Antonescu: „Eu l-am adus pe Ponta, eu il dau jos” / FOTO

„EuroCampionii” PNL au fost lansați, vineri, și la Timișoara, în același loc în care, înainte de alegerile parlamentare din 2012, Crin Antonescu și Victor Ponta plecau împreună să cucerească România. De această dată, într-o mare de fulare și baloane galbene, liberalii au pornit singuri să dovedească Parlamentul European.

lansare PNL 06

Artileria grea a PNL, minus primarul Sibiului, Klaus Iohannis, prezent doar pe mash-urile uriașe atârnate pe pereții sălii „Constantin Jude”, și președintele CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a venit vineri la Timișoara, pentru a lansa oficial candidații partidului la alegerile europarlamentare din 25 mai. Sutele de liberali „înarmați” cu fulare și baloane s-au așezat cuminți la locurile lor, sub privirile uimite ale celor care trăgeau de fiare în sala de forță. MC-ul evenimentului a fost Ciprian Bogdan, iar ca decor a servit o cupă aurie, de mari dimensiuni, plantată strategic pe un piedestal în mijlocul sălii. Spre deosebire de lansarea în formula USL din noiembrie 2012, când în boxe vuia „Thunderstruck”, a celor de la AC/DC, de această dată pentru prezentarea candidaților a fost preferată „Oda bucuriei”. Sub sloganul „EuroCampionii”, Adina Vălean, Renate Weber, Ramona Mănescu, Eduard Helvig și Cristian Bușoi au intrat în aplauzele celor aproximativ 1.000 de persoane venite din toate județele din sud-vestul României. A lipsit totuși, pentru ca formula să fie completă, Norica Nicolai.

Liderii de filiale au ținut apoi discursuri mobilizatoare și foarte optimiste. Ioan Cristina, șeful PNL Arad, cea mai slabă filială liberală din zonă, a spus că la Arad partidul va face 20% la europarlamentare, așa că se poate tinde spre mult mai mult. Marcel Vela, primarul Caransebeșului, a trecut la pilde, dar i-a atenționat pe colegii de partid că trăiesc un moment istoric, pe care nu trebuie să-l rateze. „Timpul pentru fiecare dintre noi este ireversibil. Dacă nu știm că 2014 e unic, iar PNL ar putea fi cel mai puternic partid, vom rata acest moment, pe care-l vom regreta apoi în 2015 și 2016. Ca să câștigăm acest război trebuie să câștigăm prima bătălie, europarlamentarele. Apoi vom putea povesti nepoților că în 2014 am câștigat un război”, a tunat șeful PNL Caraș-Severin. Mircea Moloț, președintele CJ Hunedoara, e și mai categoric: la el în județ, liberalii vor avea 50%, lucru deloc de mirare, în condițiile în care, din 2004, PNL e pe primul loc în preferințele electoratului de acolo.

După ce fiecare „eurocampion” și-a prezentat realizările și planurile, președintele PNL Crin Antonescu le-a vorbit și el susținătorilor. Categoric și fără menajamente, fostul președinte al Senatului a spus care sunt obiectivele partidului său pentru acest an electoral. „Eu l-am adus pe Ponta, eu îl dau jos. N-am atârnat niciodată la ușa puterii. Dacă obținem această victorie de moral la alegerile europarlamentare, în toamnă, Ponta și baronii pe care îndrăznește să-i compare cu martirii vor pleca acasă. Nu în opoziție, ci acasă, pentru că ei nu știu să facă politică decât dacă sunt la putere”, a afirmat Antonescu, în aplauzele întregii săli. Totul s-a terminat într-o ploaie de confetti, cu o ședință foto ad-hoc, la care au stat frumos eurocandidații, cu liderii de filiale aplaudând de pe margine.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Cetateanul Derutat a spus: (aprilie 12th, 2014 at 09:03 )

Fu’ circu in oras? Ptui! De stiam il duceam si eu pe asta micu al meu, Freddy, sa vada si el fosilele. Am auzit ca leul de mare Nori-Nico nu a fost ca are ceva virmusi si face intru-na pe el.
Nu am gasit bilete, iar in jurul salii Olimpia e periculos sa vorbeste de primarul Nico sau de „galbeni” ca-i un nene acolo care face ca toti Conanii din lume cand aude de nea’ Nico.
Asadar am rata.

PD-L unde e a spus: (aprilie 12th, 2014 at 11:30 )

Ceineva a uitat de portocaliti. astia de cand si-au pierrdut bufonul sef si prezentatoare de spectacolo au ramas doar cu un catel!
ce show sa faca si ei acum.

antipedeleu a spus: (aprilie 12th, 2014 at 12:49 )

Ceineva a uitat de portocaliti. astia de cand si-au pierrdut bufonul sef si prezentatoare de spectacolo au ramas doar cu un catel!
ce show sa faca si ei acum.

caracheu a spus: (aprilie 12th, 2014 at 18:41 )

Cetatene derutat, lasa, nu te necajii ca mai urmeaza un circ. Asta e ceva mai cu greutate adica au in distributie ELEFANTI, DINOZAURI, BARONI CU DOSARE GRELE, CARURI ALEGORICE, TRAMBITARI, BISNITARI SI LATIFUNDIARI. TOATE SUB CONDUCEREA MARELUI MAGICIAN „TROMBONTA” SI VRAJITORUL DE CARDURI BUJIN.
Doamnelor si domnilor urmeaza, circul cu cele mai multe animale, CIRCUL PSD e acum in tara ta!
Sec, participati?

ZEBRA a spus: (aprilie 12th, 2014 at 20:47 )

Zeeeeeebbbbbrrrraaaaaa. I’m back!
Zice lumea ca primarele Robu ar fi participat la cu un namr interesenat de dresaj de zebra. :)))
Cica face zebra pe moartaaaa ceva de speriat :))))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara începe miercuri seria cu SCMU Craiova, din grupa locurilor 11-14 în Liga Naţională de baschet. Prima partida este programată miercuri, 24 aprilie, ora 18.00, în Bănie. Se joacă după sistemul „două din trei”. Al doilea meci va fi luni, 29 aprilie, ora 19.00, la Timișoara, iar un eventual decisiv se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Top