorii cu jocuri oficiale, obligatorii chiar şi la acest nivel de vârstă, FC Juventus Timişoara va organiza, în premieră, un campionat pentru juniori Under 8 şi Under 9, la care vor participa echipe importante de juniori din Sibiu, Hunedoara, Oradea, Reşiţa, Sânnicolau Mare sau Arad. Competiţia se va intitula „Vest Liga”, iar startul se dă în 29 martie, urmând ca jocurile să se desfăşoare în sistem tur-retur, participarea echipelor fiind gratuită.

Juniorii de la FC Juventus se pregătesc pe arena din Covaci, ultima construită în judeţul Timiş în ultimele trei decenii. Stadionul din Covaci este prevăzut cu toate utilităţile necesare unei echipe pentru a face performanţă, diriguitorii Fortunei, echipa care a ajuns până în Liga a II-a, investind acolo aproximativ jumătate de million de euro acum câţiva ani. Cei 50 de juniori se deplasează până la Covaci cu un microbuz şi sunt luaţi din mai multe puncte ale oraşului, astfel că părinţii nu trebuie să se deplaseze până stadion cu maşinile personale.

Antonio Bădescu va veni, începând cu 2015, cu un concept nou în fotbalul juvenil. Este vorba despre părinţii socios, aşa cum ne-a declarat preşedintele clubului timişorean. În prezent, părinţii copiilor nu sunt nevoiţi să achite nicio taxă către club, dar, de anul viitor, se va percepe una. Ideea este, după cum spune oficialul lui FC Juventus, să-i fidelizeze pe părinţii copiilor, care trebuie să înţeleagă că formaţia timişoreană are obiective clare. Cum oficialii clubului vor să meargă doar pe ideea creşterii de juniori, pe viitor vor apărea şi parteneriate cu echipe din judeţul Timiş, iar formaţiile respective vor activa nu mai jos de Liga a IV-a.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

adi a spus: (martie 12th, 2014 at 15:03 )

reputatia proasta a celor ce se ocupa de copii + locatia proasta,departe de timisoara

@adi a spus: (martie 12th, 2014 at 15:28 )

ai dreptate, adi. mascovescu, cel care a crescut enspe mii de generatii de fotbalisti are reputatie proasta. tocmai de asta, ca a crescut fotbalisti. dar asa e pe la noi, oricine face ceva bun indomeniul sau are reptutatie proasta. locatia proasta? inseamna ca tu priveste fotbalul doar de la televizor. da, nu sunt conditiile de la academia barcelonei, dar stadionul de la covaci chiar are toate dotarile pentru a face fotbal de performanta, chiar si la nivel de copii si juniori. mai spui ca e departe de timisoara. sa zicem ca e asa, dar vad ca transportul e asigurat de club. daca pentru tine inseamna departe 6 kilometri, ce pot sa mai spun.

Druckerul din Mehala a spus: (martie 12th, 2014 at 15:32 )

Interesant …cand a castigat Razvan Burleanu sefia FRF , m-am uitat pe profilul lui de pe FB si am vazut printre preferintele lui pe Juventus Timisoara . Multi timisoreni nu am auzit de echipa , Razvan ii avea pe FB .

@Druckerul din Mehala a spus: (martie 12th, 2014 at 15:52 )

e ceva rau in asta. burleanu ii are pe astia de la juventus iar dumitru dragomir, sandu, kasai etc ii au pe astia de la acs. cum e mai bine? ca microbist, iti spun sincer ca m-as bucura sa stiu ca burleanu ii are pe astia de la acs. sau ii are?

Druckerul din Mehala a spus: (martie 12th, 2014 at 16:33 )

sandu, dragomir , kasai , nu iubesc Banatul , au facut totul ptr a ne termina . Sa speram ca Razvan va fi altfel de om .

Maria Maria a spus: (martie 13th, 2014 at 12:44 )

Nu se pomeneste nimic de domnul Sandu care a antrenat copii nascuti in 2002 si care a fost sufletul echipei…..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top