Timisorenii fara case nu vor sa stea pe Polona! Inca o luna pentru depunerea cererilor

Fiindcă nu s-a înghesuit nimeni să depună cereri pentru repartizarea unei locuințe în blocul cumpărat pe strada Polonă, primăria prelungește perioada de înscrieri. Între timp, imobilul proaspăt renovat va fi păzit de polițiștii locali, pentru a nu fi devastat.

plona

În ședința de marți, consilierii locali au votat ca blocul de pe strada Polonă, cumpărat cu aproape un milion de euro de municipalitate, să fie păzit de polițiștii locali. „Având în vedere faptul că urmează a fi preluate cele 129 de locuinte achiziționate (…) se impune aprobarea unui post de pază la acest obiectiv, de la data preluării și până la data repartizării locuințelor (…) propunem ca Direcția Poliției Locale să asigure paza obiectivului”, se arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre votat în plenul de marți.

Blocul a fost cumpărat în luna noiembrie, la o licitație, însă după achiziționare primăria a constatat că imobilul este distrus în interior. După negocieri cu banca care l-a scos la mezat, s-a ajuns la soluția ca instituția financiară să-l repare pe cheltuiala ei, iar apoi municipalitatea îl va recepționa. „S-a finalizat reparația apartamentelor din blocul de pe strada Polonă, dar nu l-am preluat încă. Sunt unele neînțelegeri între BRD și firma care l-a construit, pentru o sumă de aproximativ 12.000 de euro. Angajații noștri au verificat și totul este ok în interior”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Edilul a anunțat și că va fi prelungit termenul până la care se pot depune cereri pentru o locuință în acel bloc, stabilit inițial până la 31 martie. Motivul, dincolo de întârzierea preluării imobilului, este că, până acum, solicitările pot fi numărate pe degete! Asta, deși sunt peste 6.000 de persoane pe listele de locuințe sociale ale PMT. „S-a întârziat preluarea blocului, deci am decis să prelungim perioada de înscrieri până în 30 aprilie. Până acum avem foarte puține înscrieri, nu a fost înghesuială foarte mare. E adevărat că sunt apartamente mici, dar sunt foarte bine puse la punct, arată ca nou-nouțe”, a mai declarat Robu. Apartamentele de pe strada Polonă vor fi repartizate, cu prioritate, tinerilor, iar zece dintre ele vor reveni angajaților instituțiilor publice din subordinea PMT, cu titlul de locuințe de intervenție.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Top