Arogantele lui Crin Antonescu

Vineri vine fostul viitor președinte la Timișoara. E doar un pronostic, nu o pasiune de-a mea să-l văd pe Crin Antonescu cum eșuează în fața mitomanului de la PSD. Ba chiar aș avansa ideea că există o strategie de-a dumnealui să nici nu candideze, făcându-i loc neamțului. Aceeași sală Olimpia care a excitat tot uselistul înainte de alegerile generale din 2012 îi va fi gazdă lui Crin Antonescu cu ocazia lansării candidaților PNL pentru Strasbourg și Bruxelles. Probabil că emoția nu va mai fi aceeași, mizele fiind altele acum, un scrutin european fiind prea puțin motivant față de lupta cu „balaurul” Băsescu de acum doi ani. Întâlnirea cu simpatizanții și activul de partid îi va da ocazia lui Crin Antonescu să-și șlefuiască mesajul cu care vrea să atace alegerile prezidențiale, dar și să țină viu interesul alegătorului pentru un Klaus Johannis, plimbat în toată țara ca ursul pentru poze.

Numai că ceva îmi spune că liderul PNL va continua să ducă o luptă bezmetică, pe două fronturi, fără să-și facă niște calcule electorale de pe urma cărora PNL sau Dreapta din România să-și impună un câștigător pentru Cotroceni. Deși este acuzat de PSD că la un moment dat ar fi fost în tandrețuri cu Traian Băsescu, mesajul liderului PNL nu face absolut nimic să atragă o parte a electoratului de dreapta, mai ales cel votant de Băsescu și PDL. E adevărat, să-l acuzi astăzi pe actualul președinte de tot felul de greșeli făcute în timpul celor două mandate, rostind adevăruri sau denaturând strategic, poate fi o dovadă de antibăsism la modă, o consecvență cu acel Crin Antonescu rătăcit printre țintele politice trasate de Dan „Felix” Voiculescu. Însă a trata arogant alegătorul de Băsescu e ca și cum vei refuza votul acestuia în turul doi la prezidențiale, provocând un absenteism de dreapta echivalent cu un vot pro-PSD.

Crin Antonescu pare că ignoră următorul profil de elector: alegătorul care nu este liberal, dar ar putea deveni, și care nu va vota niciodată PSD. E vorba cu precădere de românul activ, convins că PDL și Băsescu au făcut erori și furăciuni, dar că acestea au fost mult mai puține decât cele ale USL. Alegător care, la urma urmelor, vede în aerul ceva mai curat din Justiție principalul câștig al „domniei” lui Traian Băsescu. Chiar să nu fie atât de consistent, procentul electorilor cu o asfel de gândire nu merită ignorat de candidatul Dreptei cu cele mai bune șanse de câștig la prezidențiale. Crin Antonescu uită că tema anti-Băsescu nu-i mai este acum folositoare, fiind, după ruperea USL, o gargară monopol al PSD și Antenei 3. Ce câștig electoral mai poți avea acuzând „procurorii lui Băsescu”, când tocmai Justiția a câștigat puncte în relația complicată a României cu Uniunea Europeană? Ce rost mai are să acuzi Curtea Constituțională de „băsism”, de modificare a legilor referendumului sau a alegerilor prezidențiale, când aceste subiecte sunt, de fapt, usturoiul care-l împiedică pe liderul liberal să mai nege că-i miroase gura?

Culmea, liberalul dă impresia că atunci când lupta cu Băsescu le-a luat mințile de-au uitat de lege celor doi lideri USL, Crin Antonescu este cel care regretă mai amarnic că a făcut pasul inapoi la presiunea Europei și nu și-a băgat cizmele în democrație mai ceva ca rusul în Crimeea. Acest tip de aroganță politică s-ar putea să coste PNL scaunul de președinte al României, fie că e pregătit pentru Crin Antonescu, fie pentru Klaus Johannis. Beneficiar: PSD. Pentru care cizma aia rusească vine perfect, ca o mănușă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Laurentiu A' Lu' Cacarau de la Isaccea a spus: (aprilie 11th, 2014 at 09:41 )

Venirea tov. Laurentiu A’ Lu’ Cacarau de la Isaccea este cel mai important eveniment din istoria orasului! Sute de mii de oameni ar trebui sa iasa in strada sa il intampine asa cum se cuvine pe celebrul adormit, sclav al tov Felix!

Cetateanul Derutat a spus: (aprilie 11th, 2014 at 10:46 )

GATA!
Sunt pregatiti pentru venirea lui CacaCrin la Timisoara lui NicoRobu. Si orasul e pregatit. Au fost cu aspiratoarele pe santiere. La primarie s-au sters geamurile. Pnthouse-ul lui Nico e pregatit sa primeasca f_nduletul Crinisorului.
S-au pus si palmierii, traficul a fost rezolvat de catre societatea de blocat roti, nimeni nu mai misca masina 2 zile.
Asadar sunt si eu pregatit pentru primirea lui Crin. Am steguletul pregatit si am si cele mai moi si stricate cepe gasite in piata. Apropos, cepele erau abandonate de de o babuta. Cand a aflat babuta ce a zis ministereasa Petrescu a fugit si si-a abandonat marfa.

Forza Crin, te iubim, ca ca tine nu gasim!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Top