Timofte si Alexa, prezentati oficial miercuri, Velcea ramane la echipa

Primarul Nicolae Robu şi preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, s-au întâlnit, marţi, cu noua conducere a lui ACS Poli Timişoara. Discuțiile cu preşedintele Ioan Timofte şi antrenorul Dan Alexa s-au prelungit până după ora 22. Din vechiul staff va rămâne sigur în noua structură Valentin Velcea.

minge

Întâlnirea dintre finanțatorii echipei și cei care și-au asumat salvarea acesteia de la retrogradare a fost una amicală, în condițiile în care negocierile erau deja încheiate. Întrevederea s-a prelungit neaşteptat de mult, terminându-se după ora 22. Miercuri, Ioan Timofte şi Dan Alexa vor fi prezentaţi oficial. „A fost o întâlnire relaxată cu antrenorul Dan Alexa şi preşedintele Ioan Timofte. Valentin Velcea va rămâne în comitetul director, se va ocupa de partea organizatorică. Rămâne şi el în echipă”, ne-a declarat Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş. Primarul Nicolae Robu a fost mulţumit de discuţii şi speră ca ACS Poli să îşi revină, după ce a ajuns pe ultimele locuri ale clasamentului. „Totul este în regulă. A fost o întâlnire prietenească şi am stabilit ultimele detalii. Nu au fost probleme. Sperăm ca totul să fie bine”, ne-a spus Robu. La club, lucrurile s-au precipitat după înfrângerea de sâmbătă, cu FC Brașov, când echipa a luat gol în ultimele minute, deși era în superioritate numerică. Fostul antrenor principal Aurel Șunda a revenit la Centrul de copii și juniori, fostul președinte Florențiu Staicu și-a dat demisia, iar Călin Rosenblum s-a „retras”, după cum a spus marți, primarul Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

tot in alb-negru a spus: (martie 19th, 2014 at 08:14 )

Dan Alexa este clar ca nu mai continua ca jucator. Aunci este normal sa accepte aceasta oferta care il poate ajuta in cariera de antrenor, plus ca e la el acasa..Toata lumea stie ca actuala Poli de pe Paltinisanu nu mai este in spiritul celei din 2004-2010 cand era si Alexa jucator. Toata lumea isi doreste publicul aproape, Robu a fost prea orgolios la momentul potrivit (acum 2 ani), suporterii la fel..Inafara de niste interese la mijloc nu e nimic pentru echipa de pe Paltinisanu, lumea e satula de politic..

Egg a spus: (martie 19th, 2014 at 08:26 )

Asta este bataie de joc din bani publici!!! Domnule Primar,ne-ati dezamagit,cu siguranta ati mai pierdut un vot! „Marele” antrenor de ce nu isi cauta o echipa?? Aaaa sau nu il vrea nimeni si atunci ramane sa traga de la ACS bani publici?este strigator la cer ceea ce se intampla!

Egg a spus: (martie 19th, 2014 at 08:27 )

Ma refeream la Valentin Velcea

Anti Velcea a spus: (martie 19th, 2014 at 08:31 )

De cine este sustinut Velcea? Este cumva si el in partid? Am observat ca doar cei din partin raman la ACS : Bungau,Maier,Mihut…

F..ck Velcea a spus: (martie 19th, 2014 at 08:44 )

Velcea esti o panarama, nu ai nici o valoare, ai tras cu dintii de aceasta functie ,dar esti constient de faptul ca,s-a terminat „cariera” ta de antrenor!!! Aaaa..care cariera?!!?! Amatorismul :))) huaaa VV
Cei vinovati sunt Robu si Bojin,la aceasta echipa este vorba de interese politice,e totul pe față! Nici macar nu se deranjeaza sa mascheze acest lucru,macar asa,de ochii lumii. Sper ca vor plati cei care fac toate aceste lucruri!

ORI - ORI - ORI..... a spus: (martie 19th, 2014 at 09:08 )

ori ca ganditi asa, ori ca sunteti pusi de cineva(politic), ori ca aveti „lmeciuri” personale(ca si paulica…), nu puteti sterge realitatea: Velcea a promovat de doua ori la rand din B ! E ceva concret, care va fi greu de depasit !

Nostry a spus: (martie 19th, 2014 at 09:19 )

ma cheama Nostradamus,dar prietenii imi spun Nostry si vreau sa va spun ca tot secretul la POLI este sa nu retrogradeze; caci la anul se va uni cu ASU Poli si la ce jucatori sunt acolo si la cum sunt antrenati de paulica, se vor bate sigur, cu steoaia la titlu !

marian a spus: (martie 19th, 2014 at 09:31 )

” Mare antrenor ALEXA”, un analfabet, fara scoala. Cine poate crede ca un jucator poate fi un bun antrenor, direct la o echipa de Liga I, poate va ganditi sa-l cooptati si pe Udrea. Notati va rog: Liga-II-a, va asteapta.

@marian a spus: (martie 19th, 2014 at 10:35 )

daca esti asa sigur, pariezi pe ma-ta si nevasta-ta?

@marian a spus: (martie 19th, 2014 at 10:39 )

cum sa fie acs poli – POLI, ca aici sunt doar Alexa,Manssour,Mera,Scutaru,Poparadu,Popovici,Bellu,Gorobsov,O.Petre? Normal ca POLI sunt aia ai lui paulica, nu stiu cum ii cheama, dar cine mai stie asa amanunte ca numele jucatorilor,important ca ei sunt POLI, ca toti il stiu pe paulica care a fost vreo 20 de ani la POLI si a avut rezultate !

didi a spus: (martie 19th, 2014 at 10:53 )

Mare caracter si Velcea asta. Pupincuristi credeam ca se gasesc doar in politica, insa ce sa vezi ?
Exista si in sport !
Olandezule, esti o rusine !

Un drucker a spus: (martie 19th, 2014 at 12:24 )

Bai ASU bate Steau, bate Dinamo, bate Realu si Bate Barcelona la numarul de suporteri beti prezenti pe stadion! ASU is the pest!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 19th, 2014 at 13:05 )

EU INO ÎL SUSȚIN PE VELCEA! A ADUS 2 PROMOVĂRI LA POLI VOI CE AȚI ADUS NUMAI ACUZAȚI??!ȘI POATE FI FOLOSIT ORICÎND CA SI ANTRENOR SECUND!! DECI VELCEA RĂMÎNE LA POLI!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Top