„Revolutia” de la ACS Poli s-a transformat intr-o rotatie a cadrelor

Ceea ce se spera a fi o mare revoluție la clubul ACS Poli s-a transformat, în final, într-un mare fâs. Au venit doar doi oameni, Ioan Timofte și Dan Alexa, și a plecat Călin Rosenblum, se pare singurul țap ispășitor pentru toată debandada care a avut loc la club.

DSC_0356

Toată lumea aștepta cu mari speranțe o schimbare profundă, din temelii la ACS Poli Timișoara, după un sezon aproape catastrofal, în care la club s-a instaurat o debandadă fără margini. În cele din urmă, marile schimbări n-au mai avut loc, iar cei care au contribuit la căderea echipei au rămas bine-mersi în club. Miercuri la amiază, primarul Nicolae Robu și președintele CJ Timiș, Titu Bojin, au prezentat noul staff al clubului ACS Poli Timișoara. Astfel, Consiliul Director este format din: Ioan Timofte – președinte; Florențiu Staicu și Valentin Velcea – vicepreședinți; Ioan V. Ionescu, Ioan Miculaș, Viorel Boiț, Călin Dobra – membri. Așadar, singura noutate este Timofte, ceilalți având funcții și în trecut în club. Ovidiu Maier va prelua funcția de director admInistrativ, el până acum având funcția de organizator de competiții în cadrul Consiliului administrativ. Petru Mușat a fost promovat director sportiv, în locul lui Călin Rosenblum, din poziția de șef competiții-licențiere. Rosenblum este singurul care pleacă cu totul din club, rămânând doar director adjunct la Liceul Sportiv. Noul antrenor principal Dan Alexa va fi ajutat de Sorin Vlaicu, Ionuț Stelescu – preparator fizic, Petru Țurcaș – antrenor cu portarii și Cosmin Petruescu – analist. Aurel Șunda se întoarce la Centrul de copii și juniori din cadrul clubului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

Un drucker a spus: (martie 19th, 2014 at 13:57 )

La ASU s-a facut tot asa o rotire de oameni pe functii astfel atacantul a fost bagat in poarta si portarul trecut in atac! Apoi unii jucatori au trecut in galerie si unii din galerie au trecut in teren! Si culmea echipa a castigat chiar si asa impotriva eternei rivale Cocosu Ortisoara! Apoi s-a terminat rachia si am mers acasa…ma rog unii au ajuns la facultate pe Popa Sapca…

debanat.ro a spus: (martie 19th, 2014 at 14:23 )

Cale batuta spre desfiintare!

SAM a spus: (martie 19th, 2014 at 14:49 )

la felul cum gandesc liderii timisoarei le garantez celor doi nou veniti un esec rasunator…….poli a fost asasinata de politicieni si suporteri politici

poli56 a spus: (martie 19th, 2014 at 16:49 )

in Timisoara mai bine s-ar infiinta un campionat al partidelor politice sau mai bine in toate judetele din tara

alb-violet a spus: (martie 19th, 2014 at 17:53 )

Petruescu analist?! Ce stie sa analizeze acest Petruescu.Daca stie cineva ce stie acest mediocru sa analizaze va rog sa-mi spuna si mie.Ce functie este aceasta???

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 19th, 2014 at 18:26 )

VEDEM NOI DUPĂ MECIUL CU VASLUI ȘI AFTER MY FRIENDS! SO HAI POLI TIMIȘOARA VICTORIE CU VASLUI ȘI SUCCES ÎN LIGA1!YESSSSSSSS!YESSSSSSSS!YESSSSSSSS!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sorin a spus: (martie 19th, 2014 at 18:39 )

@alb-violet
Esti nedrept si vorbesti in totala necunostinta de cauza !

VM a spus: (martie 19th, 2014 at 19:26 )

toate obsesiile lui robu vor deceda mai devreme sau mai tarziu.

drucker a spus: (martie 19th, 2014 at 19:51 )

Sa ne reamintim :

-primul antrenor principal Petruescu e inlocuit de V Velcea , dar nu pleaca , ci ramane ,desi Velcea vine cu propriul secund Stoicov.
-Velcea e demis si inlocuit de Sunda ,care vine din afara clubului ( oprindu-se intai la centrul de juniori ).Velcea nu pleaca si e avansat director .
-Sunda e demis si inlocuit de Alexa , dar nu pleaca din club ci se intoarce la centrul de copii.

In concluzie : ACS a doborat un nou record , e probabil singurul club din lume cu 4 antrenori PRINCILALI in staf :
-Petruescu
-Sunda
-Velcea
-Alexa
Oare daca Alexa nu va avea rezultate , va ramane si el in staf ?
Cred ca da, fiindca posturi se pot infiinta , fara numar .

LA VREMURI NOI....... TOT NOI !!!!!!!!!!!!1 a spus: (martie 19th, 2014 at 20:27 )

La vremuri noi …tot noi.
Ca la noi la nimeni.Nici macar din greseli nu am reusit sa invatam nimic,am ajuns jucaria politicienilor locali,a unor oameni care nu au habar de fenomen,se ghideaza dupa sloganul ,,DUPA NOI POTOPUL” ca doar nu dam bani de la noi de acasa.

drukeria a spus: (martie 19th, 2014 at 21:17 )

Nu doar Robu este vinovat pentru ceea ce se intampla la club,lui Bojin de ce nu ii spargem oale in cap? Din ce partid fac parte :Mihut,Bungau,Maier ? Velcea pe cine pupa,pe Robu? nu,pe Bojin! Exista vreo persoana din partidul din care face parte Robu? Nu,nu exista decat din PSD!

drukeria a spus: (martie 19th, 2014 at 21:19 )

*Exista vreo persoana cu functie in club

love pnl a spus: (martie 19th, 2014 at 22:01 )

robu i-a dat-o lui rosenblum ca ala era de la psd. pe staicu la rotit in alta functie 🙂 isi bate robu joc de voi, looserilor 🙂

IREALIZABIL a spus: (martie 19th, 2014 at 22:05 )

Velcea a realizat ceva de ne imaginat pentru paulica: a promovat DE DOUA ORI DIN B in A !!!!!!! paulica lui mamica a promovat O SINGURA DATA din JUDET in D, cu SASE BLATURI, de pe locul DOI si cu CINCI ECHIPE DESFIINTATE ! Mamaaaa ce mult mai e pana departe !!!

ORICUM mult peste paulica a spus: (martie 19th, 2014 at 22:39 )

la fotbal ROBU e mult-mult peste paulica a lui mamica!

@SORIN a spus: (martie 20th, 2014 at 05:07 )

Sorine ….Petruescu Analist?! Poate sa ananalizeze de ce nu cresc Palmierii in Timisoara. Si nimeni nu este nedrept eu am avut de aface personal cu acest individ care nu este un om cinstit , este sustinut de cineva acolo sus .Poli nu are nevoie de oameni ca el in staff .Poli trebuie sa dea afara lingaii si atunci vor reusii sa devina un club de reputatie internationala. Hai Poli

polist a spus: (martie 20th, 2014 at 12:50 )

Sorine nu numai petruescu este sustinut ca antrenor la prima echipa si stelescu si turcas care este sustinut cand o sa si deie seama alexa ce slabi sant o sa fie prea tarziu fiti siguri daca vinea din iarna nu mai tinea nici unu din ei dar cum sant sustinuti de cineva asta e bafta multa alexa

suporter a spus: (martie 22nd, 2014 at 23:10 )

Fratilor … Petroescu asta e limbist adica le da cu limba pe la fund la toti ce vin la conducere si i spioneaza pe jucatori ce fac in tinpul liber … adica e sifonar , sau mai bine zis pindar ,,

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ucraina ne conduce în meciul din BJK Cup cu 2-0

România este condusă de Ucraina cu 2-0, după ce Elina Svitolina a învins-o pe Jaqueline Cristian cu 6-3, 7-5, vineri noaptea, în al doilea meci de simplu al întâlnirii de la Fernandina Beach (Florida), din calificările Billie Jean King Cup. Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) s-a înclinat după o oră şi 37 de minute...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ucraina ne conduce în meciul din BJK Cup cu 2-0
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Un nou parc se va realiza la Timișoara, în locul unde în prezent se află amenajarea șantierului de reabilitarea a Căii Bogdăneștilor, pe strada Ion Rațiu. Cei care realizează studiul de fezabiliate au oferit primele randări cu această investiție, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără. Anul trecut a fost scos la licitație contractul pentru realizarea studiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta noul parc de pe Calea Bogdăneștilor. Va avea locuri de joacă, dar și zone de practicat sportul
Intrat recent în PSD cu aşa-zisul său Partid Liberal, Raul Ambruş va primi funcţia de subprefect de Timiş. El îl va înlocui pe Sorin Ionescu, care a demisionat din funcţie pentru a candida la alegerile locale. Sincronizare perfectă! Joi, 11 aprilie, Sorin Ionescu a anunţat că demisionează din funcţia de subprefect, afirmând că nu poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trădarea are preţul ei. Ajuns PSD-ist din PNL-ist, Raul Ambruş va fi subprefect de Timiş
În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
Iulius Town devine epicentrul aventurii culinare, cu delicii din toate colțurile lumii, în acest weekend. Food Truck Festival se întoarce cu o ediție de primăvară, și aduce muzică, atmosferă vibrantă și arome senzaționale! Vineri, sâmbătă și duminică timișorenii sunt așteptați la Food Truck Festival, eveniment ce reunește în parcarea VIP din fața clădirii de birouri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Food Truck Festival aduce peste 25 de van-uri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
România este condusă de Ucraina cu 2-0, după ce Elina Svitolina a învins-o pe Jaqueline Cristian cu 6-3, 7-5, vineri noaptea, în al doilea meci de simplu al întâlnirii de la Fernandina Beach (Florida), din calificările Billie Jean King Cup. Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) s-a înclinat după o oră şi 37 de minute...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ucraina ne conduce în meciul din BJK Cup cu 2-0
Drumuri și Poduri Banat, divizia de construcţii a grupului Maxagro, a inaugurat vineri, la Sânandrei, o nouă stație ultramodernă de asfalt. Prin inaugurarea celea de-a treia staţii de asfalt, DPB devine cel mai mare furnizor de asfalt din regiune, oferind o capacitate de peste 700 de tone de asfalt/oră. Noua investiție va oferi asfaltul necesar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Drumuri și Poduri Banat, parte a grupului Maxagro, a inaugurat lângă Timișoara, o nouă stație de asfalt, de ultimă generație/FOTO
Sub egida Alianței Timișoara Universitară (ATU), Universitatea Politehnica Timișoara a organizat și găzduit vineri, 12 aprilie 2024, în Sala Senatului, o dezbatere cu tema „Universitățile timișorene:  educație și acțiune pentru sustenabilitate”, la care au fost invitate, alături de instituțiile de învățământ superior, instituțiile autorității publice și reprezentanții mediului economic. În deschiderea conferinței, moderată de conf.univ.dr....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educație și viitor sustenabil, la Universitatea Politehnica Timișoara
Top