Bani pentru Caracal sunt, pentru Timisoara nu

Pentru centura Timișoarei nu sunt bani, dar pentru șosele similare la Caracal, Ștei, Bacău sau Mihăilești, da! Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) spune, negru pe alb, că timișorenii trebuie să mai aștepte mult promisa șosea care va scoate din oraș tirurile.

sosea centura

Pentru varianta de ocolire Timişoara Sud a fost elaborat Studiul de Fezabilitate, Proiectul Tehnic, Detaliile de Execuţie şi Documentaţia de Atribuire (…) Execuţia acestei variante de ocolire nu este cuprinsă în lista proiectelor de rezervă POST 2007-2013 şi în prezent nu există sursă de finanţare”, se precizează într-un răspuns de la CNADNR, postat de un cititor pe forumul peundemerg.ro. Actul este însă mult mai lung și anunță demararea unor proiecte de execuţie ale pentru șosele ocolitoare la Târgu Mureș, dar și în localități precum Caracal, Ştei sau Aleşd. Construcția centurii de sud a Timișoarei a fost unul dintre punctele centrale ale campaniei electorale a USL pentru alegerile locale din 2012. Cuprinși de elanul promisiunilor, aceștia au trecut peste detaliul că execuția unui asemenea proiect nu poate cădea în responsabilitățile administrației locale și județene. În ultimii doi ani, Timișoara a fost „sărită” de fiecare dată la alocarea bugetară pentru lucrările masive de infrastructură.

Primarul Nicolae Robu crede în continuare că șoseaua de centură va fi finanțată pe fonduri europene, în exercițiul financiar 2014-2020. „Proiectele europene vor putea fi depuse după ce se finalizează și se fac oficiale specificațiile de aplicare, cu prioritățile, cu programele pe care exercițiul financiar 2014-2020 le va avea. După acel moment, diverșii aplicanți potențiali trebuie să depună proiecte. Acestea intră într-o jurizare și unele dintre ele vor fi finanțate, altele nu. Nu se poate obține finanțare pe proiecte europene nici prin semnătura președintelui intergalactic, dacă ar exista așa ceva, darmite prin semnătura altcuiva. Trebuie să înțelegem lucrul acesta. Altfel ne batem joc de oameni, le subestimăm inteligența. Eu știu că pentru centura de sud, ca și pentru cea de vest, sunt trimise documentațiile la Ministerul Marilor Proiecte”, a declarat, luni, primarul. Centura de sud ar trebui să facă legătura între Calea Șagului și Calea Lugojului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Mihai a spus: (aprilie 7th, 2014 at 16:07 )

Robu impreuna cu PNL si PSD au castigat promitand ca vor aduce bani, nu ca pe vremea lui Ciuhandu cand Timisoara nu era bagata in seama de Bucuresti. Iata vedem acum cati bani fac toate vorbele lor, a bolsevicilor. Zero!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 7th, 2014 at 16:07 )

NU ȘTIAȚI MITICI DE BUCUREȘTI! NU IUBESC BANATUL AVEM UN GLAS FRUMOS FAȚĂ DE EI!!
JEGURI BUCUREȘTENE VĂ TRATĂM CU INDIFERENȚÂ!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

aaa a spus: (aprilie 7th, 2014 at 17:55 )

Centura Caracalului este jumate construita deja de accea se finanteaza. Timisoreni sunt prosti ca nu i-au dat drumu si vedeau ei cum vin banii.. asa tot ce ii inceput deja are prioritate fata de ce nu.

sam a spus: (aprilie 7th, 2014 at 19:04 )

oltenii din guvern ,parlament si din banat isi fac datoria fata de tara lor……oltenia, ce-a aducatoare de voturi

ilia-srb a spus: (aprilie 7th, 2014 at 21:49 )

mai baieti nati inteles inca ca Timisoara e in Banat si mitici nu circula pe aici bombonica sta in teleorman,numa la colectat bani suntem buni de 90 de ani ne jupoaia ticalosi astia, ori ce am face noi ei tot nu ne iubesc numa ca multi banateni nor-nteles treaba asta.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (aprilie 7th, 2014 at 22:51 )

BANATUL ESTE VIAȚA ROMÂNIEI! DE ACEEA ÎNTOTDEAUNA BANATUL ESTE FRUNCEA ȘI MINCEA ȚĂRI!VĂ IUBESC BĂNĂȚENI PENTRU ETERNITATE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!@

Mihai a spus: (aprilie 8th, 2014 at 13:11 )

@aaa : are dreptate, e o vorba care spune sa te ajuti prima data singur dupa care sa astepti ajutorul celorlalti. Primaria timisorenilor e cea mai stupida primarie (asa a fost si in anii din urma, din vremea lui Ciuhandu), nu face nimic, doar promite si tipa ca o primadona imbatranita, desi are bani la buget cat Clujul si Oradea la un loc, ori aia chiar fac si fac si iara fac. Uitati-va la Sibiu, la Brasvo sau Oradea, ei s-au apucat singuri sa-si faca drumuri si renovari, nu stau sa le pice parta malaiata. Acum ceva ceva Robu mai face, insa ar fi bine sa renunte la schelalaielile de maidanez atins in demnitatea lui de grizonat. Sa faca tata, sa munceasca, sa inceapa lucrari, sa caute finantari, nu sa se tot laude cu harnicia noastra ca nu tine de drumuri sau de proiecte. Hai ca putem!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top