Pirtea a negociat direct cu Ponta o candidatura pe Colegiul III Deputati!

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, admite că a negociat cu liderii PSD o eventuală candidatură pe Colegiul III Deputaţi Timişoara. Pirtea susţine că propunerea a venit direct de la premierul Victor Ponta, dar spune că, totuși, că nu vrea să renunţe la funcţia de rector.

marilen pirtea

Marilen Pirtea spune că lucrurile s-ar putea schimba doar dacă s-ar promite o finanţare importantă pentru UVT. „Am avut unele discuţii la nivel de Bucureşti, cu premierul şi alţi lideri. Am fost contactat, dar nu am discutat nimic la nivel local. Nu am luat nicio decizie. Momentan sunt rectorul UVT şi nu vreau să renunţ la funcţia de rector. Voi face orice ca să sprijin UVT, dar nu voi renunţa la funcţia de rector”, ne-a declarat Pirtea. Întrebat expres dacă va candida sau nu din partea USD pe Colegiul III Deputaţi Timişoara, rectorul Universității de Vest a lăsat o portiţă deschisă. „Se poate întâmpla orice, nu pot exclude nimic, dar trebuie să vină ceva extraordinar în avantajul universităţii, finanţarea a ceva mare, alocarea unor sume mari pentru investiţii. Într-un asemenea context, binele instituţional primează. Nu ştiu ce se va întâmpla”, ne-a mai spus Pirtea. În trecut, acesta a fost considerat un apropiat al PDL.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

gaudeamus a spus: (martie 24th, 2014 at 18:02 )

Tare de tot. A negociat direct cu dl.Ponta !?? Pai dl.Ponta stie ca domnia sa are sange portocaliu ? Chiar asa ?!!! O fi blestemat Colegiul 3 ca sa nu aiba un candidat PSD ? Dr.Birsasteanu ar fi castigat sigur. Cu dl. respectiv cred ca va fi o problema , o mare problema ! Parerea mea.

dan a spus: (martie 24th, 2014 at 21:26 )

ma Gaudeamu greu de cap mai, doctori astia isi scimba singele dupa cum bate vantu,amandoi sa-si vada de doctoratu lor dacas oameni de caracter,daca is comunisti normal ca trebuie ajutati tov. lor de breasla.

Flo S. a spus: (aprilie 8th, 2014 at 08:38 )

daca nu stiti ce vorbiti, stati in banca voastra. Dl. Pirtea este cel mai in masura sa ocupe orice functie publica, la nivel inalt, pentru a resuscita atat invatamantul din tara asta cat si tot ceea ce inseamna Timisoara. Cu incredere as merge pe mana lui.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş

Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

pod ISHO

Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă

Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Aprilie este o lună aglomerată pentru grădinarii harnici, în care se pot realiza multe lucrări de întreținere și de plantare în grădină. Specialiştii de la SC Horticultura oferă câteva sfaturi pentru îngrijirea grădinii în această lună. Principalele lucrări în grădină din această lună sunt: Se aplică tratamente fitosanitare. Se plantează arbori și arbuști. Se continuă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura

Top